Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.

Românul a câștigat de 12 ori la loterie OTO Getty Images
Românul a câștigat de 12 ori la loterie OTO Getty Images

Cetățeanul australian născut în România și-a folosit inteligența și afinitatea pentru numere pentru a crea o formulă aproape perfectă pentru a sparge sistemul, relatează Daily Mail. Din cauza lui, America și Australia au schimbat legea care reglementează activitatea jocurilor de noroc.

Matematician de profesie, Ștefan Mandel a lucrat în România ca economist înainte de a emigra în Australia. Formula sa a fost testată chiar în România, unde a înregistrat primul succes. Cu banii obținuți a plecat împreună cu familia în străinătate.

Desigur, a continuat să joace la loterie. A sfidat şansele şi și-a folosit inteligența pentru a crea o formulă care să spargă orice sistem de loterie. 

Cum a creat formula

În Australia, șansele de a lua jackpot-ul erau una la 76.767.600. Când a cumpărat două bilete, Mandel și-a dublat șansele – două la 76.767.600. Acela a fost momentul în care românul s-a întrebat dacă ar fi posibil să facă toate combinațiile – 76.767.600 de șanse din tot atâtea.

Analizând sistemul de loterie din Australia, românul a observat că, la anumite trageri efectuate, de multe ori premiul pus în joc depășea cu mult costul de achiziție a oricărei combinații posibile de numere. Dacă ar fi reușit să cumpere fiecare bilet de combinații, avea garantat câștigul și un profit substanțial.

În această situație, românul a început să caute investitori, pe care i-a convins cu ușurință să invetească.

După 12 victorii la loterie, autoritățile au decis să facă modificări. În ciuda legalității activităților sale, a fost considerat că nu este în spiritul jocului și au fost introduse o serie de legi. În scurt timp, a devenit ilegal ca un jucător să cumpere toate combinațiile de bilete de loterie.

 Anchetat de CIA și FBI

Când a cercetat alte opțiuni, a aflat că Statele Unite nu au impus încă restricțiile pe care le-a experimentat în Australia.  Astfel atenția lui s-a concentrat pe loteria din Virginia, acolo unde existau 7,1 milioane de combinații de numere posibile, iar un bilet costa doar un dolar. În scurt timp, a găsit 2.500 de investitori, dispuși să contribuie fiecare cu 2.500 de dolari.

În 1992, când jackpot-ul a ajuns la 27 de milioane de dolari, Ştefan Mandel și echipa sa cumpăraseră fiecare bilet la loterie din statul Virginia.

Știam că voi câștiga un premiu I, șase premii secunde, 132 de premii al treilea și mii de premii mai mici”, a spus bărbatul. Nu s-a înșelat, a scos un profit de peste 30 de milioane de dolari. A dus la o bătălie juridică de patru ani pentru revendicarea premiului, iar în anchetă s-au implicat agenții CIA și FBI care au investigat "sindicatul jucătorilor". Imediat, legile au fost modificate pentru a elimina tehnica de joc descoperită de român. Deși formula lui Mandel a fost în cele din urmă scoasă în afara legii în ambele țări, acesta nu a fost niciodată acuzat de vreo infracțiune.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite