Victimele exploziilor de la Crevedia : Ministrul Sănătății afirmă că pacienții critici sunt în stare stabilă, dar prognosticul rămâne rezervat

0
Publicat:

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a afirmat miercuri că starea celor trei pacienţi critici din spitalele din București, care au arsuri pe mai mult de 90% din corp, este stabilă, dar acest lucru nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății - FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății - FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

  "Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă", a spus ministrul la Antena 3. 

Doi dintre acești pacienți sunt internați la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar unul la  Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti.

Ministrul Alexandru Rafila a vizitat miercuri pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti. El a afirmat că a avut o scurtă discuţie cu aparţinătorii unor pacienţi răniţi în exploziile care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Crevedia, potrivit Agerpres.

"Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic", a mai susţinut ministrul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite