Luna iulie, bogată în evenimente culturale şi sportive, la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calfele calatoare s-au intors la Sibiu

Luna iulie continuă sezonul de vară, aducând în spaţiu public atât evenimente culturale cât şi sportive recunoscute şi apreciate.

Asociaţia de Prietenie Ille et Villaine organizează în perioada 1-19 iulie Centrele de vacanţă Asterix şi Obelix. Acestea vor găzdui copii de diferite vârste care vor învăţa pictură, muzică şi dans în cadrul atelierelor care vor avea loc la Şcoala nr.1 şi la Şcoala”Nicolae Iorga”.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Flitsch” va avea loc în perioada 8-14 iulie, la Sala Thalia, dar şi în locaţii în aer liber din oraş.

În 12 iulie, Sibiul va avea din nou contact  cu moda, prin evenimentul Miss Diaspora Models International 2013. Acesta este un eveniment inedit care va aduce în Piaţa Mare douăzeci de tinere modele, originare de pe trei continente.

Asociaţia Casa Calfelor Sibiu va organiza la Sibiu cea de a şaptea ediţie a evenimentului „Transfer European de Cultură şi Cunoştinţe prin intermediul calfelor călătoare”, în perioada 15 iulie-4 septembrie 2013.

Piaţa Mică va găzdui din 16 iulie şi până în 21 iulie evenimentul Cinema în aer liber, organizat de Asociaţia Culturală Metropolis. Iubitorii de film pot viziona pe parcursul celor cinci zile, filme nominalizate la Oscar sau distinse cu premii ale industriei.

Teatrul de Balet Sibiu va prezenta în data de 19 iulie spectacolul Cenuşa Timpului. Spectacolul prezentat în Piaţa Mare va închide stagiunea 2012-2013 a baletului sibian.

Asociaţia Sibiu 1191 organizează în 21 iulie 2013 evenimentul „Zburătorul-Omul în Spaţiu” în cadrul căruia o trupă de actori şi dansatori talentaţi vor aduce un omagiu personalităţilor sibiene Conrad Haas şi Hermann Oberth.

Sibiu StreetBall, ajuns la cea de a cincea ediţie, va transforma în perioada 19-21 iulie Parcarea Teatrului într-un teren dedicat acestui sport.

Luna iulie se încheie în forţă cu Raliul Sibiului ERC, ajuns la ediţia a XIII-a. Acesta este al doilea campionat ca importanţă din lumea raliurilor şi se va desfăşura la Sibiu în perioada 22-27 iulie 2013.

Vă mai recomandăm: 

GALERIE FOTO Oferte trăsnite la o pensiune din judeţul Sibiu – prinzi cocoşul, mănânci supa gratis, îţi plăteşti circumferinţa burţii sau mărimea pantofului

GALERIE FOTO Valea Sadului şi lacul Negovanu, drumeţie în peisaj de poveste

GALERIE FOTO Unde „intrăm la apă” în această vară, la Sibiu

  


 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite