Tarifele pentru agrement și tratament la cea mai nouă stațiune balneară din România. Când se va deschide pentru public
0Procesul de deschidere a noului complex balnear al orașului Ocna Mureș este pe ultima sută de metri, după o investiție de 8 milioane de euro. Societatea care administrează stațiunea a stabilit tarifele de acces.
Baza de tratament și agrement va fi disponibilă pentru public și pacienți de la începutul lunii mai 2023, odată cu deschiderea sezonului estival în România.
Societatea este în plin proces de angajare a personalului. Organigrama firmei prevede un total de 70 de posturi, de la muncitori, recepționeri, casieri și până la asistente și medici.
În paralele, au fost stabilite tarifele pentru serviciile oferite de baza de tratament. Astfel, un bilet pentru o zi pentru un adult costă 60 de lei, de luni până vineri, respectiv 70 de lei pentru zilele de sâmbătă și duminică. Copiii cu vârsta între 7 și 14 ani vor plăti 35 de lei/zi, iar cei mai mici de 7 ani vor avea intrarea gratuită.
Există și tarife pentru un interval de 1-4 ore, respectiv 45 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Depășirea celor 4 ore se va taxa suplimentar, astfel: primele 20 de minute – 3 lei, peste 20 de minute, câte 10 lei la fiecare 30 de minute.
Tarifele abonamentelor vor fi de 50 de lei/zi pentru adulți, respectiv 25 de lei/zi la copii, perioada minimă de abonament fiind de 7 zile. Abonamentele de până la 20 de zile vor fi valabile maximum 45 de zile de la data emiterii, iar cele de peste 20 de zile vor avea o valabilitate de 90 de zile.
Tarifele pentru serviciile medicale sunt cuprinse între 5 lei și 200 de lei. Cel mai ieftin va costa luarea tensiunii arteriale, iar cele mai scumpe sunt consultul inițial medical primar și ecografiile.
Un EKG va fi taxat cu 10 lei, iar un referat medical va costa 100 de lei. Ședințele de kinetoterapie vor costa 50 de lei și vor avea o durată de 20-30 de minute. De asemenea, serviciul de ‘kinesio taping’ va fi taxat cu 30 de lei. Societatea va avea un contract și cu Casa de Pensii și probabil și cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce va permite și derularea de proceduri gratuite de tratament.
Noul complex balnear a fost construit din fonduri publice și a costat 8 milioane de euro (construcții și dotări), bani alocați de Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș, și ar urma să devină unul dintre principalii angajatori din oraș. Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi. vara.
Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale şi de vestiare pentru medici şi asistente. Pentru cei care vor veni la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol. Bolile pe care pacienţii şi le vor putea trata la complexul balnear din Ocna Mureş sunt afecţiunile reumatismale degenerative, articulare şi inflamatorii, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice, afecţiuni posttraumatice.