Și-a vândut mașina, apoi a sunat la 112 ca să reclame că i-a fost furată. Ce au descoperit polițiștii

0
Publicat:

Un tânăr de 30 de ani a fost reținut de polițiști după ce s-a descoperit că a încercat să păcălească un bărbat căruia îi vânduse mașina. Ulterior, a ieșit la iveală și că escrocul a apelat la serviciile unui stomatolog, pe care nu l-a mai plătit.

Bărbatul care cumpărase mașina s-a trezit reclamat la Poliție FOTO arhivă Adevărul
Bărbatul care cumpărase mașina s-a trezit reclamat la Poliție FOTO arhivă Adevărul

La data de 10.02.2023, polițiștii din Târgu-Ocna au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui tânăr de 30 de ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni de înșelăciune. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii din Târgu-Ocna au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 30 de ani, din comuna Dofteana, care în cursul anului 2022 ar fi comis două infracțiuni de înșelăciune.

„Din cercetări a rezultat faptul că, bănuitul ar fi apelat la serviciile medicale ale unui medic stomatolog, căruia nu i-ar mai fi achitat suma de 3.000 de lei. De asemenea, acesta ar fi vândut un autoturism cu suma de 1.500 de euro, ulterior apelând serviciul 112 prin care ar fi sesizat faptul că, autoturismul i-ar fi fost sustras, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.

Noul proprietar i-ar fi restituit autovehiculul, însă suspectul de înșelăciune i-ar fi achitat doar 400 de euro din sumă.

În urma percheziției domiciliare, polițiștii au ridicate sume de bani şi alte mijloace materiale de probă. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Prejudiciul în valoare de 1.500 de euro a fost recuperat în totalitate.

Escrocherie de peste două milioane de euro

Doi italieni și o româncă au încercat o escrocherie de proporții tot cu mașini la Bacău. Escrocii se foloseau de documente false ca să intre în posesia unor autovehicule şi utilaje, cărora le modificau seriile de şasiu şi le vindeau înainte de achitarea lor integrală.

Tribunalul Bacău l-a condamnat pe Antonino Gattuso, cetăţean italian, la trei ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Decizia instanţei nu este definitivă.

În acelaşi dosar a fost judecat şi un alt italian, Costa Giuseppe, pentru înşelăciune, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar acesta a decedat în timpul judecăţii, astfel că instanţa a hotărât încetarea procesului penal în cazul lui.

Complicea celor doi, o româncă, Florica Dina Surcel, a primit tot trei ani de închisoare pentru spălare de bani, dar cu suspendarea executării sub supraveghere.

Cei trei au fost acuzaţi  de procurorii DNA de inducerea în eroare a reprezentanţilor unor instituţii financiare nebancare la încheierea a 19 contracte de leasing, ce aveau ca obiect autovehicule sau utilaje, în valoare de 2.421.348,94 euro.

Escrocii au venit cu balanţe, bilanţuri, conturi de profit şi pierdere falsificate, din care rezulta că societatea pe care o administrau derula relaţii comerciale prospere. Ulterior, autotuvehiculele achiziţionate au fost înstrăinate prin manopere frauduloase (modificarea seriilor de şasiu) înainte de achitarea lor integrală.

„Obligă inculpaţii Surcel Florica Dina şi Gattuso Antonino, în solidar, la plata către partea civila S.C Iveco Capital Leasing IFN S.A ( fosta S.C Afin Leasing IFN S.A ) a sumei de 2.063.392,34 euro – echivalent în lei la data efectuării plăţii - cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale”, au mai stabilit magistraţii.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite