Video Moarte cumplită pentru o fetiță lăsată 6 ore în mașina încinsă. Părinții drogați făceau sex la câțiva pași de ea
0O fată de numai 13 ani, care avea paralizie cerebrală, era imobilizată în scaun cu rotile și nu vorbea, a murit în mașina părinților, din cauza căldurii, după ce a fost lăsată înăuntru aproape șase ore, suferind arsuri solare.

Cristina Pangalangan a murit în 2019 din cauza hipertermiei, deoarece temperaturile din interiorul vehiculului au ajuns până la 57 de grade, potrivit unui comunicat de presă al Biroului Avocatului Circuitului 14 din comitatul Colleton, Carolina de Sud.
În consecință, mama fetei, Rita Pangalangan și partenerul femeii, Larry King Jr, au fost condamnați la închisoare pentru omor, potrivit People.
Procurorii au declarat că cei doi, care consumaseră metamfetamină de mai multe zile, au torturat-o pe Cristina lăsând-o singură în mașina înăbușitoare timp de cinci ore și 42 de minute pe 15 august 2019.
În tot acest timp, imaginile surprinse de camera de supraveghere a locuinței lui King i-au arătat pe acesta și Rita „certându-se, legănându-se pe un balansoar de pe verandă și îmbrățișându-se cu pasiune în interiorul ușii de la intrarea casei pe tot parcursul după-amiezii”, se arată în comunicat. La un moment dat, au intrat în mașină timp de aproape o oră și au făcut sex, a recunoscut King ulterior.
La aproximativ patru ore după ce Cristina a fost urcată în mașină, King și Rita și-au dat seama că nu puteau deschide mașina, cheia fiind în autoturism. Cei doi s-au deplasat apoi la locuința Ritei, pentru a lua o cheia de rezervă din camioneta lui King, conform comunicatului.
Până când Cristina a fost scoasă din mașină, era deja moartă. Temperatura ei corporală a fost înregistrată la 43 de grade celsius- limita maximă a termometrului de la biroul medicului legistul, au declarat procurorii.

De asemenea, a fost găsită vomă în plămânii Cristinei, ceea ce sugerează că a inhalat lichid gastric pe măsură ce organismul ei ceda, potrivit unui medic legist care a depus mărturie la procesul cuplului.
În septembrie 2023, instanța i-a găsit pe Rita, în vârstă de 53 de ani, și pe King, în vârstă de 45 de ani, vinovați de crimă și vătămări corporale grave provocate unui copil.
Rita a fost condamnată la 37 de ani de închisoare, iar King la 32 de ani. Ambii execută, de asemenea, pedepse concomitente de 20 de ani pentru acuzația de abuz.
„Cristina nu putea țipa și nu putea deschide singură portiera mașinii”, a declarat procurorul Duffie Stone despre fată.
„Poate cel mai revoltător lucru surprins de imaginile de supraveghere este că această fată lipsită de apărare a murit în timp ce cei doi inculpați, egoiști și aflați sub influența drogurilor, se aflau la doar câțiva pași de ea”, a declarat Stone, potrivit comunicatului. „Ar fi fost nevoie de un minim de grijă și atenție pentru a-i salva viața.”