Premieră: un oraș din România va avea o pădure-parc uriașă. Ce facilități sunt pregătite pentru localnici și turiști

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brașovul va avea prima pădure-parc din țară, un spațiu natural întins pe mii de hectare, unde locuitorii și turiștii vor putea merge la plimbare, cu bicicleta sau în drumeții, departe de zgomotul orașului.

Brașovul va avea prima pădure-parc din țară FOTO: Arhivă
Brașovul va avea prima pădure-parc din țară FOTO: Arhivă

Brașovul va fi primul municipiu din România care va avea o pădure-parc de mari dimensiuni, peste 2.200 de hectare. Zona va cuprinde trasee reabilitate pentru drumeții, piste pentru biciclete, locuri de popas și chiar un traseu suspendat deasupra copacilor.

În total, pădurea-parc va acoperi mai bine de 22 de milioane de metri pătrați, iar autoritățile locale au primit recent avizul de la Ministerul Mediului pentru includerea terenului forestier în categoria „pădure-parc”.

Noul spațiu verde va fi un loc destinat liniștii și relaxării. Aici nu se vor auzi muzică tare, motoare sau drujbe, și nici nu va fi permis grătarul. Ideea este de a păstra natura cât mai intactă, într-un peisaj prietenos cu toți cei care caută aer curat și mișcare în aer liber.

Un exemplu de viață activă

Neculai Stanciu are 74 de ani și merge aproape zilnic pe potecile din pădure. A început să facă plimbări scurte după ce a suferit un infarct, iar acum parcurge chiar și 13 kilometri într-o zi.

Uite, eu zi de zi fac plimbarea asta sus la pădure și îmi place foarte mult, aerul curat pe care îl degajă. Să rămână așa cum este, numai să nu se distrugă”, spune Neculai, pentru Observator

Asta se numește mișcare. Când vin cu cucuoana sau nepoții, aia se numește plimbare. Eu când am făcut infarctul am plecat de la 100 de metri – 200 de metri și acum am ajuns la 13 km. Pot și mai mult dacă am cu cine merge”, adaugă el.

Ce va include pădurea-parc

Conform autorităților, zona va fi amenajată cu grijă pentru a păstra echilibrul natural, dar și pentru a oferi facilități celor care vor să petreacă timp în aer liber:

  • un traseu de promenadă suspendat deasupra copacilor
  • 25 de trasee pentru bicicletă
  • 9 trasee turistice noi
  • spații pentru recreere și relaxare

„Trebuie să amenajăm acolo anumite elemente care țin de agrement, de timp liber, de zonă de recreere și un procent minimal de amenajare de infrastructură”, a declarat George Scripcaru, primarul Brașovului.

Lucrările încep în curând

Proiectul este în etapa finală de documentație, iar autoritățile locale intenționează să înceapă lucrările chiar din a doua jumătate a acestui an. Brașovenii și turiștii vor avea, astfel, un spațiu unic în România, unde se vor putea bucura de natură în cea mai curată formă a sa.

Ar fi un câștig, în special pentru oamenii cu câini. Mai ales cum e zona cu pădure, chiar ar prinde bine”, spune un brașovean.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite