Două familii, rătăcite într-o pădure din Bacău. Au fost găsite abia noaptea, când temperatura scădea vertiginos
0Peste 20 de salvamontiști, pompieri, polițiști și angajați SMURD au căutat ore în șir patru persoane care s-au pierdut în pădurea din comuna Mănăstirea Cașin, reușind în cele din urmă să îi găsească.

În seara zilei de 9 octombrie 2022, două familii (4 persoane) s-au pierdut în pădurea din zona Fântâna lui Ferdinand din comuna Mănăstirea Cașin.
Peste 20 persoane s-au mobilizat pentru căutarea și salvarea persoanelor dispărute – Salvamont, ISU, SMURD, Poliția Română, SVSU Primăria Mănăstirea Cașin și voluntari din comună.
Salvatorii au găsit cele două familii în jurul orei 21.30, însă îi avertizează pe care doresc să se aventureze în pădure fără un ghid că își riscă sănătatea și chiar viața.
„Tragem un semnal de alarmă cu privire la drumețiile făcute în pădure! Oricât de frumoase sunt peisajele din zona noastră, oricât de multe ghebe sau alte ciuperci găsim, trebuie să fim conștienți de pericolele la care ne putem expune! Nu trebuie să uităm de faptul ca în zona noastră sunt foarte mulți urși sau alte animale sălbatice!”, au precizat reprezentanții primăriei Mănăstirea Cașin.
Femeie de 85 de ani, salvată din pădurea Sinești
O altă misiune de salvare cu final fericit a avut loc pe 23 iulie, în Ialomiţa. O femeie, în vârstă de 85 de ani, şoferiţă din judeţul Neamţ, a scăpat cu viaţă după ce s-a rătăcit în pădurea Sineşti şi a leşinat din cauza căldurii.
Alarma s-a dat la 112, în jurul orei 15.00, când poliţiştii din Coşereni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN2, în zona pădurii Sineşti, un autoturism este parcat necorespunzător.
La faţa locului poliţiştii au identificat autovehiculul staţionat pe avarii, neasigurat, cu cheile în contact, telefonul mobil al şoferului, precum şi alte bunuri erau în habitaclu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că autoturismul aparţine unei femei, în vârstă de 85 de ani, din municipiul Piatra Neamţ.
Zeci de forţe, mobilizate la căutări
Conform IPJ Ialomiţa, în cel mai scurt timp, la faţa locului, s-au deplasat în sprijin mai multe echipaje de poliţie, jandarmi şi pompieri, care au pornit în cautarea persoanei care se afla în maşină, în pădurea din apropiere.
După aproximativ o oră de căutări, oamenii legii au găsit o bătrână căzută în pădure, aceasta fiind preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată în siguranţă la Spitalul din Urziceni.
Femeia, în vârstă de 85 de ani, le-a declarat poliţiştilor că a oprit autoturismul pe marginea drumului pentru a lua puţin aer, s-a îndepărtat de acesta şi s-a rătăcit, iar din cauza temperaturilor ridicate şi-a pierdut cunoştinţa. Aceasta le-a mulţumit poliţiştilor ialomiţeni pentru intervenţia promptă care i-a salvat viaţa.