Rezultate vot alegeri locale 2024. Emil Boc câștigă al șaselea mandat de primar în Cluj-Napoca cu 45% din voturi
0În urma alegerilor din duminică, primarul în funcție al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, obține al șaselea mandat cu un rezultat de 45% din voturile exprimate, conform numărătorii paralele realizate de liberali.

Potrivit informațiilor oferite de Cluj 24, după numărarea a 100 din cele 184 de secții de votare din Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL) se situează în frunte cu 45% din voturi, în timp ce Sabin Sărmaș, candidat independent, ocupă locul doi cu 30% din voturi, relatează News.ro.
Astfel, Emil Boc reușește să câștige cel de-al șaselea mandat în funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Prezența la urne la alegerile locale din 2024 a fost în Municipiul Cluj Napoca de 54,71%, cu 148.232 de cetățeni care și-au exprimat dreptul de vot din cei peste 270.000 înscriși pe listele permanente.
„E o zi importantă și pentru Cluj, dar și pentru România, la fel și pentru Europa. Am votat astfel încât, în continuare, lucrurile bune să se adune la Cluj. Am votat pentru un oraș ca afară, iar Clujul este pe cale să fie un oraș ca afară, să și-l dorească românii în continuare. Am votat pentru echipa care a adus Clujul la acest nivel”, a declarat Emil Boc imediat după ce a votat la o secție de lângă casă.
Programul secțiilor de votare pe 9 iunie, la alegerile locale si europarlamentare 2024, a început la ora 7:00 și se încheie la ora 22:00. Totuși, programul se poate prelungi până la ora 23:59, dacă preşedintele secţiei de votare observă că în interiorul secţiei de votare sau în imediata apropiere a secţiei de votare mai sunt oameni la rând care nu au reușit să voteze, după aceste două ore sistemul electronic de înregistrare la vot se închide automat.
Duminică, 9 iunie românii au ales autoritățile locale: primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor/ primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, cât și reprezentanţii în viitorul Legislativ European.