Război între primarul Brașovului și consilierii locali. Allen Coliban le-a tăiat accesul în birouri

0
Publicat:

Primarul Brașovului, Allen Coliban, le-a restricționat accesul consilierilor locali în clădirea Primăriei Brașov, după ce aleșii au plecat înainte de discutarea unui proiect al edilului-șef.

Consilierii locali au rămas în afara Primăriei Brașov FOTO Ioan Buciumar
Consilierii locali au rămas în afara Primăriei Brașov FOTO Ioan Buciumar

Este război total la Brașov între primarul Allen Coliban, membru USR, și consilierii PNL și PSD. Încă de la începutul mandatului, edilul șef-și-ar fi dorit un aparat administrativ mai apropiat de ce există la Cluj sau Timișoara, însă, deși a venit cu peste 10 propuneri în ședințe, toate au fost respinse.

Au existat și alte proiecte ale primarului cu care aleșii locali nu au fost de acord și pe care le-au respins prin vot. S-a ajuns în foarte scurt timp ca ședințele de plen să dureze ca în mandatul lui Ioan Ghișe, când acesta se afla în conflict cu viceprimarul de atunci, George Scripcaru.

În ultima perioadă, însă, s-a ajuns la un adevărat război, care a culminat cu un proiect al primarului Allen Coliban în care propunea demiterea viceprimarului Sebastian Rusu. Vicele i-a dat apă la moară edilului-șef și printr-o propunere cel puțin neinspirată.

Propunere incredibilă a liberalilor

La ultima ședință de plen, liberalii l-au propus pe Nicolae Paraschiv, fost secretar al Primăriei, în funcția de membru în consiliul de administrație al firmei care gestionează clădirile aflate în proprietatea municipalității. Numai că acesta, acum pensionar, a fost ofițer de Securitate recunoscut ca torționar și care a avut cuvinte extrem de jignitoare la adresa novembriștilor din 1987 de la Brașov, cei care urmează să sărbătorească 36 de ani de la revolta muncitorească.

Prilej numai bun pentru primar să-i facă cu ou și cu oțet pe liberalii care au părăsit sala, împreună cu colegii lor social-democrați, în momentul în care ar fi trebuit dezbătut proiectul de demitere a viceprimarului PNL.

După ce consilierii locali liberali și social-democrați au plecat din ședința de plen înainte de discutarea proiectului, primarul Allen Coliban a decis să restricționeze accesul consilierilor în Primăria Brașov. Astfel, aceștia pot merge în zonele în care au acces toți cetățenii, dar nu mai pot urca în birouri să stea de vorbă cu reprezentanții Executivului.

Abuz făcut de primar, în opinia consilierilor

Asistăm zilele acestea la un nou abuz pe care primarul Coliban îl face vizavi de consilierii locali, un abuz ce presupune, practice, suspendarea noastră în a intra în Primăria Brașov, a cartelelor noastre cu care intram în departamentele de specialitate, în spațiile comune, astfel încât să nu mai putem rezolva simplu problemele brașovenilor”, a spus liderul de grup al consilierilor PSD din CL Brașov, Alexandra Crivineanu.

Social-democrata este convinsă că decizia o împiedică să lucreze pentru brașoveni la fel cum a făcut-o până acum și la fel se va întâmpla cu toți coegii ei.

În calitate de lider de grup al consilierilor social-democrați îi solicit primarului Coliban să își revizuiască această atitudine față de noi, consilierii locali, să nu mai aplice principiul totalitarismului asupra noastră și al cenzurii. Îi reamintesc că suntem un Brașov democratic și trăim într-o țară democratică, drept pentru care liberul acces al consilierilor în Primărie este un drept nescris al nostrum, prin care îl reprezentăm pe fiecare brașovean în parte”, a mai spus Alexandra Crivineanu.

Viceprimarul Sebastian Rusu a anunțat o conferință de presă în care va prezenta procedurile legale pe care consilierii le vor demara ca urmare a acestei decizii.

„Adevărul“ a încercat să îl contacteze pe primarul Allen Coliban, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei, însă acesta nu a oferit vreo explicație a deciziei luate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite