DNA, în spatele uşilor. Şeful Serviciului Tehnic din DNA a mărturisit cum îşi pregătesc procurorii acţiunile şi când apelează la planul „B”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Serviciului Tehnic din cadrul DNA, procurorul Horaţiu Baias, a vorbit duminică în emisiunea Lumea Europa FM despre cum sunt ascultaţi şi filaţi suspecţii de corupţie, ce află procurorii despre ei şi ce reacţii imprevizibile au aceştia când sunt prinşi, dar şi despre care sunt efectele acestei munci asupra vieţii private a celor care instrumentează cazurile DNA.

Unul dintre cei mai vechi magistraţi din DNA este procurorul Horaţiu Baias, şeful Serviciului Tehnic. Practic, acesta îi coordonează pe oamenii care se ocupă de filaje, interceptarea convorbirilor, instalarea de camere şi microfoane în locuri publice sau în casele suspecţilor, urmăriri de la distanţă, echiparea denunţătorilor cu aparate de înregistrat.

În interviul acordat Europa FM, Horaţiu Baias a povestit despre comportamentul suspecţilor şi care sunt indiciile care le arată vinovăţia. În acţiunile de prindere în flagrant, un rol important îl au denunţătorii. Aceştia sunt instruiţi înainte de a li se monta microfoane, însă procurorii au parte şi de situaţii neprevăzute care apar din cauza emoţiilor, a stresului şi chiar a mustrărilor de conştiinţă.

Procurorul a relatat cu umor o astfel de situaţie. Astfel, unul dintre denunţători, care purta microfon s-a răzgândit şi a încercat să-l avertizeze pe cel suspectat de ancheta procurorilor anticorupţie. I-a făcut cu ochiul şi tot felul de semne, de grimase, încercând să-l facă să înţeleagă că se întâmplă ceva, dar suspectul nu s-a prins. Mai mult, suspectul l-a sfătuit pe denunţător să meargă la doctor dacă l-a tras curentul.

DNA, în spatele uşilor. Cum îşi pregătesc procurorii acţiunile şi când apelează la planul „B”

Europa FM:  Dumneavoastră sunteţi acei oameni care stau şi citesc ziarul la masa alăturată?
Horaţiu Baias: (râde) Şi aceia.

Mâncaţi, beţi, atât timp cât stau ei de vorba?
Atât timp cat este necesar.

Puteţi să-mi spuneţi cât de mare este departamentul dumneavostră?
Asta chiar că nu pot s-o vă spun, este o informaţie confidenţială, orice referinţă la partea numerică şi alte situaţii este strict confidenţială. Pot însă să vă spun cu totul altceva:  putem să desfăşurăm acţiuni simultane în aceeaşi zi în mai multe puncte din oraş sau puncte geografice pentru că este necesar.

De regulă,  suspecţii sunt monitorizaţi înainte o lună, două,  trei... aflaţi tot despre ei?
Da! Foarte multe lucruri despe viaţa lor nepublică, despre viaţa lor ferită de ochii publicului, diverse aspecte personale, sociale... Sigur, aici este o situaţie foarte delicată şi normele sunt foarte, foarte clare. Nu îi este îngăduit niciunui ofiţer, niciunui procuror să divulge vreodată asemenea activităţi.
Legea este foarte clară, viaţa privată a fiecaruia nu constituie probă şi ca atare nu vor fi valorificate aceste evenimente. În momentul în care într-o conversaţie telefonică apar numai aspecte private, pentru noi este deja o pierdere, nu este nimic interesant.

Ce faceţi cu acele înregistrări?
Legea este foarte clară, ele se arhivează, se pastrează în condiţii de siguranţă la sediul parchetului şi se pastrează pâna la soluţionarea definitivă a cauzei sau până la împlinirea termenului de pescripţie.
Ele nu se valorifică în niciun fel.

Suspecţii nu-şi dau niciodată seama că sunt înregistraţi?
Suspiciuni pot să aibă, însă nu vor avea niciodată certitudini.

De ce?
Pentru că lucrăm în aşa fel încât să nu le dăm această certitudine. Sigur, foarte mulţi spun “domnule, cu siguranţă mie mi se ascultă telefonul, cu siguranţă eu sunt supravegheat”,  aici vorbim şi de complexul de superioritate a romanului, „eu sunt o persoană importantă, mie mi se ascultă telefoanele, eu urmeaza să fiu supravegheat” sau „lasă că ştiu eu că am fost supravegheat”. Aceste activităţi nu sunt făcute ca să-şi dea ei seama. Deci este şi multă bravură în asemenea gen de afirmaţii.

Bancuri auziti la telefon?
Daa... (râde)

Puteţi să-mi spuneţi unul bun?
Sincer, nu-mi amintesc niciun banc acum, dar sigur suspecţii mai vorbesc vrute şi nevrute, dar mai avem şi noi momentele noastre de relaxare.

Procurorul Horaţiu Baias a refuzat să ne spună ce probleme tehnice sau de altă natură întâmpină procurorii sau politiştii la percheziţii sau la flagrant delicte. Totuşi, a ţinut să asigure că DNA are tot ce-i trebuie pentru a fi cu un pas înaintea suspecţilor, chiar şi a celor care pentru a nu fi prinşi că iau mită şi-au cumpărat până şi aparatură de bruiaj.

Logistica era aproape la fel ca şi acum chiar şi la începutul DNA-ului, cel puţin la nivelul tehnic. Sigur, începuturile au fost puţin mai dificile. Serviciul tehnic a fost dotat la început cu echipamente care au fost donaţii ale ambasadelor straine, Ambasadei SUA, Ambasadei Marii Britanii, ţări care susţin în permanenţă lupta anticorupţie din România. Ulterior, am început să avem propriile dotări şi propia logistică. La ora actuală, vreau să vă spun că 90 la sută din echipamente se achiziţionează prin accesarea de fonduri europene.

Aţi avut vreodată  surpriza să nu vă funcţioneze vreun microfon, vreo cameră?
Supriza există întodeauna. Sigur, de regulă noi ne luăm măsuri de siguranţă: ori de cate ori pornim o operaţiune nu se foloseşte niciodată doar un singur echipament, pentru a evita aceste situaţii. Întotdeauna trebuie să ai un plan b.

Puteţi să-mi povestiţi ce a făcut cel mai creativ suspect  ca să se ferească de dumnevoastră?
Ei fac multe lucruri creative să se ferească de noi şi, iarasi, oricât de mult şi-ar dori ascultătorii dumneavoastră, n-aş putea să vă dau aceste mostre de creativitate pentru că ar putea să-i inspire pe alţii. Înghit bileţele, încearcă să vorbească prin semne, încearcă să interpună între ei şi persoana care îi cere ilegal sume de bani  diverşi intermediari, deci sigur există un arsenal întreg de mijloace de protecţie  pe care aceşti suspecţi şi le iau împotriva oricăror eventuale activităţi de supraveghere.

Europa FM: Banii de flagrant au ajuns vreodată în foc sau la toaletă?
Horaţiu Baias: Sunt situaţii dintre cele mai diverse. Au aruncat banii pe fereastra maşinii din mers sau au încercat să-i ascundă în casă sau să-i arunce în diverse locuri în care pot fi distruşi. Asta nu duce de regulă la distrugerea probei pentru că  aceste momente sunt  fixate cu mijloace tehnice specifice.

Denunţătorii au emoţii când au camere pe ei?
Noi desigur purtam niste discuţii cu el şi îi acordăm o minimă consiliere despre cum să procedeze în diferite situaţii, dar sunt multe situaţii  când ei uită să facă ce trebuiau să facă şi atunci noi trebuie să preluăm din mers toată operaţiunea şi să reglăm activitatea de asemenea manieră încât să se întâmple aşa cum am plănuit noi cu procurorul de caz.
Au momente în care se pierd sau stresul este foarte mare - să nu uităm totuşi că ei se duc la persoane cu bani,  persoane pe care le cunosc, persoane cu care sunt în raporturi legale, anumite raporturi sociale -  sigur e un stres ştiind că persoana care ai colaborat ani de zile, ca urmare a activităţilor tale, până la urmă se va duce în închisoare, în situaţia în care va fi găsit vinovat.

Nu-şi dau seama, mai ales că se cunosc?
Uneori da, uneori nu. A existat o situaţie în care denunţătorul nu se pierduse cu firea, dar de pe drumul de la DNA şi până la suspectul principal îşi schimbase în mod subiectiv opţiunea şi a vrut sa ne ajute şi pe noi şi să-l ajute şi pe el. Începuse să-i facă cu ochiul şi tot felul de semne, de grimase,  încercând să-l facă să înţeleagă că se întâmplă ceva. Suspectul nu a înţeles ideea, singura replică a fost că probabil l-a tras curentul şi l-a trimis la un medic să se trateze. A fost o situaţie critică dar cu doza ei de amuzament. Trebuie să fim pregătiţi şi pentru asemenea situaţii.

Filajul îl face SRI. Dumneavoastră coordonaţi echipa de ofiţeri de la SRI?
Regula generală este următoarea: procurorul de caz (şi care nu sunt eu) stabileşte planul de intervenţie şi de anchetă. În acest sens are la dispoziţie propriul ofiţer de poliţie judiciară, are la dispoziţie serviciul tehnic şi are la dispoziţie echipele operative din cadrul SRI care actionează pe baza protocolului existent între instituţiile noastre.
Procurorul de caz este cel care spune ce doreşte să se întample la acea operaţiune, cum doreşte să decurgă operaţiunea şi este cel care elaborează planul de activitate.
 
Primiţi sfaturi de la ofiţerii SRI?
Nu este cazul, fiecare ştie ce are de facut. 
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite