Pastilele cu iod, ignorate. Medic: „Rafila a vrut să ne facă distribuitori, ca la tarabă în piață“

0
Publicat:

Pastilele cu iod nu-i interesează pe gălățeni. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Galați, dintre cele peste 850.000 de pastile disponibile, au fost ridicate doar 6.090, adică mai puțin de un procent.

Pastile cu iod, neridicate din farmacii FOTO: Ministerul Sănătății
Pastile cu iod, neridicate din farmacii FOTO: Ministerul Sănătății

Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Ministerul Sănătății a inițiat o campanie de informare a populației referitoare la modul de utilizare a acestora. Distribuția către populație se face în mod gratuit pe baza prescripției eliberate de către medicul de familie.

În farmaciile din județul Galați, ministerul a trimis 850.000 de pastile cu iodură de potasiu. Până în prezent, doar 6.090 de pastile au fost ridicate, însă, pe baza prescripției medicului, din farmacii. În procente, înseamnă că mai puțin de puţin de 1% din pastilele cu iod au intrat în posesia gălățenilor.

Medic: A început prost campania 

Medicul Dumitru Mărășescu, președintele Patronatului Medicilor de Familie Galați, confirmă faptul că pacienții nu vin să ceară prescripție pentru pastile cu iod. Potrivit acestuia, campania a „pornit prost din start”

„Doar 12-14 persoane au venit până acum la cabinet pentru prescripție. Eu pot să vă confirm că nu vin pacienți. Au mai venit părinți, care au cerut pentru copii. Nu vin deloc, însă, pacienții între 20-40 ani. Campania a început prost din start din cauză că domnul ministru Rafila a vrut să ne facă, pe noi medicii de familie, distribuitori ca la tarabă în piață. Am explicat atunci că nu mai putem să suportăm aceste corvoade impuse, nu suntem furnizori de medicamente, este în lege”, spune dr. Dumitru Mărășescu.

Potrivit Ministerului Sănătății, distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populația de până în 40 de ani numai în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor.

Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică. Medicamentul este recomandat persoanelor sub 40 de ani, pentru că ele sunt cele mai expuse.

Ministerul Sănătății a cumpărat 30 de milioane de pastile cu iodură de potasiu, în valoare de 6 milioane de euro, de la Antibiotice Iași. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite