România lui Dorel. Sens giratoriu dezaxat de la Sibiu, închis la nici o zi de funcţionare. Era pericol public VIDEO

0
0
Giratoriul dezaxat de la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie Foto FB Maria Teodora
Giratoriul dezaxat de la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie Foto FB Maria Teodora

Infrastructura rutieră într-un cartier rezidenţial aflat la graniţa dintre Sibiu şi Cisnădie a dat mari bătăi de cap participanţilor la trafic de la bun început, iar autorităţile par cel puţin depăşite în această privinţă.

Un nou sens giratoriu, construit pe Calea Cisnădiei, la ieşirea din municipiul Sibiu, spre Cisnădie, în Cartierul Arhitecţilor, arată că trăim în ţara lucrului prost făcut, în care „operele lui Dorel” sunt la rang de artă.  

Amenajată şi dată în funcţiune înainte de a fi finalizată sau semnalizată corespunzător, construcţia cu pricina a fost ignorată de către cei mai mulţi dintre participanţii la trafic timp de mai bine de o zi şi jumătate, până s-a luat o decizie în privinţa ei. 

După ce localnicii nedumeriţi de ce se întâmplă în trafic au început să posteze imagini şi să se amuze copios pe reţelele de socializare, iar giratoriul să devină ţinta ironiilor, au apărut şi indicatoarele rutiere şi marcajele, mai ales după ce s-a semnalat riscul uriaş de producere a accidentelor rutiere în zonă. 

La nici o zi, de la darea în funcţiune a lucrării, joi, 28 aprilie, circulaţia în sensul giratoriu a fost restricţionată. 

Buclucaşul giratoriu dezaxat de la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie, confuzie printre şoferi, închis după nici o zi (Colaj Facebook)

„Giratoriul, inspirat din minunile de la Caracal”

Sensul giratoriu de care pomenim a fost pus în funcţiune în cursul zilei de miercuri, 27 aprilie. Potrivit localnicilor, strania lucrare a fost deschisă circulaţiei undeva în jurul prânzului. 

„Atenţie la noul giratoriu din Cartierul Arhitecţilor! Mulţi posesori de carnet auto - pericol public în trafic! Cum s-a dat drumul la noul sens giratoriu în Cartierul Arhitecţilor mulţi care merg în Cisnădie nici măcar nu mai fac sensul şi merg direct înainte. O să urmeze multe ciocniri pe aici! Atenţie la neatenţie! Poliţia Rutieră ar trebui să se sesizeze puţin pe aceasta temă”, au semnalat localnicii care au surprins imagini cu şoferii care ignorau indicatoarele rutiere.

Atât din declaraţiile acestora, cât şi din dovezile postate se vedea clar că la început, timp de ore bune, nici nu a existat vreun marcaj corespunzător sau indicatoare rutiere care să atragă atenţia şoferilor asupra noilor reguli în trafic. 

„Darea în folosinţă se face după marcarea şi semnalizarea conformă. Giratoriul nu este semnalizat în nici un fel, iar zona este în beznă totală. Da. Există acele semne, dar puse cu mult înainte şi total aiurea, iar lipsa oricărui semn din sens, este doar o altă lovitură a lui Dorel!”, remarcau sibienii odată cu lăsarea întunericului. 

Straniul giratoriu din Cartierul Arhitecţilor în Cisnădie - Sibiu închis temporar Sursă captură video

Giratoriul dezaxat de la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie Foto captură video

„Noaptea nu există nici un fund de licurici care să facă un strop de lumină”

Cert este că indicatoarele cam tot pe atunci au început să apară, potrivit sesizărilor localnicilor, după ce sensul giratoriu a devenit ţinta glumelor pe reţelele de socializare: „I-am întrecut pe ăia de la Caracal...  Inginerul de şantier a fost inspirat de minunile din Caracal!... Cum să faci un giratoriu în exteriorul drumului principal?!”, sunt doar o parte din remarcile făcute pe net.

Odată cu lăsarea întunericului, circulaţia în zonă a devenit şi mai problematică: „Noapte, ploaie şi... Dorel loveşte din nou! Când se face o asemenea modificare, într-o zonă atât de circulată, se semnalizează şi se presemnalizează suplimentar, nu deficitar, ca în cazul de faţă, mai ales că acum, pe noapte şi ploaie, nu există nici un fund de licurici care să lumineze zona, să facă un strop de lumină în miraculosul giratoriu. De balize luminoase sau semne în sens, nici nu mai are rost să vorbim. Dorel nu a fost capabil nici măcar să vopsească bordurile acelea, una albă, una roşie. Dacă tot au luat acele chestii reflectorizante care separau sensurile şi făceau îngustarea de la două benzi la una singură, la intrarea în oraş, până azi după-amiază, puteau să le pună, în aşa fel încât să dirijeze traficul prin sens. Dacă o să fie vreun accident în seara/noaptea asta, cine o să răspundă pentru lipsa semnalizării corespunzătoare? Unii ştiau de modificare, dar majoritatea celor care s-au întors în seara asta de la muncă nu aveau de unde să ştie, iar rezultatele... vai, mamă!”, mai remarcau localnicii.

Cel puţin 80% dintre şoferi mergeau drept, ignorând sensul”

Confuzia a crescut odată cu lăsarea întunericului, pe fondului lipsei iluminatului public: „Ceva lumini, pentru că e cam beznă, ceva săgeţi trasate pe jos, etc., tot ce se poate pentru a preveni incidentele rutiere...?”. 

Straniul giratoriu din Cartierul Arhitecţilor în Cisnădie - Sibiu închis temporar Sursă captură video

Giratoriul dezaxat de la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie Foto FB captură video

Şoferii şi localnicii au considerat că vina pentru întreaga confuzie creată aparţine autorităţilor şi administratorului de drum care a deschis circulaţia publică în intersecţie fără să aibă toate elementele de dirijare a traficului, motiv pentru care şoferii au condus cum au considerat de cuviinţă. „Am stat 10 - 15 min şi am privit pe geam şi cel puţin 80% dintre şoferi mergeau drept, ignorând sensul giratoriu”, a povestit un localnic.

„Pe lângă faptul că au pus sensul giratoriu lângă drum, s-a mai circulat şi pe lângă sens, pentru că e în lucru de luni de zile. Cum să ştie lumea că trebuie să o ia prin sens şi nu pe lângă? Este şi greşeala autorităţilor care după mai bine de şase luni de lucrări la acest sens au deschis accesul fără să informeze. Ca să previi accidente grave sau chiar mortale, măcar 1 - 2 zile în zonă putea fi un echipaj de la Poliţia Rutieră şi era totul ok. Dar la noi ca la nimeni, nu există prevenţie”, au mai remarcat sibienii.

Circulaţia, restricţionată până la remedierea deficienţelor 

În final, abia joi, 28 aprilie, s-a luat o măsură în privinţa acestui sens giratoriu. „Şi pentru că probabil au realizat că treaba nu a fost finalizată corespunzător, au ales să îl închidă momentan, după ce un echipaj de la Poliţie a poposit o parte de zi în zonă!”, au anunţat oamenii pe reţelele de socializare.

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu s-au sesizat în urma semnalărilor localnicilor despre cum se circulă în intersecţia de tip giratoriu de la intrarea în Cartierul Arhitecţilor, din Cisnădie, constatând „disfuncţionalităţile de trafic cauzate de semnalizarea rutieră incompletă”. 

Dimineaţa, un echipaj de poliţie a staţionat în zona sensului giratoriu, înainte ca acesta să fie închis cu balize. Agenţii de la Rutieră au fost cei care au contactat de urgenţă reprezentantul societăţii responsabile cu realizarea semnalizării şi au impus restricţionarea circulaţiei în intersecţie. Astfel, s-au amplasat amenajări rutiere provizorii până la finalizarea lucrărilor şi semnalizare completă pe verticală şi orizontală. Traficul va fi reluat în sensul giratoriu doar după finalizarea acestor lucrări, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter.

Giratoriul dezaxat de la ieşirea din Sibiu spre Cisnădie Foto FB Andreea Ţerbea

Straniul giratoriu din Cartierul Arhitecţilor în Cisnădie - Sibiu închis temporar Sursă FB Andreea Ţerbea

Strania Cale a Cisnădiei şi erorile ei

Sensul giratoriu de pe Calea Cisnădiei, construit separat de axul drumului a fost amenajat întrucât în zonă va fi pus în funcţiune un nou centru comercial alimentar. 

Încălcarea legislaţiei rutiere pe artera rutieră menţionată nu este o premieră. Cartierul Arhitecţilor, de la graniţa dintre Sibiu şi Cisnădie, este locul în care a fost interzis virajul la stânga. Artera principală - Calea Cisnădiei - a fost împânzită cu indicatoare şi cu sensuri giratorii, de la finele anului trecut. Din acest motiv, localnicii, nemulţumiţi că trebuie să ocolească, unii dintre ei kilometri suplimentari, au decis să rişte să primească amenzi care ajung şi la 3.000 de lei. 

Alte giratorii anapoda de prin ţară

În Râmnicu Vâlcea, un sens giratoriu amplasat pe şoseaua de centură sudică a oraşului a trebuit să fie refăcut de trei ori ori, până să devină funcţional. Operă a patru primari, proiectat cu fonduri europene, a tot fost reconstruit, întrucât nu era centrat pe axul drumului şi pe lângă blocajele dese în trafic, a provocat o serie de pagube de-a lungul timpului.

Şi tot la Râmnicu Vâlcea mai există un sens giratoriu, de mai mici dimensiuni în comparaţie cu cel de la ieşire din Sibiu, amplasat tot lângă un centru comercial - Dedeman, pe marginea drumului, dar are utilitate doar pentru cei care merg sau ies din complexul respectiv.

Internauţii au remarcat şi ei că giratoriul straniu de pe Calea Cisnădiei din Sibiu nu este unicat în ţară.

Vă mai recomandăm şi: 

Fenomenul rutier de pe Calea Cisnădiei: şoferii ignoră indicatoarele, deşi riscă amenzi uriaşe VIDEO

Cartierul în care este interzis virajul la stânga. Strada principală este împânzită cu indicatoare şi cu sensuri giratorii

FOTO Sens giratoriu cu fonduri europene: opera a patru primari, refăcut pentru a treia oară. „S-a făcut un rahat de sens, cu TIR-ul spargi bordura“

Mai multe - Sibiu

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite