EXCLUSIV Șeful de cabinet al ministrului Grindeanu, despre apariția numelui său în dosarul „Otopeni”: „Căutau o breșă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sorin Grindeanu confirmă că, așa cum apare în stenogramele din dosarul „Otopeni”, șeful său de cabinet, Cristian Anton, a avut o discuție cu unul dintre inculpații din dosar. Cristian Anton a explicat pentru „Adevărul” contextul întâlnirii și discuția avută.

Șeful de cabinet al ministrului Transporturilor, Cristian Anton FOTO Facebook/Cristian Anton
Șeful de cabinet al ministrului Transporturilor, Cristian Anton FOTO Facebook/Cristian Anton

Procurorii DNA care instrumentează dosarul „Otopeni” au înregistrat o discuție în care patronul firmei Millenium, Cătălin Lăscuţ, supranumit și „regele duty-free-urilor”, susține că a avut o discuție cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, timișoreanul Cristian Anton, pe care în numește „fratele meu”.

L.C.: Grindeanu să își asume. Grindeanu trebuie să pună mâna pe telefon și să împuternicească pe cineva. Acel cineva va fi ori șeful lui de cabinet, care e fratele meu Cristi...

H.S.: Cum îl cheamă?

L.C.: Cristi Anton

H.S.: Nu….(neinteligibil)…..

L.C.: Da. Și să-i zică…..Dar trebuie să o facă el.

H.S.: Cine?

L.C.: Grindeanu.

H.S.: A!

L.C: El trebuie să pună mâna pe telefon și să și să-i zică: „Fă ce zic! Asta”. El dacă nu pune mâna pe telefon și nu îi spune lucrul ăsta nu se întâmplă nimic. Ă….El e un personaj ciufut, așa de felul lui, adică el nu face nimic. Nu e că nu face numai cu noi. Mă rog. Faceți o discuție.

În discuție Lăscuț mai spune că a stat „o oră jumate cu ei pe la minister” și „dacă se primește acceptul pentru asta și el zice „da” și pune mâna pe telefon și împuternicește pe cineva….”. „Pentru că altfel degeaba”, mai spune Lăscuț.

Grindeanu: „Mie nu mi-a spus nimic despre această întâlnire”

Prezent vineri la Timișoara, Sorin Grindeanu a declarat că nu a știut nimic despre întâlnirea șefului său de cabinet cu unul dintre inculpații din dosarul „Otopeni” până la apariția stenogramelor în presă. Ministrul susține că după apariția stenogramelor i-a cerut explicații lui Cristian Anton.

„Nu am știut și l-am întrebat după ce am văzut acea stenogramă. Mi-a spus că a venit acest domn și s-a cerut în audiență. I-a spus că este unul dintre patronii de la aceste firme. Mie nu mi-a spus nimic de această întâlnire, ceea ce e un lucru bun. Dacă a considerat-o în afara legii sau cum a considerat-o, mie nu mi-a transmis nimic despre această întâlnire”, a declarat Grindeanu.

Explicațiile lui Anton

Contactat de „Adevărul”, Cristian Anton a confirmat, la rândul său, discuția avută cu unul dintre inculpații din dosarul „Otopeni”, susținând că „încercau să intre în audiență” la Sorin Grindeanu.

„La cabinetul ministrului se prezintă tot felul de indivizi. Nu aveam de unde să știu cine sunt oamenii care au venit la mine, respectiv cel care este audiat în ancheta aceea de amploare de la Aeroportul Otopeni. Ei au vrut să intre în audiență, de fapt, la ministru. Așa cum bine știți, eu sunt un filtru. Fiind șeful de cabinet al ministrului, i-am întrebat care este problema lor, de ce doresc să intre la ministru. Au început să povestească tot felul de năzbâtii. Eu am considerat că nu sunt în măsură să îi ascult, motiv pentru care i-am trimis de acolo”, a declarat Anton.

Șeful de cabinet a mai declarat că a considerat că „nu e o problemă pe care să o ia în calcul ministrul”. „Nici măcar nu i-am spus: vezi că au fost ăia la mine. Ei voiau să spună că în toată Uniunea Europeană așa se procedează pentru că a fost pandemie, că perioada din pandemie se calculează într-o proporție egală cu cea de suspendare. I-am spus că degeaba vorbesc cu mine că soluția nu se găsește la mine. Le-am spus să meargă la aeroport. Bineînțeles că ei își căutau o breșă sau un interlocutor pentru a-și face vizibilă influența”, a declarat Cristian Anton pentru „Adevărul”, care a spus că nu are nicio problemă în a fi audiat de procurori pentru a da detalii despre discuția avută.

Grindeanu, mândru că „e ciufut, nu are anturaj și nu merge pe combinații”

Sorin Grindeanu a declarat că nu cunoaște pe nimeni din dosarul „Otopeni”, subliniind că tot ce se reține din discuțiile din dosar este că „e ciufut, nu are anturaj și nu merge pe combinații”.

„Înţeleg că sunt ciufut, nu am anturaj și nu merg pe combinații. În ianuarie 2022, la vreo 3-4 săptămâni, după ce am venit în funcţia de ministru al Transporturilor, s-a lansat prima licitaţie pentru spaţii. Până atunci numai poveşti. Am văzut tot felul de zmei din ăştia care au spus cum s-au luptat ei. În ianuarie s-a lansat prima oară această licitaţie. A fost pe parcursul anului 2021 un control de la Consiliul Concurenţei. În perioada aceea a fost acelaşi zmeu la Ministerul Transporturilor, care a fost de acord că se poate prelungi cu 3 ani închirierea spaţiilor. Nu am fost de acord, drept dovadă că după ce am venit la Ministerul Transporturilor am cerut reluarea licitaţiei. În acest fel aeroportul câștigă mai mulţi bani şi pasagerii au servicii mai bune. Sunt importante aceste două componente”, a declarat Grindeanu, la Timișoara.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite