Povestea uimitoare a lui Toma Arnăuţoiu, partizanul care a refuzat să îl însoţească pe Regele Mihai în exil, alegând lupta anticomunistă

0
0
toma arnautoiu in 1942 foto arhiva ioana raluca voicu arnautoiu
Toma Arnăuţoiu în 1942 FOTO: arhiva personală Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu

Înainte de a fi liderul grupului de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara, Toma Arnăuţoiu a făcut parte din garda regală. În 1947, când comuniştii l-au forţat să abdice şi să plece din ţară, Regele Mihai i-a propus să îl însoţească, însă Toma a preferat să rămână şi să încerce să ţină piept noului regim.

Unul dintre cei mai apreciaţi psihologi români şi autoare a unei cărţi foarte apreciate despre rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara, Aurora Liiceanu a realizat pentru „Weekend Adevărul“ un portret special, psihologic şi uman, al lui Toma Arnăuţoiu. 

În 2003, în cadrul Colecţiei „Psihologie aplicată“ a Editurii Polirom, a apărut un volum-studiu al Aurorei Liiceanu, intitulat „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi“.

Aurora Liiceanu a aflat despre rezistenţa anticomunistă din Nucşoara şi Toma Arnăuţoiu din discuţiile cu Irina Nicolau şi la Institutul Român de Istorie Recentă, înfiinţat în 2000. După 1990 s-a discutat mult despre memorie colectivă, despre martirologie şi victimologie şi au apărut multe cărţi cu mărturii ale celor care au stat în  închisori. 

Problematica acelui timp era complexă: memorie, victime şi călăi, rezistenţă şi organizarea ei, geografia rezistenţei, tortură şi torţionari.

„Nu se vorbea despre rezilienţă, pentru că accentul era pus pe rezistenţă şi pe memorie colectivă. În acea perioadă eram atrasă de psihologia pierderii şi traumei, domeniu nou, care mă fascina, fiind foarte conex cu rezistenţa şi cu victimologia. Atunci am colaborat cu un psiholog social american pentru fondarea unei publicaţii specializate, «Journal of Loss and Trauma». Am fost atrasă de ideea de teren şi am mers la Nucşoara de mai multe ori, luând interviuri, ca un proiect de cercetare de teren, fără însă a mă gândi să scriu o carte. Cu toate acestea, s-a concretizat un volum, care a apărut în 2003 – o consider cea mai muncită şi mai serioasă carte a mea“, spune Aurora Liiceanu.

În grupul colonelului Arsenescu

Născut pe 14 februarie 1921 în comuna argeşeană Nucşoara, Toma Arnăuţoiu a fost al treilea dintre cei cinci copii ai învăţătorului Ion Arnăuţoiu. În 1944 a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I“ de la Târgovişte, iar în septembrie 1944 a fost trimis pe Frontul de Vest. La 1 noiembrie 1944 a fost decorat cu Ordinul „Coroana României“ clasa a V-a, iar, în decembrie 1944 a fost rănit în luptele din Ungaria. După trei luni de spitalizare a revenit în activitate la Regimentul 5 Roşiori.

În iunie 1946, este transferat la Regimentul de Gardă Călare, iar în 6 august 1947 a fost avansat la gradul de locotenent, pentru ca trei zile mai târziu, pe 9 august 1947, să fie trecut în rezervă. Atunci când Regele Mihai a plecat în exil, i-a propus lui Toma Arnăuţoiu să îl însoţească, însă acesta l-a refuzat.

Toma Arnăuţoiu a condus cea mai lungă rezistenţă anticomunistă din Europa FOTO: arhiva personală Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu

toma arnautoiu in 1942 01 foto arhiva ioana raluca voicu arnautoiu

Un an mai târziu, în iarna lui 1948, Toma Arnăuţoiu a fost contactat de către colonelul Gheorghe Arsenescu şi discută cu acesta posibilitatea organizării unui grup de rezistenţă anticomunistă în Muscel. În ianuarie-februarie 1948, colonelul Gheorghe Arsenescu reuşise să iniţieze în nordul judeţului Muscel (zona Bran-Rucăr-Dragoslavele-Stoeneşti-Cetăţeni-Măţău-Câmpulung) gruparea de rezistenţă „Haiducii Muscelului“, grupare din care făceau parte foşti deputaţi, avocaţi, mari industriaşi şi proprietari de fabrici, mori şi tăbăcării, mici întreprinzători, ofiţeri activi şi deblocaţi, monahi şi preoţi de mir, învăţători şi profesori, studenţi, muncitori şi ţărani.

În decembrie 1948, Gheorghe Arsenescu a demarat tratative la Bucureşti cu membrii familiei lui Toma Arnăuţoiu pentru formarea unui nucleu similar în zona Nucşoara. Gheorghe Arsenescu avea 41 de ani pe atunci, tatăl său fusese în armată şi murise la Mărăşeşti, lăsându-l orfan la 10 ani. Crescuse în cultul tatălui lui, în glorificarea tatălui promovată de mamă – un tată-legendă, mort tânăr, el devenind, aşa cum spunea soţia lui, „Păunaşul Codrilor“. Gheorghe Arsenescu avea o atracţie către risc şi era foarte bun la mânuirea pistolului. 

Întâi în slujba Ţării, apoi în slujba Regelui

Firesc, se pune întrebarea: cum ar putea fi caracterizată decizia lui Toma Arnăuţoiu de a lupta împotriva comuniştilor în loc să aleagă o viaţă liniştită?

„O decizie se ia având în vedere atât elemente raţionale, cât şi elemente iraţionale, ele fiind combinate, constituind constelaţia motivelor numită motivaţie. Ca un ghem din multe fire. Trebuie să luăm în consideraţie şi contextul, care era situaţia atunci în ţară şi în ce situaţie se găsea el. Sigur, Toma Arnăuţoiu a fost crescut şi s-a format în valorile de atunci, mult determinate nu numai de educaţia şi de aspiraţiile părinţilor, dar şi de şcoala militară pe care a urmat-o. Să nu uităm şi de fraţii lui, care aveau aceleaşi valori şi interese, unul dintre ei murind pe front. Deci este vorba de contribuţia diferită a unor motive diferite. Decizia a fost influenţată mult, mai întâi, de faptul că fiind foarte tânăr, cariera lui din armată era terminată, era cum se spunea deblocat, viaţa lui era deraiată de la planul lui. Avusese succes, era chipeş, echilibrat şi conştiincios şi se trezeşte că trebuie să renunţe la planul lui de viaţă şi la proiectele lui de carieră. Fotografia lui cu chipiul pe cap, uniforma de ofiţer de cavalerie croită exemplar, cu eşarfă la gât, cizmele elegante şi bine lăcuite ne dă imaginea unui tânăr bine înfipt în viaţă şi sigur pe el“, spune Aurora Liiceanu.

Autoare a unei apreciate cărţi despre rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara, Aurora Liiceanu i-a făcut un foarte interesant portret psihologic şi uman lui Toma Arnăuţoiu FOTO: arhiva Adevărul

Aurora Liiceanu

Chiar şi decizia lui de a nu pleca alături de Regele Mihai în exil a fost una care ridică multe semne de întrebare, mai ales că Toma făcea parte din garda regală. „Avea 26 de ani şi viitorul în faţă. Era foarte apreciat şi de aceea a fost ales în garda regală, pentru care nu numai fizicul lui l-ar fi recomandat. Cu ocazia sosirii Regelui Mihai în vizită la Nucşoara, la Elisabeta Rizea, arătându-i-se fotografia de către sora lui Toma Arnăuţoiu, singura fiică dintre cei cinci copii ai învăţătorului Iancu Arnăuţoiu, l-a recunoscut, spunând că i-a propus să părăsească ţara cu el, dar Toma a refuzat spunând că-şi va servi ţara luptând împotriva comuniştilor. Dar ce altceva putea face? Frustrarea lui era mare şi pe acest fond sensibil şi poate fiind chiar dezorientat, confuz, debusolat, apare oferta-invitaţie a lui Gheorghe Arsenescu şi el, la rândul lui, cu o tinereţe plină de succes, dar la o vârstă la care trecutul atârna mult mai greu. Pentru Arsenescu, viaţa îşi arătase roadele tinereţii, fiind trecut în rezervă, deci deblocat, când ajunsese la gradul de colonel“, precizează Aurora Liiceanu.

Toma, alături de Arsenescu, „manipulatorul“

„Cine a gândit logistica intrării în grupul de rezistenţă şi-a dat seama cum să fie ritualul şi cum să sune jurământul. Revolverul şi crucea ortodoxă erau elementele principale, simboluri ale unor valori, iar jurământul crea o imagine magică a intrării în altă lume, o lume a eroilor. Totul era atât de încărcat de simbolismul eroic şi romantic al vitejiei, încât unul dintre cei ce citeau jurământul a propus să fie ucis nu numai cel care trăda şi toată familia lui, ci şi toţi urmaşii lui până la a noua generaţie. Toma Arnăuţoiu a fost terenul pe care au căzut, graţie talentului de influencer şi de abil organizator pe care-l avea Arsenescu, seminţele tentaţiei. Arsenescu, manipulator, i-a înfăţişat lui Toma Arnăuţoiu un scop bine conturat, un fel de prelungire a carierei lui abandonate, o folosire a celor învăţate, un rost“ , descrie Aurora Liiceanu crezul grupului de rezistenţă.        

De asemenea, a mai contat prestigiul social al colonelului Arsenescu, faptul că mai organizase un grup mai mare de rezistenţă la Dragoslavele, care, din nefericire, se dispersase, lăsându-l fără posibilitatea de a continua afirmarea lui ca lider. Abilităţile sociale, expertiza organizării îi confereau credibilitate şi respect lui Gheorghe Arsenescu, care se purta asemenea unui luptător încercat de experienţă.

Situaţia din România devenise una critică. După 1945, o parte dintre pământurile ţăranilor fuseseră naţionalizate şi urmau să fie confiscate şi cele rămase, până la lichidarea clasei „chiaburilor“, în fapt, a ţăranilor înstăriţi din sate. În oraşe se pregătea naţionalizarea proprietăţilor industriale şi a micilor ateliere meşteşugăreşti. În plan social, lupta de clasă ajungea până la suprimarea fizică a celor care deţineau o proprietate, fie că era vorba despre terenuri, fabrici sau magazine.

„Un tânăr echilibrat şi cinstit“

Grupul de rezistenţă de la Nucşoara, condus de către Toma Arnăuţoiu, s-a format în 1949. Iniţial, a fost format din 16 partizani şi a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei.

Pentru Toma Arnăuţoiu, crescut în familia sa cu o educaţie bazată pe anumite valori şi format în şcoala militară, în care se punea accent pe onoare, loialitate faţă de patrie şi rege, biserică, datoria faţă de aceste valori era crucială. „El a fost un om de onoare, respectând datoria faţă de ţară ca direcţie de viaţă. Atunci când el a fost elev, ca şi apoi, când regimul s-a schimbat în 1989, Armata şi Biserica aveau cea mai mare credibilitate. Şi după 1990, indiferent de implicaţia Armatei şi a Bisercii, acestea două erau în topul credibilităţii şi încrederii populare. Toma, când a luat decizia de a se angaja în lupta anticomunistă, era foarte tânăr. Era onest, încrezător în lupta în care se angaja, dar lipsit de experienţa vieţii în grup şi de rolul de conducător. Era temperamental, un tânăr echilibrat şi cinstit. Dar, nu-l poţi privi scos din context şi cu greu îl poţi desprinde de Gheorghe Arsenescu, pentru că ei au pornit la drum împreună“, adaugă Aurora Liiceanu.

Deoarece nu se putea ascunde uşor de trupele de Securitate care începuseră să scotocească zona, dar şi din cauza diferenţelor de opinie în legătură cu tactica ce ar fi trebuit adoptată, grupul de rezistenţă de la Nucşoara s-a scindat în iulie 1949: o parte dintre membri au rămas împreună cu colonelul Arsenescu, iar ceilalţi, sub conducerea lui Toma Arnăuţoiu. În noiembrie 1949, colonelul Arsenescu a  părăsit grupul de rezistenţă, iar oamenii rămaşi alături de el au fost arestaţi rând pe rând. 

Partizanii, trădaţi şi executaţi

Aurora Liiceanu a explicat pentru „Weekend Adevărul“ şi disensiunile apărute între Toma Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu. Între cei doi exista diferenţa de vârstă, de experienţă de viaţă, de structură psihologică, de motivaţie, care foarte repede au conturat o incompatibilitate interpersonală. S-a spus că acest lucru s-a datorat mai ales divergenţelor dintre ei privind strategia de a lupta, modalităţile de reacţie a celor implicaţi.

„Din perspectivă psihologică, încercând să vedem ce fel de oameni erau cei doi, eu aş porni de la motivaţie, legat de disensiunile dintre ei. La Toma, motivaţia era prioritar intrinsecă, pentru că el se supunea ideii de a respecta valorile pe care le asimilase. La Arsenescu, motivaţia era prioritar extrinsecă, el îşi dorea faimă, ambiţiile lui erau de a continua eroismul tatălui lui, devenind el însuşi un erou. Acest lucru era susţinut şi de diferenţe de percepţie a situaţiei grupării lor. Toma era prudent, precaut, responsabil de destinul grupării, poate prea calm şi lent, faţă de Arsenescu, care era aventuros, riscant şi chiar impulsiv, uneori, într-o oarecare măsură. Maturitatea lui Arsenescu era ambiguă şi graba lui de a fi important căpăta note de impostură. Ţăranii, care se uitau la el cu stimă şi cu respect, aflau de la el, încrezători fiind, că are legături cu Ambasada Franceză, că ştie lucruri pe care nu oricine le ştia, că este informat şi, ca atare, deciziile lui erau bazate pe date sigure. Individualist fiind, Arsenescu a lăsat baltă totul, ba chiar a avut o relaţie sentimentală care a dus la naşterea unei fetiţe, stând ascuns aproape 11 ani. În acelaşi timp, Toma şi grupul lui încercau să supravieţuiască în confruntări directe cu duşmanul, hăituiţi şi înfometaţi“, precizează Aurora Liiceanu.  

Părinţii, văzuţi de la distanţă, cu binoclul

Luptătorii de la Nucşoara, conduşi de către fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu, au reuşit să reziste în munţi timp de aproape zece ani datorită ajutorului primit de la sute de localnici ataşaţi familiei Arnăuţoiu, care le-au furnizat informaţii, alimente, haine şi arme.

În opinia Aurorei Liiceanu, „multe momente ale vieţii de fugar a lui Toma Arnăuţoiu pot fi privite ca având un impact emoţional asupra celui care încearcă să cunoască acea perioadă a istoriei noastre. Mă gândesc la unul, şi anume atunci când s-a convenit cu cei care aveau contact cu ei să le spună părinţilor Arnăuţoiu să iasă afară din casă să fie văzuţi cu binoclul. Mi se pare acest eveniment o scenă de foarte mare tristeţe“. 

Numele tău e Trădare!

Securitatea a desfăşurat ample acţiuni de supraveghere a zonei de la Nucşoara, a arestat rudele şi prietenii celor plecaţi să lupte, a racolat informatori şi a instalat echipamente de ascultare în casele celor rămaşi – totul pentru a-i prinde şi a-i executa pe partizani, lucru ce s-a întâmplat în cele din urmă. Grigore Poinăreanu, fost coleg de şcoală al lui Toma Arnăuţoiu, a fost şantajat şi racolat de Securitate, fiind convins să îi trădeze pe partizani.

După cum scrie Aurora Liiceanu în lucrarea „Rănile memoriei: Nucşoara şi rezistenţa din munţi“, Grigore Poinăreanu era o persoană cunoscută organelor de Securitate; el mai fusese în atenţia acestora şi chiar folosit, deşi nerecrutat, în perioada 1952-1953. „Din cauza comportamentului său, considerat deviant, Securitatea s-a sesizat, adunând date importante care-l puteau incrimina, punându-l în situaţia de a fi şantajat. Referirile la personalitatea sa conţineau atribute negative – «era beţiv înveterat, homosexual, fără personalitate, şi cunoscut cu dese manifestări duşmănoase, dându-se chiar la acte de instigare publică. Ducea o viaţă de huzur, că îi plăcea viaţa desfrânată şi de petreceri, că era foarte comod». Totuşi, recrutarea lui Grigore Poinăreanu aducea unele avantaje care nu puteau fi neglijate. În primul rând, un altul care «să ducă» la grup nu exista. Şi, cel mai important lucru: Grigore Poinăreanu putea fi şantajat prin propriile slăbiciuni, prin ameninţări la adresa hedonismului şi libertăţii lui, atât de scumpe“. 

Capturare după model sovietic

După ce a dat trei declaraţii la Securitate în perioada 17-19 martie 1958, Grigore Poinăreanu a semnat, pe 20 martie 1958, o declaraţie-angajament prin care recunoştea că a avut legături cu fraţii Arnăuţoiu şi cerea să sprijine Securitatea pentru prinderea grupului de partizani anticomunişti.

Declaraţia apare în cartea scrisă de Ioana Voicu Arnăuţoiu, „Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei“ (Editura Vremea, 2009).

În declaraţia-angajament, Grigore Poinăreanu preciza printre altele: „Am avut legături în perioada 1951-1958 cu bandiţii Toma şi Petre Arnăuţoiu şi Constantin Jubleanu, sprijinindu-i cu alimente şi bani şi dându-le unele informaţii legate de securitatea lor pentru a nu fi prinşi de organele de stat, deşi cunoşteam că bandiţii au la activul lor crime şi jafuri pe care le-au comis în perioada în care din bandă făcea parte şi Marinescu în a cărui sarcină după spusele bandiţilor amintiţi mai sus erau puse. În dorinţa de a mă reabilita prin prezenta declaraţie-angajament cer să mi se acorde posibilitatea de a aduce servicii în scopul prinderii bandei în cel mai scurt timp (1 Mai 1958)“.


Toma Arnăuţoiu a murit la doar 38 de ani FOTO: arhiva Adevărul

toma arnautoiu

Pe 20 mai 1958, fraţii Arnăuţoiu au coborât din grota săpată în munţi la casa acestui Grigore Poinăreanu pentru a ridica diverse lucruri. Au fost „omeniţi“ cu ţuică în care fusese pus un tranchilizant puternic pentru a-i neutraliza, după care trupele de intervenţie i-au silit să indice locul ascunzătorii unde se mai adăposteau Maria Plop, Ioana, fetiţa de doi ani a lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, şi Constantin Jubleanu. Acesta din urmă a fost ucis într-un schimb de focuri cu trupele de Securitate, iar Maria Plop a coborât din grotă pe o scară de frânghie, ţinând în braţe fetiţa.

Marea Adunare Naţională a respins cererile de comutare a pedepsei. Arestaţii au fost duşi la sediul Securităţii din Piteşti şi anchetaţi timp de un an. Tribunalul Militar al Regiunii a II-a i-a condamnat la moarte pe fraţii Arnăuţoiu, Toma şi Petre, dar şi pe alţi 14 oameni care i-au ajutat timp de nouă ani, cât au fost urmăriţi. Cei 16 au fost executaţi la penitenciarul Jilava, în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Eroului din munţii Făgăraş i se dă dreptul la ultimul cuvânt. „Trăiască Armata Română!“, ar fi striga el. La comanda dată de comandant, plutonul de execuţie format din trei miliţieni trage. Toma însă nu moare imediat. Îl aruncă aşa în groapă şi pun var şi pământ peste el. Avea doar 38 de ani.

Vă mai recomandăm şi:

De ce a fost trădat la Securitate partizanul Toma Arnăuţoiu de un fost coleg de şcoală

Elena Arnăuţoiu, sora liderilor mişcării de rezistenţă din Nucşoara: „Dacă ar vedea fraţii mei ce se petrece în ţara asta, şi-ar da seama că au murit degeaba“



Ultima oră

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite