Primul WC modern într-o școală sătească, minune pentru localnici. „Erau trei găuri și-o dărăpănătură”

0
Publicat:

Într-una dintre cele mai sărace comune din România, Dimăcheni, județul Botoșani, autoritățile locale au reușit în sfârșit să construiască la școală prima toaletă modernă de la înființarea localității.

Cum arăta vechea latrină și cum au fost făcute băile în interior FOTO Cosmin Zamfirache
Cum arăta vechea latrină și cum au fost făcute băile în interior FOTO Cosmin Zamfirache

„Să le dea Dumnezeu sănătate, noi nu am avut așa ceva”, mărturisește, făcându-și cruce, o localnică din comuna Dimăcheni, după ce a văzut toaleta modernă, proaspăt amenajată, la școala din localitate.

În situația sătencei mai sunt și alte sute de țărani din comuna situată în nordul țării. Faptul că autoritățile locale au reușit să facă primul WC interior la școala din centru, din istoria comunei, este o adevărată minune pentru săteni. Și asta în condițiile în care Dimăcheni, o comună mică, cu două sate, în mijlocul unui câmp, este una dintre cele mai sărace comunități din România. Cei aproximativ 1.000 de locuitori trăiesc din agricultură de subzistență, nu au drumuri și în afară de curent electric nici un fel de utilități.

Școala din localitate, lăsată trei decenii fără gard, nu avea decât o latrină veche de jumătate de secol unde mergeau atât școlarii cât și copiii de grădiniță.

„Era un pericol făcutul la WC. Trei găuri și o dărăpănătură. Acolo am mers și noi, și copiii noștri”, spune Ilie, un localnic de aproximativ 40 de ani.

Latrină construită în 1968

La școala din Dimăcheni învață aproximativ 200 de copii, preșcolari și școlari. Școala a mai fost reparată de-a lungul timpului, dar nu are gard și până în vara anului 2022 nici măcar o toaletă normală. De altfel, WC-ul de la școala Dimăcheni a fost un adevărat cui al lui Pepelea pentru administrația locală încă de la reînfințarea comunei în 2003. Timp de două decenii, autoritățile locale nu au fost în stare să facă o toaletă în interiorul școlii, deși la fiecare început de an școlar unitatea de învățământ din Dimăcheni nu primea aviz sanitar de funcționare.

Generații întregi au intrat într-o latrină construită în 1968 și s-au spălat pe mâini la lighean.

„O bătaie de joc. La început, oamenii ziceau că așa or învățat și ei și na, așa erau vremurile. Dar au venit timpuri noi și prin jur, prin alte comune, se făceau ba o școală, ba un WC, ba un asfalt. La noi, nimic și nimic. Oamenii s-au săturat”, spune nea Ștefan un localnic, în vârstă.

Abia prin 2019 au început o serie de lucrări, dar băteau pasul pe loc, ceea ce a stârnit și mai mult furia localnicilor. Primarul social-democrat care avea șase mandate la Dimăcheni nu a mai fost ales la scrutinul din 2020.

Minunea de la Dimăcheni

Abia în vara lui 2022, cu două milioane de lei cheltuiți și după încă doi ani de așteptare, noua administrație a comunei a reușit să producă minunea de la Dimăcheni, adică primele toalete moderne în interiorul școlii din comună.

„Când am fost ales primar, începuseră nişte lucrări pentru modernizarea şcolii, din fondurile comunei. Un constructor mai mult absent, care nu a respectat proiectul tehnic, montând, spre exemplu, uşi de lemn acolo unde în proiect apăreau ca fiind metalice, a făcut ca lucrările să aibă o întârziere de câţiva ani. Am deblocat contractul, am dat drumul la lucrări, cu forţe locale, cu ce am putut şi noi acolo unde a trebuit”, spune Marinel Moruz, primarul din Dimăcheni.

Pentru localnici este un moment istoric. „Păi școala nu a avut niciodată WC-uri în interior. Credeam că nu mai apuc să văd la cât au promis, cât s-au foit și nimic”, spune o localnică venită să-și ia nepotul de la școală.

Părinții școlarilor spun că acum, cu toaleta modernă în interiorul clădirii, au scăpat și ei de griji.

„Îmi era frică, domnule! Intra copilul la toaletă acolo și mai cădea prin gaura aia, că deja erau distruse, erau lărgite. În plus, era pericol de boli acolo. Vă dați seama, WC-ul este de pe vremea când era bunica tânără. Este o mare realizare”, spune un alt sătean.

Pentru ca toaletele să beneficieze de apă a fost săpat și un puț de mare adâncime racordat mai apoi la noua construcție. Autoritățile locale spun că au făcut și alte lucrări de reabilitare în suma respectivă, atât la sălile de grădiniță cât și la școală.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite