Grup infracţional, specializat în fraude informatice, destructurat. Prejudiciul se ridică la 400.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grup infracţional, specializat în fraude informatice, destructurat de poliţişti     FOTO Adevărul
Grup infracţional, specializat în fraude informatice, destructurat de poliţişti     FOTO Adevărul

Un grup infracţional - specializat în fraude informatice - format din şase persoane care au produs un prejudiciu de 400.000 de euro prin accesarea unor conturi de telefonie şi prin transferuri bancare ilegale, a fost destructurat de poliţişti.Oamenii legii au făcut mai multe percheziţii în Prahova şi Constanţa. Trei persoane au fost reţinute, iar alţi trei suspecţi au primit interdicţia de a părăsi localitatea pentru 29 de zile.


Ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti şi procurorii DIICOT Ploieşti au făcut nouă percheziţii domiciliare, dintre care şapte în municipiul Constanţa şi două în municipiul Câmpina, la persoane suspectate de fraude informatice.

Membrii grupului foloseau aplicaţii informatice cu ajutorul cărora accesau servere din străinătate care găzduiesc conturi de telefonie pe internet.

După ce obţineau datele acestor conturi de telefonie, respectiv IP-urile, numele de utilizator şi parolele, aceştia efectuau apeluri telefonice la numere cu suprataxă oferite de firme de profil din Cipru şi Hong Kong, respectivele firme plătindu-le un procent cuprins între 10 şi 15 % din valoarea apelurilor.

În plus, în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, membrii grupului infracţional au postat pe site-uri specializate anunţuri privind vânzarea unor autoturisme de lux, cerând celor interesaţi să cumpere maşinile fie cu un avans din preţul pretins, fie cu datele de identificare ale conturilor prin care urma să se facă plata.

După ce obţineau aceste date, suspecţii transferau banii în conturile unor persoane din Bucureşti şi Constanţa, pe care le recrutaseră anterior.

Anchetatorii au stabilit că membrii acestui grup infracţional au produs prejudicii estimate la 400.000 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite