Siguranța femeilor, o normalitate pusă pe lista de așteptare
0Hărțuirea și violența domestică împotriva femeilor sunt două probleme la ordinea zilei, ignorate de autorități, excluse din sistemul de învățământ și abia abordate de mediul privat.
Este o zi de vară în București. Ioana (tânăra preferă să își păstreze anonimatul în mărturia ei pentru „Weekend Adevărul“) se îndreaptă în grabă spre stația de autobuz. Mai are câțiva pași până să ajungă pe bancă, când un bărbat ce vine pe trotuar din sens opus îi pune mâna pe fund după ce o înghesuie în gardul bisericii de lângă. Pentru o secundă ea rămâne șocată și nu știe cum să reacționeze. Este pentru prima dată când i se întâmplă așa ceva și chiar în plină zi! După ce se dezmeticește și realizează ceea ce tocmai s-a întâmplat, un val de furie îi străbate tot corpul și începe să alerge după agresor. Pe măsură ce se apropia de el și-a dat seama că este un om fără adăpost și într-o clipă de aproape nebunie îl lovește cu pumnul în spate. Luat prin surprindere, agresorul întoarce capul afișând un zâmbet ciudat, aproape nebunesc, și începe să fugă mai departe, spre intersecție. Văzându-i fața, Ioana își dă seama că se află sub influența drogurilor și se întoarce spre stația de autobuz, mai ales că țipase la el și nimeni nu reacționase – „nu am ridicat vocea pentru a sări cineva în ajutor, ci mai degrabă pentru a mă încuraja pe mine, pentru a prinde forță“, mărturisește tânăra. Instinctul de a-și face singură dreptate în fața unui agresor nu l-a căpătat de la școală – unde lipsesc atât educația în privința hărțuirii, cât și campaniile dedicate ale Poliției –, ci de acasă: „Tata m-a învățat că în momentul în care mă simt în pericol în fața unui bărbat, să reacționez, să-l lovesc în punctele care l-ar putea imobiliza“.
Încă șocată de ceea ce tocmai i se întâmplase, în plină zi, chiar lângă o biserică, într-o zonă destul de agitată, încearcă să își revină în simțiri. Câțiva oameni îi văzuseră gestul violent și se uitau ciudat la ea. Când le povestește ce s-a întâmplat, îi spun cu o seninătate care o surprind: „Lasă-l, mamă, nu vezi că-i drogat?“. Fata voia doar să uite ce s-a întâmplat și să meargă la serviciu.
Aceasta este povestea Ioanei și a multor femei din România, victime ale hărțuirii stradale, un fenomen prea puțin studiat. Ioana a reacționat pe pilot automat, pe principiul luptă sau fugi. Ea a luptat, dacă putem spune așa, dar oare a fost cea mai bună reacție? În acel moment nu a putut analiza riscurile. Cum să o facă? Era în stare de șoc. Poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă în timpul adolescenței ar fi primit de la școală lecția apelului de urgență: „Nici nu mi-am pus problema că pentru o mână pusă pe fund aș putea să sun la Serviciul de Urgență 112, în condițiile în care școala încă consideră o normalitate sau, mai degrabă, o naivitate a copiilor ridicatul fustei fetelor de către băieți. Poate altfel ar fi stat lucrurile dacă s-ar fi vorbit și la școală despre această normalitate“, mai spune tânăra.
Fenomenul hărțuirii stradale nu se întâmplă doar noaptea, așa cum am putea crede, ci are loc oricând, oriunde, iar victimele pot fi nu doar fete sau femei, ci și copii, băieți. Se pare că hărțuirea stradală este cel mai puțin cercetată formă de violență de gen, potrivit cercetătoarei Fiona-Vera Gray, care în 2016 a publicat un volum despre experiențe de intruziune în spațiul public. Cercetătoarea, care este și activistă împotriva violenței asupra femeilor, a aplicat pentru teza ei de doctorat un chestionar și a făcut interviuri deschise cu 1.800 de femei și 200 de bărbați. A aflat astfel faptul că 83,9% dintre femeile victime ale hărțuirii ignoră agresorii, în timp de 76% reacționează grăbind pasul, iar 45% s-au uitat urât la agresorii lor pentru a le arăta că au fost deranjate de gestul lor. De asemenea, a descoperit că doar 2,9% dintre femei au sunat la poliție.
Multiplele fețe ale violenței
Hărțuirea stradală nu este doar una fizică, ci poate avea diverse valențe. Strigarea, fluieratul, claxonatul, comentariile verbale despre aspectul sau îmbrăcămintea unei persoane, injuriile, precum și masturbarea în public sau expunerea unor părți din corp fără consimțământ sunt doar câteva dintre formele de hărțuire stradală. În acest context, multe femei încearcă să își ia măsuri de siguranță atunci când ies din casă: de la modul în care se îmbracă, la transmiterea locației în timp real către o persoană apropiată.
Chiar dacă ies din casă în plină zi, femeile au început deja să își ia anumite măsuri de siguranță în încercarea de a evita pe cât de mult posibil situațiile în care pot deveni victime ale hărțuirii. Astfel că, sunt atente la modul în care se îmbracă, mai ales că există bine-cunoscutul stigmat asupra victimei în ceea ce privește ținuta: „N-ai văzut cum era îmbrăcată? Ea a cerut-o!“. De asemenea, evită să meargă singure în anumite cartiere despre care știu că sunt rău-famate, iar noaptea evită străzile sau locurile slab luminate indiferent de zona orașului în care se află. În ceea ce privește transportul, atunci când folosesc taxiul sau alte servicii de car-sharing, își anunță apropiații despre traseu, fie transmit locația în timp real, fie datele de identificare ale șoferului mașinii, sau își anunță prietenii când urcă și coboară din mașină. În mijloacele de transport în comun evită să se așeze pe scaun lângă oricine și preferă să stea cât mai aproape de șofer, fie singure, fie alături de alte femei sau persoane care par să nu prezinte un pericol. Atunci când este aglomerat, încearcă să își protejeze părțile intime fie cu mâna, fie cu geanta, în încercarea de a evita ca cineva să se atingă sau să se frece cu părțile lui intime de ea.
Atunci când se află totuși singure pe stradă, mai ales noaptea, femeile apelează la diverse măsuri de siguranță precum discuțiile telefonice cu prietenii, care ar putea auzi în timp real dacă se întâmplă ceva și să alerteze poliția, dar și la păstrarea cheilor de la casă la îndemână, fie pentru a intra mai repede în domiciliu dacă simt să sunt urmărite, fie pentru a le folosi chiar ca armă în cazul în care cineva se apropie de ele și încearcă să le hărțuiască.
De la vorbă la faptă, doar un pas
„Weekend Adevărul“ a discutat cu avocata Giulia Crișan, reprezentantă a Asociației Anais, care promovează egalitatea de gen, protejarea drepturilor femeilor și fetelor și sprijină victimele violenței domestice, pentru a afla mai multe despre fenomenul hărțuirii stradale, ce măsuri de siguranță ar fi bine să își ia fetele și femeile, dar și despre importanța raportării cazurilor de hărțuire. „Din păcate, deși ne considerăm o țară sigură, femeile nu sunt în siguranță nici pe timpul zilei. De ce? Pentru că noi, la nivel de popor și de mentalitate, avem acest prost obicei de a agresa o femeie măcar prin a-i adresa niște cuvinte nepotrivite de tipul «Pisiii, ești foarte frumoasă», nu neapărat injurii, ceea ce oricum se întâmplă. În același timp, tot mai multe tinere se plâng că sunt atinse fără voia lor și nu doar în mijloacele de transport, ci chiar pe stradă, unde agresorii pur și simplu trec pe lângă ele și le ating. Acesta este un act de hărțuire!“, a transmis avocata. Statisticile arată că, la nivel global, peste 80% dintre femei spun că s-au confruntat cu situații de hărțuire stradală, potrivit Centrului FILIA.
De asemenea, Giulia Crișan a punctat faptul că, de multe ori, hărțuirea fizică pe stradă nu are legătură cu ținuta victimei, întrucât mai multe adolescente le-au povestit celor de la asociație cum au fost agresate iarna, când erau îmbrăcate cu geci și căciuli. Astfel că ținuta, în acest caz, nu avea cum să fie un motiv, deși în nicio situație nu este, chiar dacă unora așa le place să creadă și să justifica violarea integrității corporale a unei persoane. „Deci nu știu dacă această hărțuire este un fenomen pe care l-aș asocia cu un anotimp, dar clar vara are o incidență mai mare, căci ne îmbrăcăm puțin mai «ușor»“, a adăugat Giulia Crișan.
În același timp, se pare că nici martorii nu prea reacționează atunci când observă cazuri de hărțuire sau de agresiune pe stradă. „În acest sens au fost făcute niște experimente chiar de către poliție, tocmai pentru a se verifica vigilența publicului, și s-a constatat că oamenii nu intervin, pe principiul «să-și rezolve problemele lor», fără să se gândească că poate victima nu are nicio legătură cu persoana care o agresează“, a punctat reprezentanta Asociației Anais.
Măsuri și reacții salvatoare
Totodată, avocata Giulia Crișan a punctat și câteva măsuri de siguranță pentru femei, astfel încât să scadă riscul de a fi victime ale hărțuirii, dar și ce ar putea face în anumite situații pe care poate nu au avut cum să le evite. „Le recomandăm să se îndepărteze de agresor dacă le spune ceva, să nu intre în dialog sau în conflict cu el pentru că nu știi cine este, cum va reacționa sau ce obiecte are asupra lui. Dacă se poate, să îl ignore și să meargă cât mai departe de el, pentru propria siguranță. Dacă își permit, în funcție de context, îi pot atrage atenția verbal să se îndepărteze de ele sau să le spună că le deranjează ceea ce face. Dacă observă că se apropie insistent de ele, pot încerca să îl îndepărteze, să întindă mâna și să îi semnaleze verbal să nu se apropie de ele, astfel încât agresorul să înțeleagă că impun o limită“, a explicat aceasta.
Giulia Crişan subliniază importanța evitării situațiilor de a merge singure pe stradă mai ales noaptea, la ore târzii, însă atrage atenția asupra faptului că multe agresiuni au loc și pe timpul zilei. Tocmai de aceea, este important ca fetele și femeile să fie întotdeauna atente la împrejurimi, deci să nu stea cufundate în telefon, ci să fie vigilente, mai ales că, de multe ori, nici trecătorii sau publicul nu intervin atunci când au loc cazuri de hărțuire sau agresiune pe stradă. În cazul în care simt că se află într-un real pericol, avocata le recomandă „să strige și să ceară ajutor, să fugă către un loc, dacă e un magazin în apropiere, să intre în el și să spună vânzătorului în ce situație se află, să sune la Poliție“.
În funcție de context, este recomandat ca fetele și femeile care se simt în pericol să îl filmeze pe agresor astfel încât să aibă probe pentru identificarea lui, însă în situații de șoc, fiecare reacționează diferit. „Ne bucurăm că sunt foarte multe camere de luat vederi în locurile publice, pe la intrările magazinelor, și ai putea proba faptele la un anumit moment dacă ai face o plângere împotriva unui astfel de hărțuitor. Însă, din păcate, nu există astfel de camere peste tot“, a punctat Giulia Crișan.
Importanța raportării
Indiferent dacă actul de hărțuire sau de agresiune sau doar agresorul a fost surprins în imagini foto sau video, avocata subliniază importanța raportării acestuia. „Acești hărțuitori nu au o singură victimă, ci mai multe. Inevitabil, printr-un concurs de împrejurări, vor fi identificați și sancționați la un moment dat. Este foarte important să spui ce ți s-a întâmplat, să reclami ce ai pățit, să dai cât mai multe detalii despre ce, unde și când s-a întâmplat, cum arăta agresorul. Toate aceste sesizări se centralizează și atunci polițiștii pot identifica un profil de agresor, ceea ce poate duce la identificarea și pedepsirea lui. Au fost identificați mulți astfel de agresori, dar nu sunt toate cazurile mediatizate. Aceste persoane au niște deviații, așa se comportă constant, nu o fac doar o dată“, a declarat Giulia Crișan pentru „Weekend Adevărul“.
De asemenea, sesizările pot duce și la o supraveghere mai atentă a anumitor zone în care au fost reclamate mai multe astfel de cazuri.
Butonul de panică
Asociația Anais în colaborare cu Avon România a lansat recent campania „La campionat ținem cu ele“ cu scopul de a sprijini femeile afectate de violența domestică în perioada Campionatului European de Fotbal 2024. Inițiativa a venit ca răspuns la o realitate cruntă dovedită de statistici, dar care, cel mai probabil, este mult mai sumbră având în vedere faptul că nu toate victimele raportează cazurile de violență la care au fost supuse. Numai în primele nouă luni din anul 2023, au fost raportate peste 80.000 de cazuri de violență domestică, potrivit datelor făcute publice de Poliția Română.
