Căsnicia devine insuportabilă: 10.000 de cupluri au divorțat în prima jumătate a anului. Ce îi face pe români să renunțe la verighetă ANALIZĂ
0Divorțul este o realitate tot mai prezentă în România, unde o căsătorie se încheie la fiecare șapte minute, conform datelor INS pentru prima jumătate a acestui an. Infidelitatea, gelozia și comportamentul violent sunt principalele motive care duc la despărțire, iar statisticile reflectă o tendință îngrijorătoare.
În ultimele șase luni, peste 10.000 de cupluri din România au ales să pună capăt căsătoriei. Motivele principale pentru care românii decid să divorțeze includ infidelitatea, gelozia și violența domestică. O altă cauză principală care duce la divorț este abuzul de alcool sau de alte substanțe. Și banii sunt motiv de ceartă între parteneri. Acești factori sunt responsabili pentru majoritatea cererilor de divorț, iar impactul asupra familiilor, în special asupra copiilor, este semnificativ.
Cine divorțează cel mai des?
Bărbații cu vârsta între 45 și 49 de ani și femeile între 35 și 39 de ani sunt cei mai predispuși să solicite divorțul. Presiunile vieții de familie, combinate cu alte probleme, devin insuportabile în jurul acestor vârste.
Majoritatea românilor care aleg să se separe locuiesc în orașe și, în cele mai multe cazuri, separarea survine după mai puțin de zece ani de conviețuire.
Modelul după care se încheagă o relație reprezintă unul din motivele pentru care românii divorțează tot mai des, spune psihologul Keren Rosner.
„De foarte multe ori cei doi ajung să fie un cuplu fără să analizeze dacă sunt compatibili, dacă au obiective comune, dacă au un caracter agreabil unul pentru celălalt. Și merg mai mult pe partea emoțională, sau pe dorința excesivă de a fi într-o relație de teama singurătății sau de teama blamului social a grupului din care face parte unul dintre cei doi. Și ajung să fie într-o relație fără să facă o analiză rațională. La scurt timp ajung să aibă conflicte, să aibă probleme. Fiind incompatibili sau fiind insuficient de maturi emoțional, ajung să se despartă foarte rapid. Alte probleme care apar sunt legate de dinamica diferită a celor doi în ceea ce privește dezvoltarea profesională, emoțională, financiară, când există discrepanțe foarte mari, apar și divergențe, apar probleme în cuplu care uneori duc la separare.”, a explicat Keren Rosner pentru „Adevărul”.
Rata de succes a unei relații scade la a doua şi a treia căsătorie, arată datele statistice.
Infidelitatea, motiv de divorț
Pe cât de repede intră într-o relație, pe atât de repede ajung la divorț.
„Foarte multe probleme apar pe tema clasică a infidelității sau, dacă există copii, apar probleme din cauza modului de a-și educa copiii. Încă un motiv este facilitatea cu care cei doi pot să se despartă. Așa cum iau rapid hotărârea de a întemeia un cuplu, la fel de rapid și de simplu, de ușor este să renunțe dacă sunt căsătoriți. Acceptarea socială a divorțului, a separării, a întemeierii relațiilor și a traiului în concubinaj, facilitează hotărârea de a te despărți pentru că foarte ușor poți să intri într-o altă relație, să întemeiezi o altă familie.”, arată psihologul.
La rândul ei, Mirela Husaru, consilier în dezvoltare personală subliniază că infidelitatea este una dintre cele mai frecvente cauze ale divorțurilor.
„Încrederea este fundamentală într-o relație, iar trădarea acesteia poate duce la distrugerea legăturii dintre parteneri. Sentimentele intense de gelozie pot genera conflicte frecvente și pot crea un climat emoțional toxic. Aceasta poate duce la neînțelegeri, certuri și la o distanțare treptată între parteneri. Abuzul fizic sau emoțional este o cauză gravă pentru multe divorțuri. Persoanele afectate aleg, în multe cazuri, să părăsească relația pentru a-și proteja sănătatea fizică și mentală. O comunicare defectuoasă este adesea un factor care contribuie la neînțelegeri și resentimente. Cu timpul, lipsa unei comunicări eficiente poate duce la o ruptură profundă între parteneri.”, a precizat Mirela Husaru pentru „Adevărul”.
Dezamăgire și frustrări pot crea și „diferențele fundamentale între valori, stil de viață”, dar și pierderea „intimității emoționale și fizice”, adaugă consultantul în dezvoltare emoțională.
„Odată ce intimitatea dispare, mulți parteneri pot simți că relația nu mai are sens. Uneori, partenerii intră într-o relație cu așteptări care nu sunt comunicate corect. Acest lucru poate duce la dezamăgire și frustrări pe parcurs. Dacă unul sau ambii parteneri nu au dezvoltat abilități de gestionare a emoțiilor sau de rezolvare a conflictelor, pot apărea dificultăți în menținerea unei relații sănătoase.”, a menționat Mirela Husaru.
Spiritul de turmă
Statisticile sugerează că prietenii pot avea un impact semnificativ asupra deciziilor de separare. De exemplu, un prieten care a trecut printr-un divorț ar putea să influențeze negativ percepția despre relații, făcând separarea să pară o opțiune mai atrăgătoare și chiar să convingă pe cineva să ia aceeași decizie.
„Există și puterea exemplului. Pentru că, evident, sunt avantaje și dezavantaje într-o relație de lungă durată, într-o căsnicie, și avantaje și dezavantaje în a fi singur. O persoană care ajunge să fie iarăși singură va avea libertatea să aibă un program flexibil, să facă ceea ce își dorește, nu mai are responsabilitatea specifică cuplului și atunci îi inspiră și pe prieteni. Dacă cineva este într-o relație și are un program, trebuie să respecte și dorința partenerului și vede că prietenul este independent, că începe să aibă o viață libertină, este tentat. Și atunci îl inspiră și se gândește că și el poate să aibă aceleași avantaje, nepunând la socoteală și dezavantajele de a fi singur.”, consideră psihologul Keren Rosner.
Copiii, cei care suferă cel mai mult
Unul dintre cele mai dureroase aspecte ale divorțului este efectul asupra copiilor. În România, sute de mii de copii au fost afectați de divorțurile părinților în ultimele decenii.
„Evident, copilul care ajunge să treacă prin divorțul părinților trăiește o perioadă de insecuritate, de incertitudine, pentru că nu va ști ce se va întâmpla în viitor, cu cine să rămână. Apare lupta între părinți, uneori, care are ca miză copilul. Orice copil își dorește ca părinții să fie bine și să fie împreună și să fie o familie. Copilul e pus de foarte multe ori în situații foarte grele și ajunge să fie foarte afectat, pentru că viața lui se schimbă. Nu mai este ancorat într-o relație stabilă, într-o locuință care este unică. Nu mai are acea siguranță pe care copilul o dorește și de care are nevoie pentru a se dezvolta echilibrat și sănătos. Această insecuritate îi dă senzația că lucrurile niciodată nu pot să fie stabile și că oricând viața se poate schimba. Din această cauză suferă viitorul adult, de incertitudinea că lucrurile pot să rămână la fel, că pot să păstreze o anumită situație, o anumită relație, un anumit beneficiu. Se dezvoltă o teamă de pierdere.”, afirmă Keren Rosner.
Pentru ca micuții să nu mai fie prinși la mijloc în războiul dintre părinți, sunt anumite reguli de urmat. În acest fel, copiii vor avea mai puțin de suferit în urma divorțului.
„Ideal ar fi ca părinții să aibă înțelepciunea să înțeleagă dacă sunt compatibili, dacă au o temelie solidă a relației, înainte de a hotărî să aibă copii. Dacă lucrurile se schimbă pe parcurs și sunt imprevizibile, trebuie să protejeze copilul. Adică să rămână într-o relație bună, de dragul copilului. Și să facă lucruri uneori împreună cu copilul, chiar dacă ei sunt separați sau sunt divorțați. Copilul să aibă sentimentul că se poate baza pe amândoi și că este apărat, este protejat de ambii părinți.”, ne îndeamnă psihologul.
Cum să reparăm relațiile până să ajungem la divorț
Deși tot mai frecventă, decizia de a divorța nu este ușor de luat, iar înțelegerea cauzelor și conștientizarea efectelor pot ajuta la prevenirea acestui fenomen, dar și la oferirea unui sprijin adecvat celor afectați.
Înainte de a lua o astfel de decizie radicală, putem încerca să salvăm relația, dar este nevoie de muncă de echipă.
„Salvarea unei relații înainte de a ajunge la divorț necesită efort și angajament din partea ambelor părți. Este esențial să discutați despre sentimentele și nevoile voastre. Fiecare partener ar trebui să se simtă ascultat și înțeles. Analizați împreună ceea ce nu funcționează în relație. Înțelegerea cauzelor conflictelor este un pas important. Fiecare partener ar trebui să fie dispus să facă compromisuri pentru a ajunge la o soluție care să funcționeze pentru ambele părți. Faceți activități împreună, reconectați-vă prin întâlniri romantice și petreceți timp de calitate unul cu celălalt.”, ne sfătuiește Mirela Husaru, care urmează programul Professional Training cu Dr. Gabor Maté.
Apoi, îmbunătățirea relației nu trebuie să aibă loc doar la nivel fizic, ci și la nivel emoțional.
„Exprimarea afecțiunii poate întări legătura dintre parteneri. Fiecare partener ar trebui să fie clar cu privire la ceea ce așteaptă de la relație și să stabilească limite sănătoase. Exprimați-vă aprecierea pentru lucrurile pozitive pe care le face partenerul. Acest lucru poate îmbunătăți atmosfera din relație.Evitați blamarea și concentrați-vă pe ceea ce fiecare poate face pentru a îmbunătăți situația. Discutați despre obiectivele comune și angajamentele pe termen lung. Planificarea viitorului împreună poate crea un sentiment de direcție și unitate. Fiecare relație este unică și trece prin multe încercări, obstacole și provocări. Cu toții suntem datori cu o încercare de a face lucrurile să meargă.”, arată consultantul în dezvoltare emoțională.
Chiar dacă divorțul pare o soluție, consecințele sunt profunde și de lungă durată.