Alertă. Un criminal a evadat din Penitenciarul Rahova

0
Publicat:

Un deţinut condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor a evadat, marţi, dintr-o dubă aflată în faţa unei clinici medicale din Sectorul 2 din Bucureşti. 

Criminalul a fost dat în urmărire generală
Criminalul a fost dat în urmărire generală

Marti, 09.04.2024, în jurul orei 15:00, s-a constatat că deţinutul MESZAROS ZSOMBOR, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, clasificat în regim de maximă sigurantă, aflat în custodia Penitenciarului- Spital Bucureşti- Rahova, a părăsit mijlocul de transport detinuti, stationat in zona clinicii Hiperdia Ritmului, strada Ritmului nr 24, sector 2, Bucuresti”, anunţă, marţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

La momentul părăsirii mijlocului de transport detinuti, individul purta tricou de culoare închisa cu desen alb în zona pieptului și vestă de culoare închisă, pantaloni de trening închişi la culoare şi adidași alb cu roşu şi talpă neagră.

Conform instituției s-a dispus alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Poliţia Locală Sector 2 Bucureşti, Poliţia Locală Sector 2 Bucureşti, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi. ”Menţionăm că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a mai transmis sursa citată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite