Închisoare pentru șoferii băuți sau drogați
0Proiectul de lege care prevede că șoferii drogați sau băuți care produc accidente cu victime vor face obligatoriu închisoare și nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare va fi discutat din nou de parlamentari.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat ca va repune în discuția Parlamentului un proiect de lege pentru modificarea legislației astfel încât să fie prevăzute pedepse mai dure pentru cei care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce sau șofează băuți ori drogați şi provoacă accidente rutiere mortale. Ideea a mai fost dezbătută o dată în Parlament și a fost respinsă de aleși.
„România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere. În anul 2019, am demarat o inițiativă de modificare a legislației penale astfel încât niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea. Datele furnizate de Poliția Română și de Ministerul Justiției arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în fața instanțelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an își pierd viața sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuți sau drogați, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puțin, în luna iulie, au fost descoperiți la volan mai mulți șoferi drogați decât băuți”, spune senatorul într-o postare pe Facebook.
Rațiuni politice absurde
Robert Cazanciuc precizează că, în ciuda argumentelor sale, proiectul de lege a fost respins în plenul Camerei Deputaților. „Din rațiuni politice absurde și în mod sfidător la adresa interesului general al societății de a proteja în mod real viața și de a pune capăt carnajului de pe șosele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor, inițiativa a fost respinsă de camera decizională pentru că «vine în contradicție cu filosofia actuală a Codului penal»”, precizează senatorul PSD, care a mai anunțat că va relua inițiativa pentru modificarea legii împotriva șoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce și provoacă accidente rutiere mortale. „Cu alte cuvinte, toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, a subliniat senatorul.
Controalele în trafic mai dese ar fi eficiente
Psiholog clinician specializat în adicții, Mihai Copăceanu crede că o astfel de modificare legislativă nu va avea efectul scontat. „Un accident rutier soldat cu victime al cărui șofer responsabil a fost sub influența alcoolului sau drogurilor reprezintă o faptă deosebit de gravă. Modificarea legislației în sensul amintit de condamnare cu închisoare nu va rezolva problema, nu va scădea deloc numărul evenimentelor rutiere deoarece este o măsură târzie, ineficientă și deloc preventivă. Avem victime și avem autori care pot executa ani mulți de închisoare pentru faptul că într-o anume circumstanță cineva a condus după ce a consumat. Deloc eficient. Niciun conducător auto nu-și dorește evenimente rutiere și cu atât mai mult unele cu victime umane. Prevenția înseamnă altceva: să oprești răul înainte de a produce asemenea efecte grave. Simplu spus, sancțiuni mult mai mari pentru cei care au consumat și au condus, dar nu au făcut victime. Astfel se poate descuraja consumul ulterior. Dacă conducătorii scapă cu ușurință, sunt de fapt încurajați să repete consumul. Eficient ar fi mai multe controale în zilele, nopțile și locurile cu risc crescut”, a precizat psihologul.
O problemă de aplicare a legislației actuale
La rândul lui, Cristi Danileț, membru fondator al VeDem Just – Asociația Voci pentru Democraţie şi Justiţie, admite că șofatul sub influența alcoolului sau a drogurilor a ajuns un fenomen, dar susține că nu prin schimbarea legilor se rezolvă problema. „Legea spune că la infracțiunea ucidere din culpă pedeapsa este între 2 și 7 ani de închisoare, iar sub trei ani se poate da cu suspendare. Trebuie să observăm că vorbim de fapte destul de grave, de un fenomen îngrijorător. Vorbim de niște copii, practic, care conduc, mai ales în mediul rural, fără permis, evident, nu de puține ori chiar sub ochii polițiștilor din zonă care se fac că nu-i văd. Apoi, alcoolul și, mai nou, stupefiantele la volan au intrat în cotidian. Totuși, rezolvarea nu este una legislativă, de schimbare a legii, ci una de practică judecătorească, de aplicare a legilor care sunt acum în vigoare. Mai exact, dacă observă că apare un fenomen, judecătorii reacționează și îl combat prin schimbarea practicii, prin personalizarea pedepselor ținând cont de toate împrejurările. Vorbim, practic, de înțelepciunea judecătorilor care vor înțelege cum să aplice eficient legislația actuală”, a subliniat Cristi Danileț.
Robert Cazanciuc vrea să modifice legea pentru a majora pedepsele care se pot aplica în cazuri grave precum cel al lui Mario Iorgulescu, care a fost trimis în judecată în septembrie 2019 după ce a cauzat un accident mortal. Concret, sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea și a intrat într-un Audi al cărui șofer a decedat pe loc. Polițiștii au constatat că Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.