Cum ne ferim copiii de pedofili. Psiholog: „Mi-aş dori să se vorbească copiilor la şcoală şi despre riscurile sexuale“

Zilnic, conform datelor Ministerului de Interne, au loc în medie cinci cazuri de viol în România. La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiţă sau băieţel, iar anual 2.400 de copii cad pradă pedofililor.

După cazul fetiţei din Dâmboviţa, răpită, agresată sexual şi apoi ucisă de către pedofilul olandez, autorităţile au decis să redeschidă toate dosarele de minori daţi dispăruţi. Până la rezolvarea acestor cazuri, unele vechi de ani buni, experţii atrag atenţia că pedofilii duc de obicei o viaţă dublă şi sunt foarte greu de depistat înainte să atace. „Cei mai mulţi au fost la rândul lor abuzaţi în copilărie, drept urmare, devin, la rândul lor, prădători sexuali. Cu toate acestea, majoritatea reuşesc să ducă o viaţă dublă, se căsătoresc, fac copii şi toţi îi consideră normali. De regulă aceştia sunt lupi singuratici şi acţionează singuri”, arată psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, care susţine că pedofilii ”dau târcoale” şcolilor şi spaţiilor de joacă şi aleg ca victime copiii singuri. Pedofilii sunt persoane atrase de copii prepuberi, de obicei sub 13 ani, fete sau băieţi, mai atrag atenţia experţii. Conform statisticilor internaţionale, în 90 % din cazuri agresorii sexuali sunt persoane cunoscute copiilor. „De ce contează asta? Deoarece cuvântul cheie este încrederea. Un pedofil se împrieteneşte cu un copil şi îl abuzează treptat, inducându-i un sentiment de vină şi obligându-l să păstreze secretul. Pedofilii sunt prieteni de familie, iar în alte cazuri sunt chiar parte din familia extinsă”, arată psihologul Mihai Copăceanu. 

Modus operandi al pedofilului

În puţine cazuri, pedofilul îşi face cunoscute tendinţele şi comportamentul tocmai din cauza aspectului penal. „Dar avem şi situaţii atât de binecunoscute în care apropiaţii ştiau sau cel puţin bănuiau ceva. Folosirea pornografiei infantile este un indiciu esenţial. Şi mai trebuie reţinut că pedofilul nu este o persoană cu un aspect fizic dezagreabil”,  mai spune Copăceanu. Prin urmare, pedofilii sunt persoane abile, plăcute şi care au un simţ fin al manipulării. Mai mult, majoritatea agresorilor urmează două etape atunci când racolează un copil, completează Chesnoiu. „ Aceştia închiriază o maşină, nu-şi dau actele la un hotel, astfel încât să nu li se găsească urma. Iniţial se poartă frumos cu el, îi zâmbesc şi îi fac cadouri. După ce l-au dus într-un spaţiu controlabil, devin violenţi şi-l lovesc pentru ca victima să le ştie de frică. În acel moment copii se sperie şi îi ascultă”, explică criminalistul. Drept urmare, majoritatea copiilor care sunt agresaţi intră într-un şoc care-i blochează şi îi împiedică să acţioneze, să se apere. 

Cum recunoaştem abuzul la copii

Sunt semne fizice şi psihologice ale abuzului asupra minorilor, pe care părinţii le pot observa, spun specialiştii. „Cele fizice nu atât de frecvente, dacă ne referim la roşeaţă, infecţii ale tractului urinar, umflarea zonei genitale, dureri de cap sau stomac. Părinţii pot verifica corpul copiilor şi să facă vizite periodic la medicii specialişti. Anxietatea, furia, opoziţionismul, agresiunea fizică sunt semne esenţiale ale abuzului”, subliniază Copăceanu. Mulţi dintre copiii abuzaţi nu mărturisesc ceea ce li s-a întâmplat fiindcă le este ruşine. „Comportamentul copilului se schimbă în momentul în care a fost abuzat, ca şi cum ar deveni alt copil faţă de cel care era. Începe să-i fie frică să stea singur, deseori cade pe gânduri şi este abătut, are rezultate mai slabe la şcoală şi nu vrea să vorbească despre ceea ce simte fiindcă se simte vinovat”, adaugă Chesnoiu. 

Cum ne apărăm copiii

Specialiştii spun că este vital ca părinţii să nu îi lase nesupravegheaţi pe copii. Părinţii îşi învaţă copiii cum să relaţioneze cu străinii, dar cea mai bună măsură de protecţie este relaţia afectivă puternică între părinte şi copil care îl face pe copil să se simtă încrezător, sigur şi iubit în propria familie, consideră aceştia. „Astfel, copilul va semnala orice indiciu suspect. Răspunzând corect întrebărilor copiilor, încurajându-i să discute despre orice, depăşindu-le fricile şi desigur evitând situaţiile în care copiii sunt lăsaţi nesupravegheaţi”, spune Copăceanu. 

Mi-aş dori să se vorbească copiilor la şcoală şi despre riscurile sexuale. Cei care lucrează cu copiii, educatori, profesori, diriginţi, învăţători sunt persoane de încredere cărora copiii le-ar putea spune direct şi indirect   Mihai Copăceanu psiholog

Şi criminalistul Liviu Chesnoiu consideră că cei mici nu trebuie să fie lăsaţi singuri nicio clipă, ci trebuie învăţaţi să nu vorbească cu străinii, să nu meargă cu o persoană străină dacă i se cere asta, să nu urce în lift cu necunoscuţi şi să nu stea cu spatele la aceştia. Investirea într-un buton de panică, pe care copiii să îl poarte la ei, este de asemenea, de ajutor.

Mai departe, educaţia la şcoală este soluţia pe care specialiştii o cer să fie pusă în practică, deoarece copiii trebuie să înveţe cum să acţioneze când sunt abordaţi de un străin şi se simt în pericol, cum să aibă conştiinţa integrităţii corporale şi să nu accepte să fie atinşi de nimeni în zonele intime. „Copiii ar trebui învăţaţi de către diriginţi sau psihologi şcolari ca atunci când cineva încearcă să îi ia cu forţa, să ţipe şi să ceară ajutorul, să se trântească pe jos şi să se prindă de ceea ce întâlnesc în cale sau chiar de picioarele agresorului”, susţine Chesnoiu. 

„Mi-aş dori să se vorbească copiilor la şcoală şi despre riscurile sexuale. Cei care lucrează cu copiii, educatori, profesori, diriginţi, învăţători sunt persoane de încredere cărora copiii le-ar putea spune direct şi indirect. Ei pot sesiza orice schimbare de dispoziţie sau comportamentală şi consider obligatorie o instruire a lor în acest sens”, recomandă Copăceanu. 

Preşedintele Federaţiei Părinţilor, Iulian Cristache, face la rândul său, apel la precauţie şi cere părinţilor să îi înveţe pe copii cum să se ferească de adulţi necunoscuţi. „Consider că siguranţa copiilor e o problemă ce ar trebui discutată la nivel de Consiliu Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Ne este frică să ne lăsăm copii pe stradă,  ceea ce nu e în regulă. Am o fată care este în clasa a VIII-a şi este pentru prima dată când îmi pun întrebarea dacă o pot lăsa să vină acasă singură, seara. Ca părinte, pentru a spori siguranţa ei, am învăţat-o să aibă atenţie distributivă şi să nu folosească telefonul pe drum. I-am zis ca atunci când se urcă într-un taxi să mi dea un telefon şi să-mi comunice numărul maşinii cu voce tare astfel încât şoferul să fie descurajat să ceară altceva. I-am instalat pe telefon o aplicaţie care oferă o localizare geografică precisă a locaţiei pentru a vedea unde se află”, a transmis preşedintele Federaţiei Părinţilor, Iulian Cristache.