Averea uriaşă pe care stătea reţeaua de contrabandă cu aur. Bijuterii de 5 milioane euro, confiscate
0
O avere de speriat au găsit poliţiştii şi procurorii DIICOT din Călăraşi la reţeaua care făcea contrabandă cu aur. Oamenii legii au confiscat 21 kg de aur în valoare de 5 milioane de euro, sume uriaşe de bani, trei maşini de lux, un pistol cu bile şi haine de firmă.
În urma celor peste 200 de percheziţii efectuate miercuri, 25 mai de IPJ Călăraşi, împreună cu procurorii DIICOT, au fost ridicate peste 21 kg de bijuterii din aur în valoare de aproximativ 5.000.000 de euro , 147.293 lei, 19.327 euro, 765 dolari, 89.580 lire turceşti şi 10 lire sterline, trei autoturisme, un pistol cu bile din cauciuc, deţinut fără autorizaţie, 1.860 de ţigarete, 192 de articole vestimentare purtând însemnele unor mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată pe teritoriul naţional şi 22 de parfumuri de diferite mărci.
De asemenea, au fost puse în executare 28 de mandate de aducere, iar în urma audierilor, a fost dispusă reţinerea a opt persoane, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Totodată, faţă de patru persoane a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Sume impresionante de bani au fost confiscate FOTO IPJ Călăraşi
La 25 mai, oamenii legii au efectuat peste 200 de percheziţii domiciliare, în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, precum şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni care a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur.
Conform IPJ Călăraşi, începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia. Afacerile s-au derulat prin intermediul unei case de amanet din Medgidia.

O parte din bijuterii descoperite la percheziţii FOTO IPJ Călăraşi
Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în ţară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării la negru.
Grupul infracţional organizat a avut o activitate infracţională intensă, dezvoltând o adevărată reţea de distribuţie de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activităţi ilicite, în schimbul obţinerii de venituri ilegale generoase.