Efectul renunțării temporare la consumul de cafea: „A fost unul dintre cele mai dificile lucruri, dar am dormit ca un adolescent”
0Cafeaua, una dintre băuturile cele mai populare din lume, produce dependență, astfel că pentru mulți dintre cei care au încercat să renunțe la consumul ei, chiar și temporar, misiunea s-a dovedit extrem de dificilă.

Cafeaua se numără printre cele mai populare băuturi în lume. Băutura bazată pe cofeină a devenit cunoscută în lumea arabă în epoca medievală și, mai târziu, din secolul al XVI-lea, în Europa.
Impactul cafelei asupra omenirii a fost imens. Înaintea cafelei, ceaiului și ciocolatei, alimente care conțin cofeină, lumea era cu totul diferită, arăta Michael Pollan, jurnalist și autor al multor cărți despre alimentație.
„Cunoașterea de către umanitate a cofeinei este surprinzător de recentă. Dar nu este o exagerare să spunem că această moleculă a refăcut lumea. Schimbările produse de cafea și ceai au avut loc la un nivel fundamental – al minții umane. Cafeaua și ceaiul au dus la o schimbare a condiției mentale, ascuțind mințile care fuseseră aburite de alcool, eliberând oamenii de ritmurile naturale ale corpului și ale soarelui, făcând astfel posibile tipuri de muncă cu totul noi și, fără îndoială, noi tipuri de gândire”, arăta Michael Pollan, jurnalist și autor al multor cărți despre alimentație.
Înaintea folosirii cafelei, băuturile alcoolice erau obișnuite în viața de zi cu zi a medievalilor. Uneori erau folosite mai frecvent ca apa, deoarece se credea, potrivit unor autori, că apa nu este sigură pentru băut.
„Oamenii erau beți în mare parte a timpului, amețiți aproape tot timpul, beau de dimineața până seara, pentru că băuturile erau privite ca fiind mai sigure ca apa. Apa era unul dintre mijloacele de răspândire a bolilor, dar chiar și cantitățile mici de alcool ucideau microbii. Chiar și copiii primeau cidru la masă”, afirma acesta, la un podcast al celebrului Joe Rogan.
Trei luni fără cafea
Publicistul a renunțat timp de trei luni la băuturile care conțin cofeină, „ingredientul” cel mai adictiv al cafelei, și a povestit experiența în mai multe interviuri, dar și într-un editorial publicat în cotidianul The Guardian.
„A fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut”, afirma Michael Pollan, la podcastul lui Joe Rogan.
„În prima săptămânână nu eram deloc funcțional. Mă simțeam ca și când aș fi avut ADD (n.r. tulburare hiperchinetică și deficit de atenție). Nu puteam să mă concentrez, nu puteam scrie, scrisul fiind cel mai liniar lucru pe care îl poți face și totul ține de concentrare. Și simțeam că este un văl între mine și realitate, ca și cum nu aș vedea sau simți clar. Era ciudat, nu mă simțeam eu însumi. M-am întrebat ce înseamnă asta și mi-am zis: înseamnă că subconștientul îmi este cafeinizat”, arăta Michael Pollan.
După câteva săptămâni, relata acesta, într-un editorial publicat în The Guardian, deficiențele mentale ale sevrajului dispăruseră.
„Am putut din nou să gândesc în linie dreaptă, să țin o abstracție în cap mai mult de două minute și să închid gândurile periferice din câmpul meu de atenție. Cu toate acestea, am continuat să mă simt de parcă eram mental puțin în urmă, mai ales când eram în compania unor băutori de cafea și ceai, ceea ce, desigur, se întâmpla tot timpul și peste tot”, relata Michael Pollan.
Cele trei luni în care a renunțat la cafea au fost neplăcute, afirma publicistul, însă au avut și avantaje.
„Singurul lucru pozitiv a fost că am dormit ca un adolescent, care poate dormi 14 ore. Într-adevăr somnul mi-a fost îmbunătățit”, afirma Pollan, în interviul publicat pe canalul de Youtube al lui Joe Rogan.
