Un băiat de 16 ani a violat și a ucis o bătrână. I-a spus apoi unei rude că femeia se simte rău

0
Publicat:

Un adolescent din Vaslui a fost arestat pentru comiterea unui viol urmat de moartea victimei. Victima, o bătrână de 78 de ani, a fost violată și ucisă de băiatul de 16 ani, care era nepot al vecinilor ei.

Bătrâna a fost ucisă în propria casă FOTO arhivă Adevărul
Bătrâna a fost ucisă în propria casă FOTO arhivă Adevărul

Adolescentul s-a întâlnit inițial ziua cu victima la locuința bunicilor din satul Suceveni, comuna vasluiană Bogdana, acolo unde agresorul a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, femeia de 78 de ani a plecat spre casă, spunându-le vecinilor că se simte rău.

„În noaptea de 1/2 octombrie, în jurul orei 23.30, inculpatul a mers la locuința victimei cu gândul să o violeze. Când a intrat în casă, victima era la marginea patului, simțindu-se rău. Când l-a văzut pe inculpat a început să țipe. Inculpatul a imobilizat-o și a întreținut relații sexuale cu victima împotriva voinței acesteia, ținând mâna peste gura acesteia pentru a nu țipa”, a precizat procurorul Alice Ruja, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, potrivit stiriest.ro.

Băiatul a lăsat victima inconștientă și a fugit la locuința bunicilor. Aici și-a alertat un unchi, spunându-i că a mers la casa vecinei, iar aceasta se simte foarte rău. Unchiul adolescentului a sunat la 112, iar medicii sosiți la fața locului au constat decesul femeii.

În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea victimei a survenit ca urmare a asfixiei mecanice. Cu toate că a recunoscut în fața procurorilor că a violat și a ucis bătrâna, băiatul le-a cerut judecătorilor să nu fie arestat.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite