Un tânăr din Craiova s-a spânzurat în arestul poliției la puțin timp după o tentativă de evadare eșuată

0
Publicat:

Tânărul de 28 de ani fusese reținut de polițiști după ce bătuse un taximetrist și îi furase mașina. A fost prins, iar pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru următoarele 30 de zile. Tânărul nu a apucat să stea în arest, însă, nici măcar o zi.

Reținutul a încercat inițial să evadeze de sub escortă FOTO Ana Popescu
Reținutul a încercat inițial să evadeze de sub escortă FOTO Ana Popescu

Povestea tânărului de 28 de ani din Craiova, fără ocupație, a început în seara zilei de 10 ianuarie când, din senin, s-a năpustit asupra unui taximetrist, l-a lovit de câteva ori cu pumnii, l-a dat cu forța afară din mașina, a urcat la volanul acesteia și a fugit.

Taximetristul, în vârstă de 34 de ani, a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor polițiștilor.

După o zi, în seara zilei de 11 ianuarie 2024, polițiștii au reușit să-l identifice și să-l prindă pe atacatorul taximetristului. Pe numele acestuia a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată şi furt calificat.

Cum a reușit atacatorul taximetristului să sară din mașina poliției

În seara de 12 ianuarie 2024 tânărul de 28 de ani a fost prezentat în fața magistraților care au dispus reținerea bărbatului pentru următoarele 30 de zile.

După audiere și pronunțarea sentinței, polițiștii l-au urcat în mașină cu intenția de a-l duce în arest. Doar că au uitat să asigure ușa din spate, iar într-un moment de neatenție a celor care-l escortau, bărbatul a reușit să sară din mașina poliției.

„În timpul escortării către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, bărbatul a sărit din autospeciala de poliție, cu scopul de a evada, fiind prins imediat de către polițiști și încarcerat, întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la evadare", se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Tânărul a fost introdus în arestul poliției. Imediat ce a intrat în celulă, acesta a hotărât să-și pună capăt zilelor. Totul s-a întâmplat la nici o jumătate de oră după încarcerare.

„În jurul orei 20.43, polițiștii Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că tânărul a fost găsit spânzurat. Polițiștii au început imediat manevrele de resuscitare, la fața locului fiind solicitată o ambulanță. Și după sosirea cadrelor medicale a fost continuată resuscitarea, din nefericire fiind constatat decesul tânărului", au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Cercetările au fost preluate de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite