Un tânăr împușcat în picior de polițiști a refuzat primul ajutor. „Unde ne aflăm aici, în junglă?“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr cu un picior plin de sânge este urmărit de mai mulți polițiști, care încearcă să-i ofere primul ajutor. Din clipul ce a apărut pe rețelele sociale se înțelege că tânărul a fost împușcat deoarece a reprezentat o amenințare pentru polițiști.

Un polițist i-a pus garou tânărului. FOTO: Captură video
Un polițist i-a pus garou tânărului. FOTO: Captură video

UPDATE

Poliția Cluj a transmis, totuși, o informare despre incident: 

La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați printr-un apel la SNUAU 112, cu privire la sustragerea de material lemnos de pe raza comunei Săcuieu.

Polițiștii deplasați la eveniment au depistat, pe drumul comunal din localitate, un atelaj cu tracțiune animală cu care se transporta material lemnos, aparent tăiat recent, în privința căruia exista suspiciunea că ar fi fost sustras.

Pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale, persoanele care se aflau în atelajul hipo au fost conduse înspre sediul unității silvice din localitate.

În acest context, cele două persoane ar fi devenit recalcitrante, nu s-ar fi supus indicațiilor polițiștilor, încercând să sustragă armamentul și i-ar fi agresat fizic pe aceștia, împrejurări care au impus folosirea armamentului din dotare.

Astfel, s-a efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior înspre unul dintre cei în cauză, rezultând rănirea acestuia în zona membrului inferior. Politiștii i-au oferit acestuia primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de echipajul medical, în prezent aflându-se internat într-o unitate medicală, conștient, starea lui fiind stabilă.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj. De asemenea, se continuă cercetările și pentru comiterea infracțiunii de distrugere, întrucât autospeciala de poliție a fost deteriorată de către una dintre persoanele prezente

Știrea inițială

Un tânăr a fost împușcat în picior de poliţiştii de la Huedin, duminică, 4 iunie 2023, la Săcuieu, unde ar fi avut loc o infracțiune silvică. 

Polițiștii i-ar fi luat la rost pe cei prinși cu lemnele, iar la locul faptei a ajuns un verișor al acestora, care a devenit recalcitrant. Acesta ar fi vrut să ia arma unuia dintre polițiști, moment în care alt agent l-a împușcat. Înainte, polițistul ar fi tras două focuri de avertisment, relatează Știri de Cluj.

„Adevărul” a luat legătura cu Poliția Cluj, care nu ne-a dat informații, deoarece cazul a ajuns la Parchetul Huedin. Reprezentanții Parchetului au fost contactați, însă până la momentul publicării știrii nu au transmis informații.  

În clipul postat pe rețelele sociale se poate vedea cum tânărul desculț merge spre casă, având unul dintre picioare plin de sânge. Polițiștii îl urmează, încercând să-l convingă să-i lase să-i acorde primul ajutor. Inițial, tânărul îi amenință cu o piatră. Totul este filmat de fratele său, care îi critică pe polițiști: „Au tras cu pistolul în el! Unde ne aflăm aicea, înnjunglă? Suntem oameni și noi. Suntem câini, să ne omorâți? Nu trebuia să trageți într-un copil cu pistolul. Erați doi, trebuia să faceți tot posibilul să-l calmați”. 

La un moment dat, tânărul se oprește și îi lasă pe polițiști să-i pună un garou. 

Într-un final, bărbatul împușcat a ajuns la Urgențe. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite