Exclusiv Scriitorul care a fost până la capătul lumii pe două roți pentru a promova cititul: „Azi vedem efectele lipsei lecturii” INTERVIU

0
Publicat:

„Suntem primii din Istoria Omenirii care au fost pe această insulă cu bicicletele”, a exclamat scriitorul clujean Gabriel Bota, la întoarcerea dintr-un drum de 40.000 de kilometri din Cluj și până la Capul Horn, cea mai sudică insulă din lume, al cărui scop a fost promovarea cititului.

Gabriel Bota și Rudolf Nyari la monumentul Albatros, pe insula Capul Horn. FOTO: Arhivă personală
Gabriel Bota și Rudolf Nyari la monumentul Albatros, pe insula Capul Horn. FOTO: Arhivă personală

Doi clujeni au cucerit, la finalul anului trecut, Capul Horn (cel mai sudic loc al planetei), devenind primii din Istoria Omenirii care au fost pe această insulă cu bicicletele.

Timp de trei săptămâni, Gabriel Bota, scriitor și directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, și Rudolf Nyari, coach sportiv, au parcurs 40.000 de kilometri dus-întors cu avionul, vaporul și, mai ales, cu bicicleta din Cluj-Napoca și până la capătul lumii. Punctul culminant au fost cei 1.700 de kilometri pe care i-au pedalat pentru a ajunge la Capul Horn.

Scopul demersului a fost să motiveze câți mai mulți oameni, prin puterea exemplului, să citească și să facă sport!

Am reușit tot ce ne-am propus! Cu toate hopurile și dificultățile, cea mai importantă lecție este să nu te oprești! În urmă cu 2 ani am cucerit Nordkapp-ul (cel mai nordic loc al continentului), acum am cucerit Capul Horn (cel mai sudic loc al planetei), devenind primii din Istoria Omenirii care au fost pe această insulă cu bicicletele! Să ducem o carte! Scopul fiind unul singur: să motivăm câți mai mulți oameni, prin puterea exemplului, să citească și să facă sport! Cred că am reușit!” – a susținut scriitorul Gabriel Bota, la finalul lunii decembrie, când cei doi aventurieri au ajuns acasă.

La Monumentul Albatrosului, aflat în Capul Horn, cei doi au lăsat cartea „Toate pânzele sus!”, care a inspirat generații să viseze la aventuri și orizonturi îndepărtate.

Pe drum au dat interviuri pentru presa din Columbia, Argentina, Chille și SUA. Au povestit oriunde despre scopul lor și n-au ratat nicio ocazie să vorbească despre cultura și literatura română. „Și da, chiar credem că am reușit! Pentru România! Pentru Carte! Pentru Cultură! Pentru Sport!”, spune Gabriel.

Aventura la capătul lumii a lui Gabriel Bota și a lui Rudolf Nyari. FOTO: Arhivă personală
Aventura la capătul lumii a lui Gabriel Bota și a lui Rudolf Nyari. FOTO: Arhivă personală

„Vedem efectele lipsei lecturii” 

Adevărul: Aventura voastră a avut ca scop principal promovarea lecturii mai ales în rândul tinerilor. Cum răspunzi unui tânăr care se gândește, astăzi, că cititul nu-i aduce bani, nu-i aduce popularitate și care vede că cei care conduc azi țara nu prea au citit? De ce e important cititul într-o lume a rețelelor sociale?

Gabriel Bota: Cititul ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în lume, inclusiv ce se întâmplă pe rețele sociale. În ultimii ani chiar am fost în multe școli și licee și le povesteam tinerilor, de exemplu, cum să folosească cititul și informația în rețelele sociale, de ce e important, de exemplu, să înveți o poezie, cum te ajută să te dezvolți, să comunici.

Am citit și eu asta într-o carte de-a lui Jean-Claude Carrière care spunea că niciodată n-am avut mai mare nevoie de scris și de citit ca în zilele noastre. De ce? Pentru că cititul ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă nu citim, nu avem informațiile care ne ajută să putem căuta pe internet sau pe rețelele sociale, nu mai înțelegem nimic din ce se întâmplă în jurul nostru.

În plus, cititul te ajută și să scrii corect. Cititul ne ajută să obținem cunoștințele care ne ajută să înțelegem lumea și să facem parte din ea, pentru că în acest moment simt că ne îndepărtăm tot mai mult de propria noastră lume, adică noi nu mai participăm la lumea noastră, ci pur și simplu ajungem doar să o criticăm. Doar citind acumulăm cunoștințe și învățăm cum să le probăm.

Neavând toate cunoștințele cu noi, noi nu mai dezvoltăm memoria, nu mai dezvoltăm înțelegerea, nu mai dezvoltăm emoții. Avem nevoie să acumulăm cunoștințe pe care le putem doar din carte lua pentru a înțelege trecutul și prezentul, și ce se întâmplă cu noi.

Dacă ne uităm puțin în istorie și citim niște cărți, putem să înțelegem ce se întâmplă cu noi, vedem că toată istoria este circulară și, până la urmă, ajungem să facem aceleași greșeli în propria noastră istorie de azi.

Cu cât citim mai mult, cu atât ne îndepărtăm de propriile noastre greșeli, pentru că vedem că și altcineva le-a făcut sau le-a făcut într-un mod asemănător.

Într-o lume atât de greu de înțeles, cred că singura înțelegere putem s-o găsim în cărți. Și modul ăsta de a descoperi povești, de a descoperi informații, de a le duce cu noi cu adevărat ne face, cum să zic, parteneri în această lume. Ajungem să comunicăm, ajungem să înțelegem, ajungem să reacționăm.

Nu vreau să critic ce se întâmplă în societatea românească de astăzi, dar vedem efectele lipsei lecturii. Citind construim drumuri, spitale, dar mai mult de atâta construim relații umane, construim limbaje care ne fac pe noi parte în această societate. Și atunci, având cunoștințele  dobândite prin lectură, cu siguranță nu se vor mai ridica deasupra noastră, cum ai menționat în întrebare, oameni politici sau modele slabe. Având această bază elementară de valori și de cunoștințe, societatea în sine nu va mai permite nimănui care nu are cunoștințe, care nu are o cultură să se ridice deasupra celorlalți.

Cei doi clujeni au strabătut cu bicicleta Țara Focului. FOTO: Arhivă personală
Cei doi clujeni au strabătut cu bicicleta Țara Focului. FOTO: Arhivă personală

Povestește-ne episodul, întâmplarea care te-a impresionat pe cel mai tare, care ți-a rămas întipărită în minte foarte puternic.

Cred că emoția pe care pe care am văzut-o pe chipul echipei care conduce biblioteca din Ushuaia (cel mai sudic oraș de pe Terra-nr), acea minunată emoție a oamenilor de acolo care au fost impresionați de proiectul nostru.

Poate al doilea lucru sunt lacrimile despre care n-am vorbit în momentul în care am am atins Monumentul Albatros de pe insula Capul Horn. Cred că astea au fost cele două momente cheie.

Bineînțeles că au fost foarte, foarte multe momente de frică, teamă, faptul că nu știam în niciuna dintre zile unde ajungem și cum ajungem.

Și-mi aduc aminte exact momentul în care simțeam paginile cărții Toate pânzele sus. Cumva a fost ca o despărțire de trecut, de copilăria mea. Cartea asta a fost prima carte pe care am citit-o în viața mea și cumva am simțit că acolo m-am despărțit de copilărie și m-am reîntors totodată la ea, ajungând pe insula Capul Horn.

Mă gândesc că după fiecare aventură de genul ăsta, rămâi cu ceva, cu o lecție de viață. Cu ce ai rămas după această aventură la capătul lumii?

Niciodată să nu te oprești, orice ar fi, niciodată să nu te oprești. Și doi: am reînvățat lecția prieteniei, a faptului că atâta timp cât tu ești cel care oferă prietenia mai întâi, și celălalt își oferă prietenia. Și faptul că încrederea este incredibil de importantă și uneori este cu adevărat magică.

Pentru că am învățat împreună cu Rudi încă o dată lecția prieteniei, faptul că cineva te poate salva în orice moment, atunci când nimeni altcineva n-ar putea să te salveze, dacă s-ar întâmpla ceva.

Cei doi clujeni în Ushuaia, în capătul lumii. FOTO: Arhivă personală
Cei doi clujeni în Ushuaia, în capătul lumii. FOTO: Arhivă personală

„Au fost momente în care cu adevărat ne-am pus viața în pericol”

Au fost multe momente, să le zicem extreme, în care știu, ați fost la capătul puterilor? Au fost și momente în care ați fost chiar în pericol?

Da, la ambele întrebări. Atâta timp cât am fost pe bicicletă, fiecare zi a fost tot mai dificilă și tot mai grea. Au fost foarte multe momente dificile și momente bineînțeles în care cu adevărat ne-am pus viața în pericol. Dat fiind vorba că este o pustietate imensă în Patagonia și în Țara de Foc am prins, am prins frig, furtuni, au fost momente foarte grele. Și cred că în fiecare zi, seara, eram la capătul puterilor.

Au fost și căderi și fizice, au fost și căderi mentale. Însă cum vă spuneam, prima lecție a fost să nu te oprești și să mergi mai departe. Îmi aduc aminte furtuna care a venit din Antarctica, asta mi-a rămas cumva întipărită în minte, pentru că eram extrem de obosiți în acea zi.

Ceasul îmi arăta se seara că avusesem un consum de peste 10.000 de calorii în acea zi și a venit furtuna. A trebuit să găsim o soluție imediat, ca să ne adăpostim pentru că riscul era de hipotermie. Erau -6° și o furtună teribilă. Noroc că am găsit un mic adăpost. Am început să facem cortul, dar ne-am dat seama că n-avem nicio șansă pentru că vântul era foarte puternic, începuse să plouă și era o ploaie ciudată cu apă și gheață. Nu era nici lapoviță, nici grindină. Am renunțat repede să facem cortul. Am luat decizii imediate deoarece nu mai aveam alte haine uscate și trebuia să ne adăpostim pentru că nu era nimeni să ne salveze în cazul în cazul unei hipotermii, n-aveam nici semnal la telefon. Era periculos.

Cu bicicletele la capătul lumii. FOTO: Arhivă personală
Cu bicicletele la capătul lumii. FOTO: Arhivă personală

Oamenii obișnuiți, care nu au trecut niciodată prin aventuri de genul acesta, care au o viață liniștită, cu joburi de la 9 la 17, pot avea parte de experiențele și satisfacțiile pe care le aveți voi în aceste aventuri?

Și noi suntem la fel de obișnuiți, eu și Rudi, nu suntem cu nimic mai speciali. Cred că ține de o asumare până la urmă și cred că ține de ceea ce îți dorești cu adevărat.

Primul lucru care ne-a fost și obstacol, dar în același timp și avânt, a fost frica. Pentru că într-adevăr o lună de zile în care nu muncești, care poate părea ca o vacanță, este foarte grea. Noi planificăm cu mult timp înainte, cam cu 2 ani de zile înainte planificăm un astfel de proiect. Eu cred că oricine poate încerca, oricine poate încerca, dar îți trebuie multă pregătire.

Multă pregătire înainte, atât fizică cât și cât și mintală, pentru că primul lucru care se poate întâmpla poate fi fatal și atunci ai nevoie de această pregătire.

Pot să-ți dau un exemplu, chiar prima zi pe bicicletă, când am plecat din Punta Arenas am prins cod roșu de vânt. Era chiar prima zi de cod roșu, cu vânt lateral de 120km/h. Rudi a căzut foarte rău în acea zi. Nu făcuserăm mai mult de 40km și deja eram într-o situație grea.

Cine își dorește să facă o astfel de experiență, trebuie să fie conștient de propriile lui Iimite.

Cei doi clujeni au avut parte de peisaje de basm. FOTO: Arhivă personală
Cei doi clujeni au avut parte de peisaje de basm. FOTO: Arhivă personală

40.000 de kilometri până la capătul lumii și înapoi

Care a fost itinerarul și mijloacele de transport cu care ați ajuns la capătul lumii?

Noi practic am făcut peste 40.000 km dus-întors, am avut aventuri încă de când am plecat din aeroportul din Cluj. Din patru curse de avion s-au făcut cinci. Am călătorit 3 zile încontinuu cu avionul: Cluj-București, București-Frankfurt, Frankfurt-Sao Paolo, Sao Paolo - Santiago de Chile, Santiago de Chile – Punta Arenas. 3 zile efectiv pline în care am avut picioarele umflate de nu mai intrau în papuci și în care am avut niște zboruri foarte dificile, pentru că atunci când treci cu avionul Anzii Cordilieri la aproape 7.000 de metri altitudine, sunt niște curenți de aer care, dacă ești slab cu inima, nu-ți fac bine deloc.

Și dacă stai șase ore în avionul care trepidează continuu, astfel că nu puteam ține un pahar de apă în mână, nu e așa de ușor. După aceea noi am făcut contra timp Patagonia și Țara de Foc pe bicicletă. Traseul fost de la Porta Arenas spre nord, în Patagonia, am trecut canalul Beagle, am plecat practic de la Pacific până pe coasta cealaltă a Atlanticului.

Am mers pe bicicletă un pic peste 1.700 de kilometri, dar e de precizat faptul că am făcut traseul în 8 zile și a fost contratimp. În toate condițiile alea dificile nu ne-am oprit. Am avut o zi în care am pedalat un pic peste 15 ore. Pe bicicletă am făcut tot traseul până în Ushuaia, nu știam dacă putem să ajungem la Capul Horn, insula fiind cel mai sudic loc al planetei, chiar deasupra Antarcticii. Din Uhuaia am pornit încă o călătorie de 5 zile cu un vapor care ne-a dus la Capul Horn. Așa am ajuns să fim cu adevărat primii oameni din istoria omenirii care a fost cu biciclete pe această insulă.

Pe insulă ați mers cu bicicleta?

Puțin pentru că insula este mică. Acolo practic nu se găsește absolut nimic, doar monumentul Albatros și un far. În afară de far, unde locuiește un ofițer al armatei chiliene împreună cu soția și cu fata lor de 14 ani. De 2 ani de zile nu plecaseră de pe insulă și mai aveau încă 3 ani de stat. Este o pustietate enormă, adică nu e absolut nimic acolo. Pe vapor, am fost cu o echipă de cercetători și am avut ocazia să vedem să vedem ghețari din Munții Darwin, de la sud de Țara de Foc și locuri absolut neumblate, locuri pe care altfel nu am fi avut cum să le vedem. Am fost impresionat de ce am văzut.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite