„Gadgeturile” de vapat, noua pasiune a românilor. Medic psihiatru: ,,Pot fi extrem de periculoase”

0
Publicat:

În ultimii ani, tot mai mulţi români au început să renunţe la clasicele ţigări, în favoarea gadgeturilor pentru vapat. Astfel, noile tehnologii au luat cu asalt piaţa din România, fiind disponibile pe rafturile oricărui magazin.

Ţigară electronică SURSĂ Shutterstock
Ţigară electronică SURSĂ Shutterstock

Cu toate acestea, susţin specialiştii, aceste noi tehnologii pot fi extrem de periculoase. Cadrele medicale susţin că, chiar dacă mulţi nu le consideră nocive, acest lucru nu este demonstrat.

Minorii, primii care pică în capcană

Din păcate, susţin cadrele medicale, cei care cad primii în această capcană sunt minorii neformaţi, care sunt ademeniţi de culorile aprinse, de aromele puternice şi de mirosul fructat. 

,,În România există tot felul de dispozitive electronice, cu diverse arome, care sunt interesante pentru tineri. Acestea au diverse culori, care sunt foarte interesante și reușesc să îi păcălească pe cei care nu sunt pregătiți în acest sens, care nu au o educație sanitară corespunzătoare. Cu toate acestea, nu s-a dovedit că ele sunt mai puțin dăunătoare decât fumatul clasic, nu se cunosc exact efectele pe termen lung. În România există pachete de țigări seducătoare, cu arome și promoții. Este un fenomen răspândit și la modă.  La noi se găsesc oriunde, oricine poate cumpăra aceste gadgeturi inovative. Repet, nu s-a dovedit științific că ele nu afectează sănătatea pe termen lung, la fel cum o fac țigările clasice", precizează dr. Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași.

Cum poate fi rezolvată această situaţie

Medicii susțin că ar trebui să existe legi clare, care să reducă număr de fumători în România. Conform acestora, dependența de țigări, chiar dacă este legală, nu este sănătoasă și trebuie să fie combătută. Acest lucru ar putea fi realizat printr-o educație sanitară corespunzătoare, ce trebuie să fie făcută încă din școală.

,,În România ne confruntăm cu un fenomen demn de vestul sălbatic, în timp ce în alte țări fumatul a s căzut masiv în ultimii ani, dar la noi crește incidența. Acest lucru se întâmplă mai ales pe segmentul populației tinere, în rândul adolescenților. Legislația permite acest lucru și nu există un program de sănătate publică care să arate care sunt efectele pe termen scurt și lung", adaugă medicul ieșean.     

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite