Elevii din clasele pregătitoare ar putea primi fructe proaspete la şcoală, conform unui proiect de lege adoptat de Senat
0
Un proiect de lege care prevede distribuirea de fructe proaspete în şcoli a fost adoptat, marţi, de Senat, urmând să fie trimis pentru dezbatere la Camera Deputaţilor.
Elevii din clasele pregătitoare ar putea primi fructe proaspete la şcoală, conform unui proiect de lege aprobat, marţi, în Senat, transmite Mediafax.
Proiectul de lege ce prevede aprobarea unei ordonanţe de urgenţă din septembrie a executivului încurajează consumul de fructe proaspete în şcoli, de care vor beneficia şi elevii din clasele pregătitoare, pe lângă clasele I-VIII.
Potrivit textului ordonanţei, „începând cu anul şcolar 2012-2013, fructele proaspete distribuite elevilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice/elev, precum şi fondurile necesare pentru distribuţia de fructe se stabilesc şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor.”
De asemenea, sumele aferente programului vor fi suportate de bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor Bucureştiului.
„Consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt responsabile de organizarea procedurilor de achiziţie publică, desemnarea câştigătorilor, încheierea contractelor cu furnizorii, monitorizarea şi controlul distribuţiei fructelor proaspete”, mai prevede actul normativ.
Guvernul susţine că implementarea acestui program "la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate tratării diferitelor afecţiuni, cum ar fi obezitatea şi diabetul, cauzate de o alimentaţie nesănătoasă".























































