Exploziile de la Crevedia: Doi pacienți transferați în Italia se întorc în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pacienți care au fost transferați în unități medicale din Italia, după explozia de la Crevedia, unul dintre ei cu peste 80% din suprafața corporală arsă, se întorc astăzi în țară și vor continua tratamentul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, a transmis ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Pompieri răniți de exploziile de la Crevedia. FOTO SNPPC / Facebook
Pompieri răniți de exploziile de la Crevedia. FOTO SNPPC / Facebook

"Aş vrea să vă dau o veste foarte importantă - cei doi pacienţi care au fost transferaţi în Italia, unul dintre ei cu peste 80% din suprafaţa corporală arsă, se întorc astăzi în România. Vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, pentru continuarea tratamentului şi pentru recuperare, dar faptul că am reuşit să-i transferăm în primele ore a contat foarte mult. Aş vrea să le mulţumesc celor de la Grupul San Donato, care ne-au ajutat încă din primele momente, dar, bineînţeles, şi tuturor celorlalte spitale din Germania, din Belgia, care au făcut acelaşi lucru, şi oamenii care au avut suferit au avut o bună şansă pentru a supravieţui şi pentru a se vindeca", a transmis Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății,  la Facultatea de Medicină.

Au trecut opt ani de la incendiul de la Clubul Colectiv, iar ministrul subliniază că lucrurile "s-au schimbat şi sunt în schimbare accelerată în ceea ce priveşte posibilitatea de a trata pacienţii cu mari arsuri din România". 

"În primul rând, personalul este pregătit şi antrenat, inclusiv în cele mai importante centre care tratează pacienţii cu arsuri din Europa. Suntem capabili să tratăm pacienţii cu arsuri din România. La accidentul de la Crevedia am avut o reacţie extrem de rapidă, ca şi ţară, nu numai ca Minister al Sănătăţii, dar lucrurile au fost foarte bine puse la punct. Am lucrat împreună cu colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care au asigurat transferul pacienţilor", a menționat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite