Ce ar fi păţit un violator pe vremea lui Ştefan cel Mare: penisul îi era tăiat sau bărbatul era incendiat în piaţa publică. În ce ţări femeile violate erau hulite
0Violul era considerat un delict grav în Evul Mediu. Pedepsele variau, însă, în funcţie de averea femeii agresate, dar şi de poziţia socială a violatorului. În general, pentru oamenii de rând pedepsele în ţările româneşti erau cumplite, incluzând umilire, schingiuire şi mutilare.
Violul a fost considerat un delict din toate timpurile, începând cu Antichitatea. Pedepsirea acestei fapte a variat, însă, de la o perioadă la alta şi în funcţie de percepţia societăţii asupra femeii şi a rolului sexelor în societate.
Cele mai cumplite pedepse erau aplicate violatorilor în Evul Mediu, în special dacă agresiunea era îndreptată asupra unei femei cu stare sau, mai grav, asupra unei fete virgine, compromiţându-i şansele de a se căsători. În privinţa violului, legislaţia medievală românească s-a dovedit mult mai dură decât cea occidentală, incluzând mutilarea, umilirea şi chiar pedeapsa capitală, indiferent de condiţia socială a celor implicaţi.
În Anglia şi Franţa violatorii scăpau basma curată
Istoricii mentalităţilor şi a legislaţiei medievale din Anglia şi Franţa prezintă o realitate dură a femeii, victimă a violului. Practic, o tânără violată risca stigmatizarea. Totodată, şansele ca acesta să se mărite deveneau aproape nule. Nimeni nu dorea să ia de nevastă o femeie deflorată de un necunoscut şi care ar putea purta rodul unui alt bărbat. Totodată, societatea medievală incrimina femeia, acuzând-o că l-ar fi provocat pe violator, în special în cazul tinerelor necăsătorite şi al văduvelor.
Tocmai de aceea mulţi violatori scăpau nepedepsiţi, fiindcă victimele ascundeau infracţiunea, de frică şi de ruşinea comunităţii. Multe dintre acestea, spune Zoë Eckman în studiul său ”An Oppressive Silence: The Evolution of the Raped Woman in Medieval France and England”, preferau să ascundă violul sau, mai rău, să apuce calea prostituţiei.
Femeile violate erau de multe ori persecutate în cadrul proceselor FOTO huffingtonpost.com
„Poetul John Gower susţinea că femeile nevinovate, violate se simţeau ruşinate, fiind dominate de ideea că au fost ”murdărite” şi că au fost expuse în cel mai intim mod. Cristine de Pisan spune că victimele violului se simţea ruşinate şi, de multe ori, alegeau să se prostitueze, pentru că nu mai aveau unde să meargă şi nu mai aveau o reputaţie de protejat”, arată Zoë Eckman. Totodată, se precizează clar atitudinea societăţii faţă de femeia violată.
”În timpul procesului, o femeie era oprimată atât de violator, cât şi de lege. Era o credinţă în rândul bărbaţilor că acuzaţia de viol era o formă de răzbunare a femeii sau un mod de a face rost de un soţ. Femeia, de obicei, nu-i spunea soţului că a fost victima unui viol, de frică ca acesta să nu-i reproşeze că l-a provocat sau că i-ar fi plăcut. Un alt aspect care o împiedica pe femeie să-şi găsească dreptatea era lipsa martorilor. Şi, cel mai rău, dacă nu putea dovedi violul cu martori, femeia risca să fie acuzată de defăimare şi pedepsită crunt”, se arată în aceeaşi lucrare. Din cauza mentalităţii medievale a comunităţii, dar şi a judecătorilor, multe violuri rămâneau necunoscute.
Violul, răscumpărat cu căsătorii şi amenzi
Când, totuşi, existau martori sau putea fi dovedit, pedepsele erau cel puţin teoretic foarte dure. Violul, conform legii lui Graţian, era pedepsit cu moartea sau, cel puţin, cu mutilarea, mai precis castrarea violatorului. Pedepsele acestea nu era, însă, şi aplicată de tribunalurile ecleziastice, care, dacă era vorba despre o femeie văduvă sau măritată, de condiţie modestă, se rezumau la o simplă amendă, după cum arată şi Edgar Rope în ”The Price of Maidenhead and Similar Issues: Rape in Laws of Medieval England and Wales”.
Totodată, dacă tânăra era virgină şi nemăritată, violatorul era de multe ori obligat să se căsătorească cu aceasta, tocmai fiindcă şansele femeii în urma violului erau nule, sau măcar să-i plătească contravaloarea zestrei şi a nunţii. În cazul femeilor bogate sau nobile, care reuşeau să plătească şi martori pentru proces, pedepsele erau cumplite, aplicându-se castrarea şi, cel mai adesea, execuţia publică însoţită de mutilare.
Zoë Eckman preciza că pentru femeile de condiţie joasă, viaţa era extrem de dură din acest punct de vedere. Fiind greu de dovedit, mai ales pentru o femeie căsătorită sau văduvă, erau organizate violuri în grup. De multe ori, femeile nu apelau la instanţă şi nici nu pomeneau de viol.
Legi dure în ţările româneşti pentru violatori
În Ţările Române, în schimb, violul era pedepsit crunt, iar legea era aplicată indiferent de statutul social. Cu toatea acestea, şi în acest caz, violul trebuia dovedit, în faţa unei curţi improvizate din clerici şi reprezentanţi ai puterii laice. Erau suficienţi, însă, oameni bătrâni şi de bună-credinţă, precum moaşele, care ştiau treburile femeieşi.
Vasile Lupu FOTO wikipedia
Conform unei legislaţi practicate şi în timpul lui Ştefan cel Mare, consemnată pentru anul 1504, dar care a fost aplicată şi anterior şi, mai apoi, inclusiv în timpul domniei lui Petru Rareş, pedeapsa pentru violator era cumplită: amputarea penisului şi umilirea publică. ”Velcare va îndrăzni a se năpusti cu ştrumeleagul învârtoşat, predepsit va fi de lege prin tăierea scârbavnicului mădular şi aruncarea lui la retze“, se arată în textul legii.
Violatorul - ars de viu, mutilat sau alungat
Pedepsele grele pentru viol erau în primul rând acordate celor care ”stricau fecioria” fetei şi îi ”ruinau viitorul”, fiindcă nimeni nu lua de nevastă o fată de care s-a atins alt bărbat - în aceste condiţii, pedepasa putea merge până la executarea violatorului. În “Pravila lui Vasile Lupu” de la Iaşi, se arată gradual cum erau pedepsiţi violatorii. Cei bogaţi pierdeau până la jumătate din avere, în timp ce slugile riscau să fie arse de vii în piaţa publică.
”Siluirea unei văduve se pedepsea cu temniţa. Pentru existenţa infracţiunii se cerea transportarea răpitei dintr-un loc în altul şi necinstirea ei prin violenţă; dacă aceasta se făcea cu voia femeii, răpitorul se pedepsea după voia judecătorului. Fapta se considera mai gravă dacă fata răpită era „de boier mare”. În pravila lui Matei Basarab, delictul se numeşte „Sila sau violul”. Sila se exercita atât asupra femeii măritate sau văduve, cât şi asupra fecioarei. Siluirea fetei era pedepsită prin pierderea unei jumătăţi din averea făptuitorului, iar dacă era sărac trebuia bătut şi gonit din locul lui”, arată şi judecătorul Cristi Danileţ, în lucrarea sa ”Evoluţia incriminării violului în dreptul românesc”.
Constantin Mavrocordat FOTO wikipedia
Tribunalele ecleziastice erau, însă, mai dure. De cele mai multe ori, prevedeau mutilarea violatorului, prin tăierea nasului sau a penisului. Totodată, dacă violul era însoţit de răpirea femeii, se ajungea uşor la pedeapsa capitală. Cel mai crunt pedepsit era cel care viola o fată mare, o boieroaică sau pe propria fiică, caz în care la tribunalurile ecleziastice era executat, după ce, în prealabil, era mutilat. Mutilarea violatorului va continua până târziu în secolul al XVIII-lea.
În codul de legi al lui Constantin Mavrocordat, la jumătatea secolului al XVIII-lea, apare următorul paragraf referindu-se la violatori: “Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”. Mutilarea şi pedeapsa cu moartea pentru violatori în Principatele Românea fost înlocuită abia în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Vă mai recomandăm:
Violul e crimă. „Mie nu mi se poate întâmpla“, tactica greşită în faţa violului
Se încarcă comentariile...
