Istoria controversată a evreilor: La Arad aceştia au construit fabrici, tipografi, spitale, dar şi primul teatru din ţară
0
Dacă în trecut fiecare comunitate de evrei din ţară număra mii de persoane, acum numărul lor a ajuns la câteva sute.
Aşa s-a întâmplat şi în Arad. Cu toate acestea cei care au rămas se implică în diverse activităţi.
În vechime, prin „Regiunea Aradului” se înţelegea teritoriul situat la nordul râului Mureş, între actuala frontieră vestică a României până la Zam şi bazinul Crişului Alb până la Hălmagiu. Există indicii că deja în Evul Mediu evreii au desfăşurat în această zonă comerţ cu sare şi alte produse, folosind transportul pe Mureş. Mai precise sunt informaţiile despre prezenţa evreilor la Ineu şi mai ales la Lipova, începând din perioada pătrunderii turceşti (sec. XVI-XVII).
Pentru oraşul şi regiunea Arad, secolul XVII coincide cu sfârşitul ocupaţiei turceşti (1551-1689) şi preluarea administraţiei de către autorităţile imperiale ale Austriei. Imperiul Habsburgic se extinde şi în sudul Mureşului. Banatul se află însă în continuare câţiva ani sub control turcesc, aşa încât Mureşul (de la Lipova până la Arad) reprezintă de fapt administrativ, dar mai ales financiar şi spiritual, artera de comunicaţie dintre două lumi total diferite ca dezvoltare şi nivel de civilizaţie.
În această zonă de tranzit evreii, neaparţinând nici unei puteri, dar înglobaţi în ambele sfere de influenţă, au fost sortiţi în mod necesar de a fi mijlocitorii. Emanciparea lor, existenţa comunităţii mozaice şi a aşezămintelor social-culturale se datorează în mare măsură factorilor condiţionaţi de situaţia amintită.
Evreii erau consideraţi doar toleraţi
Oraşele aflate în răsăritul şi sud-estul imperiului (cum e şi cazul Aradului) ieşiseră din războaie într-o stare jalnică, fără autonomie proprie, fiind în general subordonate domeniilor împărăteşti.
În interiorul oraşelor existau bariere foarte stricte între nobilime, meseriaşii incluşi obligatoriu în bresle şi puţinii comercianţi din asociaţii profesionale şi cetăţenii mai săraci, ultimii neprimind întotdeauna dreptul de a se stabili în mod permanent. La cea mai inferioară treaptă a piramidei se aflau evreii, care erau consideraţi doar toleraţi.
„Prin «Scrisoarea de protecţie» datată 1 mai 1717, General Locotenent Baron Stefan Cosa, comandantul cetăţii Aradului şi al zonei Mureşului, permite primilor doi evrei să se stabilească şi să locuiască în mod legal în oraşul Arad. O data stabiliţi, evreii arădeni, cel puţin în primii 40-50 ani erau opriţi de la orice fel de activitate productivă, exceptând producerea şi comercializarea de băuturi spirtoase. Încercând să practice şi unele meserii, evreii arădeni s-au lovit de refuzul breslelor meşteşugăreşti, care s-au opus nu numai primirii evreilor ca membri ai breslelor ci chiar şi pregătirii unor ucenici evrei pentru diferite meserii. Traversarea acestor vremuri deosebit de dificile, într-un mediu ostil, a fost posibilă în mare măsură datorită coeziunii membrilor comunităţii, a ataşamentului lor faţă de comandamentele morale ale iudaismului, faţă de religie şi, nu în ultimul rând faţă de învăţătură”, spune preşedintele preşedintelui comunităţii evreieşti din Arad, Ionel Schlesinger.
În mod obiectiv, a apărut necesitatea construirii unei noi sinagogi, a unui „Beit Knesseth”, care este centrul oricărei comunităţi evreieşti, fiind, chiar prin denumire, nu o simplă casă de rugăciune ci o „casă de adunare”.
La iniţiativa judelui Hirschl Moses şi a rabinului reformator Aaron Chorin, s-au elaborat mai multe variante de acţiune în vederea construirii unei sinagogi mai încăpătoare. S-a emis ideia ridicării unui edificiu comunitar complet, care să cuprindă în interiorul său sinagoga (care, din motive de securitate să nu fie văzută din afară), şcoala, locuinţe pentru elevi, locuinţele rabinului şi ale cantorului şi spaţii comerciale la nivelul străzii.
Săpau fundaţia la sinagoga neologă fără autorizaţie
În 1826 Consiliul Orăşenesc declară că se opune ridicării acestui edificiu. Conducerea comunităţii a trecut la o acţiune foarte curajoasă: la 24 aprilie 1827 a început săparea fundaţiei fără a se aştepta autorizaţia de costruire. Reacţia comitatului a fost foarte dură. Gropile săpate ziua erau astupate noaptea.
Atunci, judele Hirschl şi rabinul Chorin s-au deplasat la Viena şi au cerut audienţă la Împăratul Francisc, oferindu-i drept cadou templul în construcţie. Hirschl a explicat Împăratului motivul ce sta la baza acestei curioase oferte. Împăratul a acceptat oferta. De acum înainte nimeni nu a mai putut împiedica construirea templului.
Pe data de 13 iunie 1828 a fost plasată piatra de fundament, iar în 1834 sinagoga neologă a fost terminată. Orga a fost pusă în funcţiune în anul 1841.
Mai târziu, în anul 1912, a fost costruită încă o sinagogă de către evreii de rit ortodox.
Relativa normalizare a situaţiei civile a evreilor coincide cu recunoaşterea Aradului ca oraş împărtesc liber, în anul 1834. Ocupaţiile evreilor se diversifică şi ele, concomitent cu dezvoltarea relaţiilor sociale. Comercializarea cerealelor, tutunului, lânii, vitelor, a produselor agro-silvice, s-a făcut prin intermediul evreilor, pe piaţa internă dar mai ales pe cea externă.
În părţile Aradului, în urma unui decret din anul 1840, evreii sunt lăsaţi să practice orice meserie. Străduinţele rabinului Aaron Chorin spre a antrena enoriaşii la practicarea meseriilor au dus la înfiinţarea unei asociaţii menite să propage şi să ajute materialiceşte practicarea meseriilor.
Meseriile îmbrăţişate cu precădere erau croitoria şi tăbăcăria, urmate de cea de compactor, vopsitor de haine, bijutier, cărăuş. În anul 1848, 57% din totalul populaţiei evreieşti trăia de pe urma meseriilor. S-au înfiinţat manufacturi de tăbăcărie, postăvărie, spirt, lichior şi ţuică. Agricultura intensivă se practica la Şimand.
Apariţia şi desvoltarea intelectualităţii laice este evidenţiată prin consemnarea existenţei în anul 1848 a 17 intelectuali evrei, din care 10 medici.
Evoluţia populaţiei
Dacă la conscripţia din 1851 s-au înregistrat la Arad 3418 evrei, în anul 1900 erau aproape 10.000. Acest număr a scăzut apoi în 1911 la 7811. Creşterea numerică a populaţiei evreieşti s-a produs mai rapid în oraşul Arad. Ponderea evreilor în oraş s-a menţinut relativ constantă, fiind între 10 şi 11%. Concentrarea domiciliilor în apropierea sinagogii noi se diminuiază după legarea Aradului la calea ferată (1858) şi dezvoltarea noului centru de la gară la piaţa Avram Iancu.
În judeţ existau evrei în 16 localităţi, mai ales la Şimand, Pecica, Buteni, Şiria, Macea, Curtici, Sebiş, Ineu, Lipova, Chişineu-Criş.
Au pus umărul la dezvoltarea oraşului
Aportul evreilor la dezvoltarea locală a economiei se caracterizează prin introducerea mecanizării în industrie şi agricultură. La fabricarea spirtului şi oţetului s-a introdus maşina cu aburi. După 1867, fabrica Neumann, cu o producţie de 200 hectolitri spirt rafinat era cea mai mare în centrul Europei. De asemenea, moara cu abur Neumann de la Arad era cea mai importantă din regiune.
Prima tipografie din oraş a fost cea a lui Heinrich Goldscheider (1850) şi avea în dotare o imprimerie după cea mai modernă tehnică. Prima fabrică de maşini-unelte din Arad a fost cea a lui Carol Assael (1877). Au mai fost fabrica chimică (de îngrăşăminte) a fraţilor Singer, cea de hârtie a lui Friedrich Pollak, cea de cherestea a lui Czukor, moara de ulei din Chişineu-Criş a lui Schillinger, moara Behr din Pecica. Cea mai importantă realizare tehnică în domeniul industrial, dar şi social a fost însă înfiinţarea, în anul 1900 a fabricii textile Neumann. Tot fraţilor Neumann li se datorează construirea în vecinătatea fabricii a creşei şi şcolii elementare pentru copii angajaţilor, lucru cu totul neobişnuit pentru acele vremuri.
Aspectul urbanistic al oraşului datorează şi el populaţiei evreieşti o seamă de edificii de mare valoare. Astfel, Hirschl Jakab construieşte un teatru, care se dovedeşte a fi primul din ţară pe actuala stradă Gh. Lazăr, colţ cu Piaţa Avram Iancu. Urmează construirea de către comunitate a unui spital, pe actuala stradă Ghica Vodă, a unui orfelinat pentru băieţi (pe actuala stradă Paroşeni), a unei şcoli pentru surdo-muţi (actuala stradă Bariţiu). În continuare, multe edificii se vor ridica pe actualul Bd. al Revoluţiei şi pe străzile adiacente acestuia. Dintre acestea menţionăm doar impunătorul Palat Fischer Elis, palat ridicat pentru adăpostirea fetelor evreice orfane şi care este astăzi sediul Maternităţii oraşului.
Tot mai mulţi evrei se afirmă şi în aşa numitele profesiuni libere-indispensabile pentru dezvoltarea vieţii economice şi sociale. Conform unei statistici din anul 1939, din 106 medici existenţi în total în evidenţa oraşului, 41 au fost evrei, din 141 avocaţi 46 iar din 17 arhitecţi 7 au fost evrei. Dintre inginerii oraşului 20% au fost evrei.
„În perioada 1940-1944, persecuţiile la care a foat supusă populaţia evreiască au dus printre altele la îndepărtarea evreilor din toate domeniile vieţii publice, dar şi a celei economice. Averile evreieşti au fost confiscate, evreii au fost daţi afară din servicii, evreii din localităţile judeţului au fost obligaţi să-şi părăsească casele şi, fără a li se asigura cazare au fost strămutaţi la Arad. Bărbaţii evrei au fost obligaţi să presteze muncă de sclav în unele localităţi din judeţ, apoi şi în alte judeţe. Copii evrei au fost înlăturaţi din şcoli şi licee. Deseori evreii au fost batjocoriţi, umiliţi, bătuţi, jefuiţi. Considerând învăţătura ca pe un lucru absolut necesar, cu toate greutăţile şi pericolele, un grup de dascăli curajoşi au înfiinţat un liceu evreiesc, unde tinerii să-şi poată continua studiile”, mai spun reprezentanţii comunităţii evreieşti din Arad.
După terminarea răsboiului, populaţia evreiască a Aradului număra circa 12.000 suflete. Urmare a creării statului Israel pe teritoriul străvechi al poporului evreu, dar datorită şi nedaptării la rigiditatea regimului comunist, marea majoritate a evreilor au părăsit ţara.
Au mai rămas câteva sute
În prezent, comunitatea evreiască din Arad numără peste 300 membri, în majoritate vârstnici. Comunitatea caută să acorde sprijin material, asistenţă medicală dar şi sprijin moral celor în nevoie. Funcţionează o cantină şi un cămin pentru vârstnici, iar persoanelor nedeplasabile li se asigură masă, ajutor gospodăresc, asistenţă medicală şi medicamente la domiciliu.
„Viaţa de cult se desfăşoară la cote reduse, datorită reducerii numărului celor cu adevărat religioşi. Totuşi, în fiecare vineri seara cât şi sâmbâtă dimineaţa serviciul divin are loc cu regularitate, iar de marile sărbători există o participare semnificativă. Ca dovadă a bunelor relaţii şi a aprecierii de care se bucură comunitatea noastră, atât la activitatea sinagogală cât şi la alte acţiuni (concerte, conferinţe, expoziţii, etc) organizate de noi participă un număr însemnat de neevrei”, mai spune Ionel Schlesinger.
În vederea asigurării celor mai bune condiţii de desfăşurare a tuturor activităţilor, o preocupare permanentă este reabilitare şi modernizarea bazei imobiliare. În fiecare an, la căminul vârstnicilor, cât şi la clădirea sinagogii neologe se execută lucrări menite a spori confortul, aspectul, respectiv funcţionalitatea acestora. De asemenea, se depun mari eforturi pentru întreţinerea celor trei cimitire evreieşti din localitate precum şi a altor 37 aflate în judeţul Arad. Deşi drastic redusă numeric, comunitatea reuşeşte să contribuie eficient la o serie de activităţi în sprijinul vieţii spirituale şi economice din Arad precum şi la continua îmbunătăţire a relaţiilor interetnice, luând deseori iniţiativa organizării unor acţiuni comune.
Datele folosite pentru realizarea materialului provin din lucrarea „Istoria evreimii arădene”, Editura Minimum, 1996.
Mai puteţi citi: FOTO Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bacău a fost condus pe ultimul drum
Preşedintele Băsescu a transmis un mesaj comunităţii evreieşti cu ocazia sărbătorii Purim
Se încarcă comentariile...
