Cum poate fi evitată meningita, „răceala” care ucide în câteva zeci de ore. Medic: „În Burkina Faso incidența a scăzut cu 99.8%”
0Un copil de 5 ani din Hunedoara a murit la un spital din Timișoara, răpus de meningită. Cazul reaprinde discuția despre prevenirea acestui tip de tragedii, prin vaccinare. Vaccinul nu este în schema celor compensate.

Cazul grav a devenit o știre în dimineața zilei de luni, 3 martie 2025, și a determinat o discuție pe care, spun specialiștii, nu ar trebui să o purtăm doar atunci când mai apare o tragedie, ci ține de normalitate. Vaccinul care poate preveni boala meningococică este disponibil atât pentru copii, cât și pentru adulți, însă nu este cuprins în schema națională de vaccinare cu vaccinuri compensate.
Medicul pediatru Mihai Craiu a reacționat pe contul său de Facebook/Spitalul Virtual pentru Copii cu privire la acest caz, subliind faptul că această nenorocire putea fi evitată.
„Vaccinurile pentru prevenția bolii meningococice funcționează și în cele mai sărace țări din lume”
„Știrea dimineții, pentru mine, a fost povestea tristă a unui băiețel de 5 ani, care a dezvoltat o „răceală” săptămâna trecută, când a mers la grădiniță. Iar joi a murit, la câteva zeci de ore de când a început să prezinte semne de boală. În ciuda eforturilor susținute ale grupului de specialiști de la un spital din Timișoara copilul nu a putut fi salvat. Avea meningită cu meningococ. O altă boală mortală pentru care există vaccin”, a scris medicul.
Dr. Mihai Craiu atrage în continuare atenția că „vaccinurile pentru prevenția bolii meningococice funcționează și în cele mai sărace țări din lume”. Medicul precizează cum în Africa Sub-Sahariană, unde a fost descris cel mai mare număr de cazuri de infecție cu meningococ, din întreaga lume, s-a intervenit cu un vaccin special pentru aceste țări sărace, vaccinul dovedindu-și eficiența și reducând incidența cu 99%.
„În 2009, înainte de introducerea vaccinului în 14 țări africane, sistemul de supraveghere epidemiologică a consemnat 88.199 cazuri suspecte și 5.352 decese prin boală meningococică. Campania de vaccinare inițiată a ajuns în următorii 6 ani la peste 235 milioane persoane din 16 țări din regiune. Și? Și incidența bolii produse de meningococul de tip A (cel din vaccin) a scăzut cu 99% între 2010 și 2015.
În Burkina Faso incidența a scăzut cu 99.8% în acest timp. Pentru că au primit vaccin MenAfriVac 94% din cei eligibili”, a explicat medicul Mihai Craiu.
Recunoașterea semnelor de purpură fulminantă poate salva vieți
Ce putem face, și noi, în România, este să ne întrebăm medicul de familie cu privire la vaccinurile meningococice. Și mai putem face ceva, mai subliniază dr. Craiu, anume să recunoaștem repede semnele de iritație meningeală și cele de purpură fulminantă.

„Apropos de purpură... Dacă o erupție apare pe pielea copilului dumneavoastră și acesta are febră, atunci apăsați regiunea cu un pahar de sticlă transparentă, necolorată. Dacă nu pălește deloc erupția atunci este GRAV. Mergeți imediat la spital deoarece ar putea fi una din maladiile severe cu purpură. Cum este în meningococemie”, a semnalat dr. Craiu.
„Îi sfătuiesc de fiecare dată, înainte să intre în colectivitate, să se vaccineze”
Boala meningococică este o infecție contagioasă, care poate avea o evoluție severă, în special în cazul copiilor și adolescenților. Este cauzată de bacteria Neisseria meningitidis, care are 13 serogrupuri. Cinci din cele 13 provoacă majoritatea cazurilor de boală meningococică: A, B, C, W și Y.
Conform informațiilor de pe site-ul Medlife, în România, aproximativ 70% dintre cazurile raportate în ultimii ani au fost provocate de serogrupul B al bacteriei, urmate de serogrupul C. Cea mai crescută incidență a bolii meningococice este raportată la grupa de vârstă 0-4 ani, iar următoarea cea mai afectată grupă de vârstă este 15-24 de ani. În multe cazuri, chiar tratată corespunzător, meningita poate pune în pericol viața copiilor, prin evoluția foarte rapidă și complicațiile severe, de aceea se impune vaccinarea.
Vaccinul care previne cazurile grave de meningită este pe piață de foarte mult timp, spune medicul pediatru Dorian Costescu. Părinții pacienților săi nu pun aproape niciodată la îndoială sfatul medicului, ci cumpără și vaccinurile care nu sunt suportate de stat, cum este cazul celui în discuție.
„Este un vaccin opțional. Vaccinul pe care îl prezint părinților de fiecare dată, inclusiv de la naștere. Sfătuiesc părinții să-l facă. Există vaccinul pe piață de la mai multe firme, cu diverse indicații din punct de vedere al administrării ca și vârstă. Există pentru serogrupul ACW și Y și pentru serogrupul B”, explică medicul.
Vaccinul se poate face de la vârsta de șase săptămâni. Recomandarea medicului este, având în vedere că există vaccinurile din Programul Național de Vaccinare, ca administrarea să se facă înainte de intrarea în colectivitate, dacă nu există un frate sau un alt membru al familiei care poate să aducă acasă, din colectivitate, un astfel de pericol. Tot înainte de intrarea în colectivitate medicul Dorian Costescu recomandă și imunizarea cu vaccinurile care îi feresc pe copii de hepatită și varicelă.
Numărul de doze în cazul vaccinului meningococic depinde de vârsta. „Dacă ne gândim la serogrupul ACW și Y, după vârsta de un an se face o singură doză. Putem să vaccinăm cu o singură doză și atunci avem protecția maximă. Iar pentru serogrupul tip B, după vârsta de doi ani se pot face două doze, până în vârsta de doi ani se fac trei doze. (...) Având în vedere că sunt vaccinuri opționale și costurile lor sunt destul de mari, trebuie să ne gândim și la aspectul financiar. Ca să nu avem înteruperi în schema de vaccinare și atunci să avem titrul maxim pentru protecția maximă”, precizează medicul.
Doza pentru serogrupul de tip B costă aproximativ 480-490 lei, însă prețul poate fi diferit în funcție de farmacie, în timp ce pentru serogrupul ACW-Y este de aproximativ 190-200-220 lei.
Vaccinul poate fi făcut la orice vârstă, însă pentru a minimiza riscurile este bine să ne sfătuim cu medicul pediatru. De menționat, de asemenea, că pentru serogrupul tip B mai există încă un vaccin care poate fi administrat după vârsta de 10 ani, adică părinții au în acest caz două opțiuni.
„Dacă nu sunt depistate la timp, ele sunt mortale. De aceea este indicat să ne vaccinăm. Pentru că nu știm cu care dintre serogrupuri putem să fim contaminați la un moment dat în viață și prognosticul nostru poate să nu fie atât de bun. (...) Să știți că meningita, nedescoperită la momentul potrivit, nemaivorbind de faptul că poate sfârși tragic, mai poate da sechele care sunt foarte, foarte greu de tratat. Printre sechele pot fi amputări de membre. Mai pot fi sechele neurologice, dar sechelele pe care noi le vedem și de care ne temem nu sunt neapărat cele neurologice, ci sunt cele care ne lasă cu un anumit grad de handicap”, a subliniat medicul.
„Nu-i conving greu, pentru că le prezint cea mai bună variantă”
Atunci când medicul le propune părinților vaccinarea, refuzul este extrem de rar întâlnit, chiar și în cazul vaccinurilor pe care aceștia le cumpără. Asta pentru că, explică medicul de familie pediatru, comunicarea este foarte bună. „Eu nu-i conving greu, pentru că eu le prezint tot timpul cea mai bună variantă și că este cazul să investim în noi și să avem grijă de sănătatea noastră. (...) Nu trebuie să așteptăm de fiecare dată să se publice în presă un caz, ca să ne ducem să luăm măsuri. Trebuie să luăm măsuri și să ne protejăm înainte ca patologia să apară”, atrage atenția Dorian Costescu.
Vaccinurile pe care medicul le recomandă înainte de intrarea copilului în colectivitate, necuprinse în schema națională de vaccinare (cele care îi protejează pe copii de hepatită, varicelă și boala meningococică), „sunt vaccinuri care trebuie făcute fără să stăm la discuții”, insistă medicul.
„Nu a fost nevoie să demontez niciun mit. Nu a fost nevoie. Pentru că trebuie să știi ce să-i prezinți omului și trebuie să-i arăți. (...) Practic costul vaccinului și a unei mese la McDonald's sau la un fast food este identic. Costul vaccinului este mai mic decât o ieșire în oraș. Credeți-mă. Și beneficiul este substanțial mai mare”, a întărit dr. Costescu.
„Să ne gândim la un pacient cu diabet, care are imunitatea scăzută. De ce să nu preîntâmpini?”
Medicul infecționist Daniel Anțoș, din cadrul Spitalului Municipal Caracal, spune că au fost tratați pacienți diagnosticați cu meningită, adulți, în cadrul spitalului, care au răspuns la tratament. O parte au înțeles și importanța vaccinării, însă se întâmplă asta după ce fie ei, fie apropiații lor, se confruntă cu boala.
„Am avut cazuri, adulți, cu punct de plecare otic. Am avut și meningite virale, dar nu putem să identificăm virusul, pentru că suntem totuși un spital mic. Se trimite la Institutul Cantacuzino, sau îl identificăm pe puncția lombară și putem face tratamentul corespunzător. Este urgență medicală, spitalizarea durează două-trei săptămâni și după aceea cu consult neurologic, să vedem dacă are cumva și afectare neurologică. Poate lăsa sechele, dar, sub tratament inițiat rapid... Depinde și de organism, dacă este un organism tarat, dacă imunitatea este compromisă, sau pacienții sunt vârstinici, situația se complică. Decese nu am avut. Am intervenit la timp și cu tratamentul corespunzător protocolului de tratament”, a explicat medicul Daniel Anțoș.
Pentru medicii din spital deja nu mai este o surpriză faptul că toți pacienții care ajung la spitalizare sunt nevaccinați. Se întâmplă nu doar în cazul meningitei, pentru care vaccinul nu se compensează, ci se întâmplă și în cazul gripelor și pneumoniilor, deși vaccinul antipneumococic, asemeni vaccinului antigripal, este compensat pentru pacienții cu afecțiuni cronice. La externare, spune medicul, primesc indicațiile necesare și rețetă pentru vaccinul antipneumococic. Medicul le recomandă și vaccinul meningococic, cel care nu există în schema compensată, iar o parte dintre pacienți îi urmează sfatul și se vaccinează. Unii dintre pacienți se întorc cu vaccinul, pentru administrare, chiar la spital.
„La pacienții care au comorbidități, gen BPOC, astm bronșic, diabet, și la cei cu vârsta peste 65 ani este gratuit. (...) Acest vaccin pneumococic îmi acoperă 40% din tulpini. Acoperi la pacienții vârstnici o posibilitate de infectare cu pneumococ. Eu mi-am făcut vaccinul în fața pacienților, în mijlocul secției, ca să prindă încredere”, mai spune medicul.
Scepticismul pacienților a crescut mult după pandemia de COVID-19, susține dr. Anțoș, iar și mai trist este că sunt chiar medici de familie care îi încurajează să nu se vaccineze.
„Să ne gândim la un pacient cu diabet, care are imunitatea scăzută. Trebuie să-l protejezi. Și nu-i recomandă medicul de familie, că <cine știe ce-ți face!>. Dar trebuie el să se documenteze, medicul de familie, să-și dea seama că e în beneficiul pacientului”, adaugă medicul. Nu există adevăr în afirmația „ai făcut prea multe vaccinuri”, mai adaugă medicul, pentru că ceea ce face vaccinul este să stimuleze organismul să producă anticorpi. „Un organism care are diabet, insuficiență cardiacă, dacă face o pneumonie organismul acela se decompensează. Mai ales la cei cu insuficiență cardiacă. Circulația nu mai este bună, se pot grefa infecții bacteriene. De ce să nu preîntâmpinăm?”, a mai spus medicul.