Parapantist rănit grav după o aterizare forțată. Bărbatul s-a prăbușit în timpul unui zbor de pe valea Râului Mare

0
Publicat:

Pompierii au intervenit, luni, în localitatea Clopotiva din Hunedoara, în ajutorul unui bărbat care în timp ce efectua un zbor de agrement cu parapanta, a aterizat forțat pe un câmp. Victima a fost rănită grav.

Aterizare forțată cu parapanta la Clopotiva Foto ISU Hunedoara.
Aterizare forțată cu parapanta la Clopotiva Foto ISU Hunedoara.

„Pentru misiune au fost alocate o autospecială dotată cu modul de descarcerare și prim ajutor și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Bărbatul a fost găsit conștient și cooperant, însă cu multiple traumatisme”, a informat Roxana Mateuț, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara.

După acordarea asistenței medicale la fața locului, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean Hunedoara din Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Clopotiva, loc de întâlnire al parapantiștilor

Aflat pe Valea Râului Marea din Hunedoara, la ieșirea apelor care izvorăsc din Retezat din defileu spre Țara Hațegului, satul Clopotiva din Hunedoara se numără printre cele mai vechi așezări din România, însă de mai mulți ani este cunoscut și ca loc de întâlnire al parapantiștilor.

Tot în Hunedoara, un alt loc atractiv pentru amatorii zborurilor de agrement este Măgura Uroiului, dealul din rocă vulcanică de pe valea Mureșului.

Mai multe accidente s-au petrecut la Clopotiva, în ultimii ani, în care victime au fost „zburătorii”, însă acest lucru nu i-a împiedicat să se întoarcă pe dealul de la marginea satului, locul de unde își iau avânt, în zborul deasupra văii de la poalele munților.

Satul Clopotiva se află în comuna Râu de Mori, de la poalele Retezatului. Din centrul comunei două șosele urcă în Parcul Național Retezat: una pe valea Râului Mare - spre lacul Gura Apelor din Retezat și cealaltă pe valea Râușorului - spre stațiunea Râușor din Retezat.

Prin satul Clopotiva, trece șoseaua care urcă pe valea Râului Mare din Hunedoara, în munții Retezat.

Drumul a fost construit la începutul anilor ‘70, în timpul lucrărilor la Amenajarea hidroenergetică Râu Mare – Retezat, care cuprinde Barajul Gura Apelor din Retezat, lacul de acumulare Gura Apelor și hidrocentralele Retezat și Clopotiva, cu o putere instalată totală de aproape 350 MW.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite