Cum va arăta parcarea de 57 de milioane de lei de la Bacău. Se va construi în locul unei baterii de garaje
0
Consilierii locali din Bacău vor vota marţi, 16 august, un proiect cu o valoare foarte mare ce va fi suportat de la bugetul local. Este vorba despre amenajarea unei parcări supraterane, în zona 9 Mai – Unirii, unde, în prezent, se află un teren ocupat de garaje.
Conform studiului comandat de Primărie, valoarea noii resistematizări depăşeşte 57 de milioane de lei. Proiectul a fost întocmit de firma 2 GMC Construct şi propune modernizarea părtii carosabile, sistematizarea zonei, astfel incât să fie asigurat accesul în spatele blocurilor precum şi creşterea numărului de locuri de parcare în zona amintită, astfel crescând fluenţa traficului rutier pe străzile 9 Mai si Unirii.
Astfel, în locul celor 132 de garaje existente se va construi o parcare care va avea patru niveluri, un nivel subteran, demisol şi trei niveluri supraterane, la care se adaugă terasa circulabilă utilizată pe jumătate din amprenta acesteia.
Parcarea supraterană va avea 363 de locuri de parcare, iar în spaţiul exterior vor fi amenajate 37 de locuri de parcare, dintre care 9 locuri de parcare sunt destinate automobilelor cu încărcare electrică, astfel totalul numărului de locuri de parcare create în cadrul investiţiei este de 400 de locuri de parcare, scrie Ziarul de Bacău.
Zona unde va fi construită noua parcare FOTO Ziarul de Bacău

În vederea realizării investiţiei, va fi afectată o suprafaţă de teren privat de 996 de metri pătraţi, pe care Primăria Bacău o va expropria. De asemenea, pe terasa parcării este prevăzută, conform proiectului, amenajarea unor spaţii de recreere.
Cum va arăta noua parcare din Bacău FOTO Ziarul de Bacău


