Masacrul forestier din Maramureş a început în anul 1990 şi nu s-a mai oprit

Ţinutul istoric al Maramureşului, populat altădată cu oameni care respectau pădurea, este scufundat acum într-o epocă a jafului forestier. Localnicii, firmele, autorităţile şi

Ţinutul istoric al Maramureşului, populat altădată cu oameni care respectau pădurea, este scufundat acum într-o epocă a jafului forestier.

Localnicii, firmele, autorităţile şi turiştii ocazionali au promovat murdăria şi au umplut poienile cu deşeuri din plastic. Bomboana pe coliva pădurilor a fost pusă de "stranierii" plecaţi la muncă în Occident, care atunci când s-au întors au investit doar în gatere... Dacă se mai străduiesc un pic, întregul Maramureş va fi transformat în deşert.

"Se fură la marcarea copacilor ce vor fi tăiaţi, se fură la tăiere, se fură la trasul la drum, se fură la drum, se fură la gater, se fură la măsurare, se fură la transport, se fură la încărcarea în port", ne-a descris incredibilul circuit al lemnului românesc în natură, un silvicultor care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. Este evident că acest şir de "se fură" face ca datele oficiale referitoare la lemnul transportat să nu corespundă realităţii.

"Pădurea lui Pintea", fără copaci

O analiză privind comerţul cu "lemn negru" efectuată în noiembrie 2006 de Centrul de Informare privind Certificarea Forestieră în colaborare cu Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare a relevat că zonele critice de tăieri ilegale ale Maramureşului se află la Sighet (cu pădurile private din raza ocoalelor silvice Mara şi Sighet), la ocoalele silvice Poieni şi Ruscova (cu localităţile Poienile de sub Munte, Ruscova şi Repedea) şi mai ales în zona Borşa-Vişeu, o adevărată "hemoragie forestieră" care include Ocolul Silvic Borşa şi Vişeul de Sus, dar şi Ocolul Silvic Composesoratul Vişeu.

S-a tăiat sau se taie, ilegal, peste tot: în proaspăt înfiinţatul Parc Natural Munţii Maramureşului - în suprafaţă de 150.000 hectare (posibil, pe viitor, hectare de nisip şi rocă), spre Rotunda sau Cavnic, pe Dâmbul lui Ionuc - deasupra Depresiunii Baia Mare, la Vişeul de Sus, Izvorul Izei sau Piatra Albă, unde s-a ras sălbatic, sau în zona "Sariţa lui Pintea" - locul unde s-a filmat, cândva, salvarea haiducului maramureşean Grigore Pintea, în timp ce la Poieni şi în multe alte localităţi funcţionează zeci şi sute de gatere ilegale, iar râurile Vişeu, Roscova şi Tisa sunt otrăvite cu rumeguş.

Multe dintre execese se fac pe proprietăţi particulare, unde mâna lungă a legii (poliţişti, procurori, judecători, silvicultori, inspectori blaza) devine nu numai obosită, dar şi neputincioasă. Cu râul Iza, umplut periodic cu peturi de plastic, cu lacul Firiza pigmentat "pitoresc" cu mormane de gunoaie, cu pădurile răvăşite, poluat cu plumb şi umilit de mafia "lemnului negru", Maramureşul istoric piere odată cu pădurile care l-au protejat.

Înainte de a fi refugiu în calea poluării din oraş, pădurile au fost ascunzători bune din calea năvălirilor duşmane şi este cert că oamenii care astăzi distrug pădurile Maramureşului au avut strămoşi pe care pădurea i-a ţinut odinioară, în palme, să le scape viaţa.

Un renumit biolog sighetean, Iosif Bereş, a declarat că, niciodată în istoria Maramureşului, defrişările nu au cunoscut o asemenea sălbăticie. Pădurile de protecţie de pe lângă cursurile de apă sau pădurile-tampon, situate sub golul alpin, sunt defrişate şi transportate cu tot ce este omeneşte posibil (la Firiza se cară şi cu spinarea!) către clienţi.

În acest context, nici nu este de mirare că inundaţiile vin cu putere spre Maramureş: după Banat şi Moldova, care au plătit un preţ greu al defrişărilor, se pregăteşte Maramureşul - nu i-a plăcut cu picioarele în iarbă, dar riscă să stea cu picioarele-n apă.