Însă, statisticile mai arată o realitate îngrijorătoare: incidența cazurilor de violență domestică crește semnificativ în timpul marilor competiții sportive. În fapt, potrivit unei cercetări realizate de dr. Stuart Kirby și profesori de la Universitatea Lancaster, în 2014, publicată în Journal of Research in Crime and Delinquency, cazurile de violență domestică cresc cu 36% atunci când echipa națională pierde și cu aproape 26% atunci când câștigă. Inițiativa Asociației Anais vine în contextul în care în această perioadă are loc Campionatul European de Fotbal. „În acest context, ne-am gândit să venim în întâmpinarea victimelor și să le oferim niște dispozitive care le oferă un plus de protecție“, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ avocata Giulia Crișan, reprezentantă a Asociației Anais.
Strigăt de ajutor prin apăsarea unui buton
„În momentul în care le oferim și le explicăm instrucțiunile de utilizare, le spunem că cel mai indicat este, atunci când sunt într-o situație de risc, să apeleze numărul de urgență unic 112 și să solicite intervenția Poliției“, a mai transmis aceasta. Însă, de multe ori, victimele nu au cum să ajungă la telefonul mobil atunci când sunt agresate și sunt supuse unor acte de violență de către agresor sau chiar agresorul le deposedează de telefon pentru a nu putea solicita ajutor. „Pentru aceste situații, noi am venit cu aceste dispozitive de mici dimensiuni – butoane de panică – care pot fi ținute oriunde, în buzunar, și nu atrag atenția. Prin apăsarea acestui buton timp de 3-4 secunde, prin intermediul unei aplicații care este descărcată pe telefonul victimei, se transmit mesaje vocale și tip text către numerele de telefon ale unor persoane de încredere pe care victima în prealabil le-a setat și cu care a discutat înainte, fiind unele apropiate, care cunosc situația de risc a victimei“, a mai explicat Giulia Crișan.
Astfel că, în situația în care victima nu poate solicita ajutor direct forțelor de intervenție, aceste persoane de încredere „sunt instruite ca atunci când primesc acel mesaj să sune la 112 și să trimită Poliția la domiciliul victimei“. „De cele mai multe ori, aceste acte de violență se întâmplă la domiciliu, când nu se află alte persoane care ar putea interveni pentru a salva victima“, a punctat avocata.
Scurtarea termenului de intervenție
De asemenea, este indicat ca victima să mențină deschisă setarea privind localizarea pe telefonul personal, astfel încât, chiar dacă nu are acces la el, aceste date să fie transmise automat către persoana de încredere în momentul în care este apăsat butonul de panică. „Noi le instruim ca aceste butoane să fie utilizate atunci când sunt la domiciliu și nu au cum să ceară ajutorul altfel, iar persoana de încredere trebuie să știe adresa exactă de domiciliu a victimei pentru că direcționarea precisă a organelor de Poliție duce la scurtarea termenului de intervenție și la salvarea victimei“, a subliniat reprezentanta Asociației Anais.
Totodată, Giulia Crișan a punctat faptul că butonul de panică trebuie să fie cât de cât aproape de telefon, la cel mult 10-12 metri distanță. „Dacă agresorul o încuie în casă și pleacă luându-i telefonul, butonul nu mai funcționează. Însă, din cazuistica noastră, am sesizat că victimele simt când se acumulează tensiunea și urmează să fie puse într-o situație de risc și le sfătuim ca în acest moment să aibă butonul de panică undeva la îndemână, ascuns în buzunar“, a explicat aceasta.
Ce se întâmplă după fluierul final
Butoanele de panică nu sunt valabile doar pe perioada Campionatului European de Fotbal, ci rămân definitiv în posesia și proprietatea victimelor, care primesc din partea asociației inclusiv o baterie de schimb pentru dispozitiv, care are o durată de viață de aproximativ un an. „Butonul funcționează prin cadrul aplicației care poate fi descărcată gratuit din Apple și Google Store. Le instruim cum să o descarce, chiar dacă nu prea se descurcă cu telefoanele de tip smart“, a mai transmis avocata Giulia Crișan.
Fotografii: Shutterstock
Se încarcă comentariile...