Euforia după revenirea la cafea
După trei luni, prima cafea băută l-a făcut să se simtă euforic, adaugă publicistul. „M-am simțit foarte bine, nu aveam idee că este un drog așa de puternic. Dar această stare a durat vreo 20 de minute. După aceea, în stradă venise o mașină de gunoi, iar angajații zgâlțâiau tomberoanele, iar zgomotul mi-a intrat pe sub piele. Imediat m-am simțit iritat din cauza lui, am mers acasă și am făcut curățenie. M-am simțit compulsiv”, adăuga acesta.
În perioada următoare, Michael Pollan a reușit să limiteze consumul de cafea, bând doar o dată pe săptămână, pentru a se bucura mai mult de efectele cu atât mai puternice ale cafelei cu cât este consumată mai rar, însă cu timpul a nu a rezistat să bea cafea doar sâmbăta, într-o săptămână.
Există o serie de beneficii ale renunțării pentru mai multe săptămâni la cafea, arată nutriționistul dr. Eric Berg.
„În primul rând vei simți mai puțină anxietate, vei deveni mai calm, cu siguranță vei avea un somn mai bun, lucru care îți va da mai multă energie în timpul zilei, presiunea sângelui ar putea reveni la normal, pulsul va fi mai mic, dacă ai vreun fel de aritmie sau palpitații ale inimii, acestea probabil vor dispărea. Ai putea să constați că dinții tăi sunt mai buni deoarece cafea pătează dinții și, de asemenea poți constata unele beneficii în privința ficatului”, afirmă dr. Eric Berg, pe canalul său de Youtube.
Cofeina, substanța vegetală care „lucrează” asupra creierului
Totuși, cercetările realizate de oamenii de știință de-a lungul timpului au arătat și avantajele oferite corpului uman de produsele bazate pe cofeină, o substanță chimică de origine vegetală care poate fi extrasă din boabe de cafea, frunze de ceai și boabe de cacao.
Experții cred că aceste plante au dezvoltat cofeina ca insecticid natural împotriva insectelor dăunătoare de-a lungul a milioane de ani. Cofeina poate fi produsă și sintetic.
Potrivit publicației MedicineNet specializată în sănătate, consumul moderat de cofeină îmbunătățește performanța fizică și mentală.
„Cofeina este un stimulent al sistemului nervos central (SNC) care: îmbunătățește vigilența, scade oboseala, îmbunătățește concentrarea, starea de spirit, memoria și funcția mentală generală. Conform unui studiu din 2005 prezentat la Societatea de Radiologie din America de Nord, cofeina poate crește memoria pe termen scurt și timpii de reacție. Consumul de cofeină poate preveni riscul de sinucidere. Se observă că cofeina reduce riscul de boli neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer și boala Parkinson. Îmbunătățește pierderea în greutate și crește rata metabolică a glucozei și crește arderea grăsimilor”, arată publicația MedicineNet.
Patru cești de cafea, maximum pe zi
Cu toate acestea, consumatorii de cafea pe termen lung pot observa o reducere a acestor efecte.
„Consumul în exces de cofeină poate provoca anxietate, creșterea tensiunii arteriale și alte efecte negative. Cofeina dă dependență, iar retragerea ei provoacă dureri de cap, anxietate și depresie. Cofeina crește diureza (procesul de eliminare a apei prin urină de către rinichi), ceea ce duce la deshidratare și sete excesivă. Deoarece cofeina este un stimulent al sistemului nervos central (SNC), stimularea excesivă provoacă insomnie și alte tulburări de somn. Cofeina poate crește tensiunea arterială, ceea ce duce la amețeli. Cofeina crește riscul de boli de inimă și este și un iritant gastric”, informează MedicineNet.com.
Cofeina provoacă dependență și îi face pe oameni să consume mai mult atunci când efectul ei dispare.
Un adult sănătos poate consuma în jur de 400 de miligrame de cofeină zilnic, ceea ce înseamnă că poate bea în siguranță aproximativ patru căni de cafea într-o zi, cu excepția cazului în care medicul recomandă altfel.
„Consumul a 200 de miligrame de cofeină nu provoacă efecte nocive semnificative la oamenii sănătoși. Cu toate acestea, o varietate de factori pot influența acest număr, inclusiv sarcina, consumul de alte medicamente și privarea de somn. Se recomandă femeilor însărcinate să nu consume mai mult de 200 miligrame de cofeină pe zi”, arată publicația.