Funcționar public virtual, bazat pe inteligență artificială, la Galați. La ce întrebări este antrenat să răspundă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Galați anunță că are, în premieră, un funcționar public virtual, bazat pe inteligența artificială și antrenat să răspundă la întrebări legate de Urbanism, Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale.

Primăria Galați are un funcționar public virtual FOTO: Primăria Galați
Primăria Galați are un funcționar public virtual FOTO: Primăria Galați

Primăria Galați a lansat un proiect inedit: un funcționar public virtual bazat pe inteligență artificială. 

Asistentul (funcționarul) public virtual se află în perioada de antrenare și testare pentru a se adapta nevoilor reale ale cetățenilor, „seriozitatea în interacțiune fiind esențială în obținerea unui conținut funcțional și folositor”.

 „Sunt primul funcționar public virtual al municipiului Galați și mă aflu în perioada de antrenare și testare. Am nevoie de ajutor pentru a adapta structura conform nevoilor reale ale dumneavoastră, seriozitatea în interacțiune fiind esențială în obținerea unui conținut funcțional și folositor!”, susține asistentul public virtual.

Asistentul public virtual este disponibil pe portalul punctunic.primariagalati.ro.

Spitalele administrate de Primăria Galați vor fi digitalizate

Tot la Galați, este ăn lucru un proiect pentru digitalizarea celor trei unități medicale aflate în administrarea Primăriei Galați (Spitalul pentru Copii, Maternitatea și Spitalul de Psihiatrie) vor primi finanțare prin PNRR. În total este vorba despre 17,7 milioane de lei (5,9 milioane de lei pentru fiecare spital).

În principal, este vorba despre extinderea componentelor hardware ale rețelei de comunicații, de actualizarea și instalarea de software pentru rețele, pentru sisteme de securitate și instalarea de echipamente hardware.

„Sănătatea este o prioritate și aducem la noi standarde toate spitalele pe care le avem în administrare. Trăim în era tehnologiei și este important să le asigurăm pacienților cele mai bune condiții”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Implementarea acestor proiecte va contribui la îmbunătățirea și optimizarea activităților clinice, asigurând interoperabilitatea dintre diferitele aplicații medicale și facilitând accesul rapid și securizat la informații relevante pentru îngrijirea pacienților.

Și la Spitalul Județean din Galați s-a introdus recent o nouă tehnologie. Este vorba despre 22 roboți pentru dezinfecția saloanelor și sălilor de operație. Noii roboți fac parte din cele peste 300 de echipamente de dezinfecție, decontaminare și sterilizare cu care a fost dotată unitatea medicală.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite