Cum va fi vremea sâmbătă și duminică. Viscol și rafale de vânt în bună parte din țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bună parte a țării se află sub Cod galben și Portocaliu de ninsori abundente și viscol, valabil până duminică, la ora 10.00.

La munte viscolul va bate cu putere FOTO: Shutterstock
La munte viscolul va bate cu putere FOTO: Shutterstock

Codul Portocaliu este valabil pentru județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș va ninge abundent (35-50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.

În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în Moldova, sud-estul Transilvaniei și în Carpații Orientali, care se află sub Cod galben, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25-40 l/mp.    

"În sud-estul Transilvaniei va ninge, iar în zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea", anunță meteorologii.

În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

Meteo



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite