Zeci de suspecți anchetați în Cluj și Sibiu după ce s-au racordat ilegal la rețelele de gaz. Prejudiciul uriaș creat VIDEO

0
0
Publicat:

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj au efectuat percheziții domiciliare, în județele Cluj și Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze.

Polițiștii au efectuat 16 percheziții în județele Cluj și Sibiu. FOTO Poliția Română
Polițiștii au efectuat 16 percheziții în județele Cluj și Sibiu. FOTO Poliția Română

Un număr de 16 percheziții au avut loc, joi, 26 ianuarie, în județele Cluj și Sibiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda. La acțiunea au luat parte polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj.

În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că o companie de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Activitatea infracțională s-ar fi derulat începând din anul 2018 și până în prezent.

„În fapt, trei foști angajați ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influențând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit și a facturilor înregistrate.

În urma celor 16 percheziții efectuate în localitățile Turda, Mihai Viteazu și Agnita, din județul Sibiu, au fost descoperite și ridicate mai multe contoare de gaz, părți componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar și înscrisuri relevante pentru soluționarea în continuare a cauzei”, au informat reprezentanții Poliției.

De asemenea, au fost ridicați 2.500 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism. În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Potrivit sursei citate, suportul de specialitate a fost asigurat de Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. Activitățile derulate au beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Poliției municipiului Turda, Secției 9 Poliție Rurală Turda, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite