Alegeri parlamentare 2020. Cine sunt candidaţii din Vrancea care aspiră la funcţiile de deputaţi şi senatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Vrancea are rezervate în noul Parlament cinci funcţii de deputaţi şi două de senatori. La alegeri parlamentare 2020 s-au înscris nouă partide şi alianţe politice, care au depus liste complete de candidaţi.

În Vrancea, pentru alegerile parlamentare 2020,  de duminică, 6 decembrie, nouă formaţiuni politice şi alianţe politice au depus liste de candidaţi, nefiind înregistrată nicio candidatură a unui independent.

Cele şapte posturi de parlamentari, cât revine judeţului Vrancea (cinci de deputaţi şi două de senatori) sunt râvnite de reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, Partidului Social Democrat, Alianţa Uniunea Salvaţi România-PLUS, Partidul Mişcarea Populară, PRO România, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul Puterii Umaniste şi Partidul Ecologist Român.

PNL Vrancea intră alegeri cu următorii candidaţi: la Senat ordinea este Raluca Ioan, Eduard Lambrino, Florin Nedelcu, Eugenia Drăguşanu iar la Camera Deputaţilor Ion Ştefan, Ionel Dancă, Neculai Tănase, Liviu Bostan, Gabriela Marchitan, George Colev, Andy Florin Tufaru.

La PSD, lucrurile s-au lămurit după mai multe răsturnări de situaţie, iar ista este: la Senat candidează Angel Tîlvăr, Sorin Cristian Dumitrescu, Lauriana Ailincuţei, Bogdan-Emilian Matişan iar la Camera Deputaţilor: Nicuşor Halici, Elena Stoica, Laurenţiu-Daniel Marin, Vasile Carnariu, George-Claudiu Nica, Doru Geany Bălan, Aurel Şelaru.

Alegeri parlamentare 2020

Alianţa USR-PLUS Vrancea a depus liste complete de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Lista pentru Camera Deputaţilor este deschisă de Liviu Mălureanu, acesta fiind urmat de  Silviu Mihai Gavrilă, Ana-Maria Bălan, Cosmin Marin, Anca Mihaela Isac, Ionel Carabă, Petruţ Lupu. La Senat,  USR-PLUS Vrancea merge pe mâna lui Florin Purluca, pe listă aflându-se alţi trei candidaţi, Gina Caba, Mirela Serea, Augustin Negruţ.

Şi  Partidul Mişcarea Populară a depus dosarele de candidatură pentru Camera Deputaţilor şi Senat. La Camera Deputaţilor lista este deschisă de fostul prefect al judeţului Vrancea, Sorin Hornea, care este şi preşedintele PMP Vrancea, urmat de Mirela Bîznă, Alin Pascu, Ilie Băcanu, Răzvan Ochiuz, Camelia Bratosin şi Alexandra-Nicoleta Burlacu.Lista de la Senat este formată secretarul de stat Ana Guţu, Elena-Georgeta Micu Iliescu, Dănuţ Vulcan, Cristinel Samoilă.

PRO România şi ALDE merg în alegeri parlamentare 2020 sub sigla Pro România, cele două partide fiind în proces de fuziune. Prima poziţie pe lista pentru Camera Deputaţilor este ocupat de creatoarea de modă Nausica Mircea, secondată de preşedintele PRO România, Uluitu Cornel. Pe listă se mai află Ursescu Vasile, Gogoriţă Ion, Atanasiu Zinel, Bogdan Emilia, Vasile Pauliean. Ordinea la Senat este următoarea: 1. Cristian Barbu, 2. Viorel-Lary Ţoni, 3. Nicolae Rotaru, 4. Ionuţ Mironică.

Pe liste la alegeri parlamentare 2020 se mai află candidaţi de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul Puterii Umaniste şi Partidul Ecologist Român.

Vă mai recomandăm:

Un economist şi un psiholog scriitor, în cursa pentru a fi parlamentari USR de Vrancea. Cine se mai află pe liste

Şeful Cancelariei prim-ministrului candidează în Vrancea. Ce nume propune PNL la Camera Deputaţilor şi Senat

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite