Profesor renumit, pus pe drumuri de birocrații din Primăria Bacău, la 50 de ani de căsătorie: „Prostie, dispreț, abuz”

0
Publicat:

Unul dintre profesorii de istorie cei mai cunoscuți din Bacău a povestit experiența nefericită avută cu funcționarii Primăriei Bacău, când a încercat să depună dosarul pentru a-și primi dreptul la 50 de ani de căsătorie.

Profesorul băcăuan s-a lovit de indiferența și birocrația din Primăria Bacău
Profesorul băcăuan s-a lovit de indiferența și birocrația din Primăria Bacău

În municipiul Bacău, cuplurile care au împlinit jumătate de secol de de convețuire legală primesc un premiu simbolic de 1000 de lei.

Adrian Horodnic a fost directorul mai multor școli dar și a renumitului Colegiul Național Ferdinand l din municipiul Bacău, a fost inspector școlar, expert ARACIP (din 2008), etc.

Pentru depunerea unui simplu dosar, profesorul băcăuan care împlinește 75 de ani, a fost plimbat de la un sediu la altul al Primăriei de funcționari acri -„aproape amabili”, apoi, trimis acasă, pentru a aduce certificatul de căsătorie în original, căruia i s-a aplicat o ștampilă, pentru ca solicitantul să nu mai poată aplica vreodată din nou pentru premiu (fiind insinuată posibila fraudă).

Mai mult, deși un astfel de dosar ar fi trebuit să poată fi depus și online, fapt semnalat și de profesor, funcționarii i-au răspuns că așa este procedura internă.

După mai bine de șase kilometri parcurși, fără să poată lega vreo discuție cu funcționarii, indiferenți față de cetățean, profesorul sintetizează totul cu amărăciune. „Azi din niciun birou nu am primit altceva decât indiferență (mă așteptam la un dialog măcar decent și cooperant și chiar la un fel de felicitare…). Cred că pot sintetiza: prostie, dispreț, abuz”, spune profesorul de istorie băcăuan.

Redăm integral povestea profesorului Adrian Horodnic:

„Merg pe 75 de ani. Recent am contabilizat 50 de ani de căsnicie. Cu bune și rele, ca-n familie. M-am lăsat îndemnat să dau curs inițiativei Consiliului Local Bacău (concretizată prin Hotărârea nr.552 din 27 decembrie 2023 ) prin care la acest jubileu se oferă o diplomă și o sumă de bani. Am adunat actele necesare (în copie xerox, conform procedurii) și:

21 februarie 2024.

1.Deplasare la Primăria Bacău (str.Pictor Aman nr.94 C) pentru a înregistra cererea. Intru. La parter, în dreapta, acces nerestricționat: o sală fără birouri. Privesc spațiul și spre stânga văd o ușă și o firmă: REGISTRATURA. Aștept încuviințarea pentru accept. Două birouri, doi registratori. Abordez cuviincios pe cel mai apropiat. Nu se uită pe cerere și sec:

- Registratura e pe strada Nicolae Titulescu! Cine v-a trimis aici ? (ton ferm, de reproș, totuși acceptabil)

-…. ? Bună ziua!

2.Strada Nicolae Titulescu nr.3: Centrul de Informare pentru Cetățeni. Acces, portar amabil, bon de ordine (005). Imediat sunt primit la biroul nr.2. Doamna, aproape amabilă, vede actele, dar puțin încurcată îmi spune :

-Mergeți pe strada Ștefan cel Mare, la Direcția de Asistență Socială! Acolo se depun astfel de cereri.

-…Bună ziua !

3.Direcția de Asistență Socială, str.Ștefan cel Mare nr.17 A. Portar (o doamnă).

-Unde mergeți ?

-La registratură.

-Drept în față.

Registratura. În spatele biroului două doamne. Mă adresez celei mai în vârstă. Vede actele și:

-La biroul 4!

4. Direcția de Asistență Socială , str.Stefan cel Mare nr.17 A, biroul nr.4.

O doamnă care mi-a fost elevă…

După ce vede actele :

-Știți, trebuie și certificatul de căsătorie, în original.

-Cum? Nu înțeleg!

Dialog încheiat. Acasă, iau certificatul și revin.

5. Direcția de Asistență Socială,  str.Ștefan cel Mare nr.17 A, biroul nr.4

-Trebuie să punem o ștampilă pe certificatul de căsătorie, pentru ca să nu mai puteți solicita încă o dată același serviciu (drept).

-Dar dacă depuneam online? E legal ce faceți? Ce reglementare prevede această procedură ?

-Sunt dispoziții ce țin de ordinea internă.

Și astfel m-am ales cu o ștampilă pe verso certificatului  de căsătorie (cu ,,DIRECTIA DE ASISTENTA SOCIALA A MUNICIPIULUI BACAU, NR….., Ziua…..Luna….Anul….”). Demersul meu a durat puțin peste două ore și jumătate. Am parcurs aproape 6 km. Asta se întâmplă într-un oraș european (,,limba de lemn”) condus de un primar cu strălucite studii doctorale. Primar pe care l-am salutat de oricâte ori l-am întâlnit (la Don Bosco, în Parcul Catedralei, în fața Școlii Al.I.Cuza…). Nu mi-a răspuns niciodată. De fapt, mi-a răspuns azi prin procedura rezervată unui moment omagial dedicat unor vârstnici care chiar cred că autoritățile locale doresc să-i felicite pentru o situație ce chiar merită: stabilitatea familiei, baza civilă a societății. Azi din niciun birou nu am primit altceva decât indiferență (mă așteptam la un dialog  măcar decent și cooperant și chiar la un fel de felicitare…). Cred că pot sintetiza: prostie, dispreț, abuz.

Prezentul text nu este un pamflet.

Horodnic Adrian,

fără stimă, prețuire, considerație…”

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite