Amenzi usturătoare la centrele pentru persoane vârstnice din Arad. Au fost făcute și dosare penale

0
Publicat:

Centrele de vârstnici și copii din Arad au început să fie controlate de câteva zile. Astfel, raportul zilei a șasea arată că la ultimele centre controlate au fost date amenzi usturătoare.

Centrele din Arad au început să fie controlate FOTO arhivă Adevărul
Centrele din Arad au început să fie controlate FOTO arhivă Adevărul

Comisiile de control al centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor, care funcționează pe raza județului Arad, au verificat alte nouă centre. Potrivit raportărilor oficiale niciunui centru nu i s-a suspendat activitatea, mai mult în cazul a două centre pentru vârstnici cuprinse în planul de control, la sosirea comisiilor s-a constatat că acestea nu funcționează.

În urma diferitelor abateri constatate, au fost acordate avertismente și amenzi în total de 77.500 lei. Un centru pentru persoane vârstnice a primit cea mai mare amendă, în cuantum de 48.000 lei, din partea Direcției de Sănătate Publică și a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului pentru diferite abateri constatate în privința unor condiții igienico-sanitare necorespunzătoare. Trei centre au primit amenzi mai mici sau egale cu 5.000 lei, iar alte două au primit amenzi a câte 5.500 lei fiecare. În cazul tuturor centrelor verificate au mai fost aplicate avertismente sau măsuri administrative de remediere a deficiențelor”, spun reprezentanții Instituției Prefectului Arad.

Dosare penale 

În ziua a cincea, adică pe data de 14 iulie 2023, au fost constrolate 14 centre. În urma diferitelor abateri constatate, au fost acordate avertismente și amenzi în total de 126.000 lei. Un centru pentru copii a primit o amendă de 50.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. În cazul aceluiași centru, dar și în cazul unui cămin pentru persoane vârstnice, polițiștii au întocmit câte un dosar penal pentru încălcarea art. 56 din Legea 333/2003 republicată, în speță s-a constat montarea unor sisteme de supraveghere video fără respectarea prevederilor legale.

Totodată, două centre au primit doar avertismente, însă unul dintre ele este centrul pentru persoane vârstnice unde a fost deschis un dosar penal. Alte cinci centre au primit amenzi mai mici sau egale cu 5.000 lei.

În cazul tuturor centrelor verificate au maifost aplicate avertismente sau măsuri administrative de remediere a deficiențelor.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite