Un șofer beat și cu permisul suspendat conducea o mașină cuprinsă de flăcări. Avea o alcoolemie de comă

0
Publicat:

Un băcăuan de 32 de ani a creat haos pe DN 15. Bărbatul a fost atenționat de alți participanți la trafic că mașina cu care circula a luat foc. Polițiștii au constatat că era băut și circula fără permis.

Mașina condusă de șoferul din Bacău a luat foc în trafic FOTO arhivă Adevărul
Mașina condusă de șoferul din Bacău a luat foc în trafic FOTO arhivă Adevărul

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați, pe 6 octombrie, cu privire la faptul că un autoturism care prezintă flăcări la capotă se deplasează haotic, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

În urma verificărilor făcute, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 15, în localitatea Podoleni.

„Acesta s-ar fi deplasat spre Suceava, iar la un moment dat a fost semnalizat de participanții la trafic să oprească, observând că din zona capotei autoturismului ieșeau flăcări. Ajutat de un participant la trafic, de 31 de ani, din Costișa, bărbatul în cauză a reușit lichidarea focului folosind un extinctor”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul indicând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că bărbatul în cauză, are dreptul de a conduce suspendat din data de 7 aprilie 2022., fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Oamenii legii au deschis dosar penal pe numele bărbatului pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

A luat foc într-o curbă

Un alt incendiu auto a avut loc în 23 iunie 2022, pe DN 7, când o maşină s-a făcut scrum într-o curbă. Traficul rutier pe drumul care leagă Piteştiul de Râmnicu Vâlcea a fost afectat.

Autoturismul a luat foc în mers, în timp ce lua o curbă, pe DN7 în localitatea argeşeană Morăreşti.  Conducătorul auto s-a trezit cu maşina în flăcări. A oprit, a coborât şi a sunat la 112.

„La locul solicitării s-au deplasat pompierii de la Detaşamentul Piteşti cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj SMURD. În urma incidentului nu au fost victime, şoferul reuşind să se evacueze din autoturism înainte ca flăcările să ajungă în habitaclu”, precizau reprezentanții ISU Argeş.

Incendiul a distrus întreg autoturismul. "Cauza probabilă a izbucnirii a fost efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor electric defect, cu izolaţia deteriorată sau neizolat corespunzător", explica ISU Argeş.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite