Jaf la o casă de pariuri din Baia Mare. Bărbatul a amenințat-o pe vânzătoare cu un cuțit și a luat banii
0Un jaf a avut loc în această dimineață la o casă de pariuri din Baia Mare. După ce a amenințat-o pe vânzătoare cu un cuțit, bărbatul, care avea fața acoperită cu o cagulă, a luat toți banii din încasări și s-a făcut nevăzut.

Bărbatul i-a cerut femeii banii sub amenințarea cuțitului, astfel că aceasta i-a dat toți banii din încasări. Imediat după ce i-a luat, s-a făcut nevăzut printre blocuri.
Poliția încearcă să-i dea de urmă tâlharului.
„Astăzi dimineață, la ora 09.48, polițiștii Municipiului Baia Mare au fost sesizați prin apel 112 și, ulterior, prin plângere de către o tânără de 22 de ani, angajată la o casă de pariuri de pe bulevardul Unirii, despre faptul că o persoană necunoscută și mascată, a pătruns în incinta casei de pariuri și, sub amenințarea cu cuțitul, a sustras suma de 8.600 de lei din seiful societății”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș.
Femeia nu a suferit leziuni fizice.
„În continuare, o echipă complexă de investigare efectuează cercetări pentru identificarea persoanei bănuite de săvârșirea faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, mai arată IPJ Maramureș.