Vrăji de amor şi şantaj, escrocherie de proporții. Măsura luată în cazul autorului, un copil de 16 ani

0
Publicat:

Măsura luată de judecători în dosarul unui minor de 16 ani a fost arestul la domiciliu, după ce adolescentul ar fi fost implicat într-un caz de „vrăji de amor“ şi şantaj, o escrocherie de mii de euro, victimă fiind o tânără naivă din judeţul Neamţ.

Obiecte „ritualice“ descoperite la percheziții FOTO Poliția Română
Obiecte „ritualice“ descoperite la percheziții FOTO Poliția Română

„Respinge ca neîntemeiată cererea (...) având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.C. Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 11.10.2022“.

Aceata este soluţia pronunţată astăzi, 11 octombrie 2022, de către magistraţii de la Judecătoria Târgu Neamţ. În urmă cu trei zile, poliţiştii din oraşul nemţean au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară la Chitila, în Ilfov, la locuinţele unor persoane bănuite de înşelăciune şi şantaj.

Din cercetări a reieşit că, în august 2022, o persoană, de 16 ani, având complicitatea alteia, de 20 de ani, au indus în eroare o tânără din Păstrăveni - Neamţ. Aceasta a plătit 50.000 de lei, adică vreo 10.000 de euro, pentru a avea noroc în dragoste, fiind „subiectul“ unor ritualuri oculte - vrăji de amor, ceea ce s-a dovedit a fi o escrocherie de mii de euro.

„Ulterior, când aceasta ar fi dorit să renunţe la serviciile prestate de cei doi, aceştia i-ar fi adresat în numeroase rânduri ameninţări cu acte de violenţă şi cu publicarea în spaţiu public a respectivelor ritualuri, cu scopul ca persoana vătămată să remită în continuare, diferite sume de bani“, se arată într-un comunicat al Poliţei Neamţ.

Anchetatorii au mai precizat că, în urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate, mai multe terminale mobile şi 850 de euro. Pe 10 octombrie, adolescentul de 16 ani a fost reţinut pe o  perioadă de 24 de ore.

Judecătorii de la Târgu Neamţ, în soluţia de  arestare la domiciliu în cazul autorului minor „specializat“ vrăji de amor și șantaj, au mai dispus ca el să fie supravegheat de cadrele de la Poliţia Chitila, judeţul Ilfov şi să se prezinte la organele de urmărire penală, a magistraţilor de drepturi şi libertăţi sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.

Surse neoficiale spun că adolescentul de 16 ani este fiul unei cunoscute „vrăjitoare“ din zona Bucureşti - Ilfov, iar tatăl membru al unui clan interlop. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi în termen de 48 de ore poate fi contestată de oricare dintre părţile interesate, acuzat sau anchetatori, la Tribunalul Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite