Video Doi bărbați din Constanța, reținuți după ce au incendiat anexa unui restaurant din Curtea de Argeș. Flăcările s-au extins și la o mașină
Doi bărbați din Argeș au fost reținuți în noaptea de marți spre miercuri, 20 spre 21 octombrie, după ce ar fi incendiat, săptămâna trecută, anexa unui restaurant din Curtea de Argeș în care erau depozitate băuturi.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș transmite că, în noaptea de 16 spre 17 octombrie, doi bărbați, în vârstă de 28 și 45 de ani, din Mangalia, județul Constanța, ar fi pătruns fără drept în curtea restaurantului și ar fi incendiat o anexă în care erau depozitate băuturi.
Flăcările s-ar fi extins și la un autoturism parcat în apropiere.
Potrivit surselor „Adevărul”, este vorba despre restaurantul „By the Lake!” de pe strada Valea Iașului din municipiu. Autoritățile nu pot stabili dacă a fost vorba sau nu despre răzbunare.
Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la aproximativ 95.000 de lei. Ulterior, pe 20 octombrie, polițiștii au efectuat trei percheziții la locuințele celor doi bărbați din Mangalia, cu autorizarea instanței și sub coordonarea procurorului de caz. La acțiune au participat și polițiști din Mangalia și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat mai multe obiecte relevante pentru anchetă și au pus în executare două mandate de aducere pe numele celor doi.
În noaptea de 20 spre 21 octombrie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează ca miercuri, 21 octombrie, cei doi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.




















































