Video Momentul în care un bărbat este împușcat mortal de poliția americană. Oamenii legii greșiseră adresa VIDEO
0Polițiștii au fost chemați să intervină într-un caz de violență domestică, însă au greșit adresa. Și-au dat seama după ce au bătut de mai multe ori la ușă. Apoi, totul s- transformat într-o tragedie pentru familia nevinovată.
Polițiștii din New Mexico și-au dat seama că se aflau la o adresă greșită cu doar câteva momente înainte ca ușa să se deschidă și să-l împușcte mortal pe proprietarul înarmat, apoi a urmat un schimb de focuri cu soția proprietarului.
Imaginile, făcute public acum, au fost filmate pe 5 aprilie cu o cameră instalată pe echipamentul unuia dintre polițiști, transmite Reuters.
Filmul tragediei
Robert Dotson, în vârstă de 52 de ani, a fost ucis de poliția în Farmington, New Mexico, pe 5 aprilie, după ce ofițerii, care au răspuns la un apel privind violența domestică, au ajuns la casa greșită.
Videoclipul arată un ofițer care bate de trei ori și anunță că poliția va sosi într-un minut. În timp ce așteaptă, doi polițiști își dau seama că au venit la adresa greșită. Cândd vor să se retragă, ușa se deschide și un ofițer strigă: "Mâinile sus!". În imagini apare Dotson ridicând ceea ce pare a fi un pistol înainte ca ofițerii să deschidă focul.
Apoi, în ușă apare soția proprietarului care poate fi auzită în curând strigând "Oh, Doamne!" Un ofițer murmură, "Vă rugăm să nu", înainte de un schimb de focuri. Autoritățile au declarat că ea a tras în direcția ofițerilor, iar aceștia au ripostat. Ea nu a fost acuzată de nimic. Trei copii se aflau la etajul casei.
"Încă o dată, dorim să transmitem condoleanțe familiei Dotson și, în calitate de șef al poliției, doresc să transmit cât de rău îmi pare că a avut loc această tragedie", a declarat șeful poliției Steven Hebbe.
Un avocat care reprezintă familia Dotson nu a putut fi contactat pentru comentarii sâmbătă.
.