La depozitul Ferneziu dispar buştenii "pe cârcă"

Adolescentul este subţire şi costeliv. Intră în depozitul de lemne, zăboveşte oleacă, apoi reapare strivit sub greutatea unui buştean. A făcut, până acum, vreo şapte drumuri: coboară în curtea depozitului unde o drujbă ţiuie înnebunitor, apoi reapare, urcă râpa şi intră într-o curte unde se-ncarcă o căruţă. Un rrom burtos stă lângă atelaj, cu o bere de-a dreapta şi biciuşca de-a stânga.

Se-arată a fi fălos - îşi duce lemnele cu căruţa, ce-i drept, dar tot şef se-arată a fi. Nu-l deranjează că cel care târăşte lemnele spre căruţă este un adolescent aproape leşinat. De ce nu trage el căruţa la poarta depozitului nu mai este un mister, iar faptul că la un depozit din Baia Mare se fură lemne ziua în amiaza-mare, deja, nu mai este bizarerie.

Uciderea uriaşelor păduri ale Maramureşului a intrat în banalitate şi chiar dealurile împădurite din jurul acestui depozit din periferia municipiului Baia Mare, la Ferneziu, au fost afectate vizibil de tăieri. Intrăm în vorbă cu tânărul hamal. "Patron e Nicoriţă Toderaş, de la Blidari-Firiza. E pe-alegere aici, la depozit, vorbiţi cu patronu', tre' să vină şi vă serveşte", explică el precipitat, sub povara unui nou şi uriaş buştean debitat.

A, suntem de la Constanţa? Vrem un vapor, două de lemne? Se-aranjează, să vorbim cu patronu'! Aflăm din vecini că depozitul de lemne aparţine, de fapt, Ocolului Silvic municipal, în parteneriat cu primăria, că Nicoriţă nu-i nicidecum patron, ci doar un administrator cu purtări de patron.

"Aice vă aflaţi la Ferneziu, de-amu tăt cartierul e cu ochii pe dvs. Nu opresc prea mulţi străini la noi", ne zice o maramureşeancă voinică din vecini. În jur, cartierul pare pustiu, poate şi fiindcă locuitorii se refugiază, zi de zi, în case, din calea noxelor (plumb, cadmiu, arsen) produse la fabrica locală, Romplumb.

Zestrea în păduri de la Mara

Zice că se numeşte Dochia Horea (sau, după cum îi mai spun muierile din Mara, "Doca"), taman ce s-a întors de la Baia Sprie, unde a dus nişte purcei la vânzare. N-a reuşit să dea nimic la piaţă, în ziua de azi parcă nici la creşterea animalelor nu mai este spor, în ziua de azi, maramureşeanul visează la un gater de lemne şi la ghezeşul de tren care le duce ("Ghezeşul mere pe şine, eu pe lemne, el sub mine", zice cântecul).

Dar nu orice maramureşean, ci numai cei care au prins deja cheag, cum îs ai lu' Pavel Radu sau ai lu' Bohotici şi Ghiurică, din Mara, oameni cu păduri multe luate şi cu fierăstraie. Din anul 2000, după apariţia Legii 1, zisă "Legea Lupu", comunitatea din Mara a fost în război deschis cu statul care, prin Direcţia Silvică locală, a susţinut că ţăranii nu au avut intabulate toate terenurile revendicate, deci nu puteau fi împroprietăriţi decât parţial.

Se mai întâmplase asta şi prin alte părţi ale ţării, dar aici, ţăranii s-au unit şi au pornit proces. Ulterior, zona a fost trecută rapid pe harta cu tăieri masive de arbori întocmită de specialiştii ITRSV, iar pădurile private de la Mara au devenit obiectiv de atracţie pentru fierăstraiele mecanice şi gatere.

Dacă înainte de retrocedare maramureşenii nu puteau ajunge legal la pădure decât prin participarea la licitaţiile Direcţiei Silvice, astăzi drumul spre pădure şi spre un câştig mai rapid s-a scurtat. "Lemne îs, da' mă-ntreb şi eu cât or mai hi.

Noi, în satul nost', nu suntem chiar din cei avuţi şi nici nu bulguim (lăcomim - n.n.) la pădure", zice Doca, prea grăbită însă să se mai gândească, acum, la alte cele: femeia se găteşte pentru că diseară este nuntă mare în sat, cu feciori călări, cu toată tradiţia rămasă de la strămoşi şi cu o precizare - în zona Mara, care n-are bani să dea de zestre, acela poate să dea şi pădure - spre deosebire de bani, "aurul verde" se regenerează de la natură.

Valea Romană moare, dar nu se predă

Câţiva muncitori se agită în jurul unui mic încărcător frontal, ceva s-a stricat pe la sistemul de direcţie. În jurul oamenilor, stive de arbori doborâţi stau aliniate cuminţi de-a lungul drumului forestier. Mai încolo, vreo două sau trei maşini de teren stau parcate la umbra grămezilor de lemne.

Aici, pe Valea Romană, muntele a devenit bulevard! Când urcasem, ne-am intersectat cu o maşină, dar nu am ştiut că era a pădurarilor din zonă. Vor reveni într-un târziu să-i chestioneze pe muncitori ce-au dorit "aceia", străinii, adică, de-au urcat muntele. La vederea unor străini, muncitorii devin suspicioşi, îşi opresc activitatea, iar drujba care debitează, de obicei, mai în aval, moare cu un varer metalic.

Aflăm, până la urmă, că oamenii nu-s de-ai locului, sunt aduşi de la Sighet să lucreze la pădure, la defrişări. Îi îndemnăm la vorbă şi ne răspunde unul dintre ei, sătul să stea ca-n vama cucului aici, în pustietatea aceea verde. Întrebăm de preţul la lemne pentru foc: "Aice-s preţurile cam mari, îi 500.000 lemnul de foc (metrul cub - n.n.), banul jos, ochii la uşă!", zice omul.

Se taie vârtos pe Valea Romană: oamenii ne zic că a cumpărat pădure pe-aici unul, Lupşa, acum e pensionar, care a fost brigadier silvic şi sub Ceauşescu, dar şi după Revoluţie. Apoi, spre carieră taie unul de-al lu' Hotăranu, iar un "capăt de pădure" l-a luat şi-l doboară Vas Albu, din Firiza. "Îs mulţi patroni care au de vânzare aici, preţul depinde, care cum dă lemnul, Albu vă dă acum, pe loc, 100 m.c. de buştean, dacă doriţi", spun muncitorii. Mult mai simplă: "Pădurea asta trebuia de mult defrişată", mi-arată unul dintre muncitori spre pâlcurile de copaci care mai rezistă pe coastă, spre vârf.

"Acuma, de curând, a fost aici o furtună ce-a dărâmat mulţi copaci, nu se mai pot suţine", insistă el. Furtunile au ajuns mana cerească a traficanţilor de lemn din Maramureş: au fost cazuri când, la un sfert de pădure dărâmată de vijelie, prăpădul forestier a fost definitivat de oameni, care au retezat toată pădurea.

Evident, vina s-a dat tot pe furtuna distrugătoare. Pare că pădurea românilor mai trăieşte azi doar în butade: legiuitorii şi judecătorii care judecă delictele silvice "nu văd pădurea din cauza copacilor", iar fostul ţăran român nu mai vede pădurea din cauza toporului.

După 1990, s-a dat liber la tăieri

Dintre crimele împotriva pădurii comise în zona Maramureş, programul "European Forest Programme and the Danube Carpathian Programme (DCP)" a identificat două. Primul, jaful din Parcul Naţional Munţii Rodna, unde 853.000 mc de lemn au dispărut (între 1999 şi 2000), fără nicio justificare legală, dintr-o pădure aparţinând statului.

Al doilea, masacrul de la Borşa, unde (în toamna anului 2004) 14.000 mc au fost tăiaţi ilegal. Conform aceleiaşi surse, între 1990 şi 2005, balanţa între producţia anuală de lemn, PAL (mil. mc) şi producţia destinată tăierii, PDT (mil. mc), a fost total dezechilibrată.

Astfel, dacă între 1962 şi 1975 PAL a fost de 25-27 mil. mc, iar PDT a fost de 24 mil. mc, după 1990, lucrurile s-au schimbat: cu mici excepţii (în anul 2003, cota de tăiere şi producţia au fost egale, la 16 mil mc), PAL a fost invariabil mai mică decât PDT. Aceasta ar sugera inclusiv că defrişările au fost indirect stimulate chiar de factorul politic aflat la guvernare.