Casa Albă îi presează pe republicanii care blochează ajutorul pentru Ucraina: avertismentul lui Jake Sullivan

0
Publicat:

Neaprobarea ajutorului propus de administrația Biden pentru Ucraina va avea drept rezultat o deteriorare a capacităţii acestei țări de a se apăra în fața Rusiei, a avertizat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, în cadrul unui eveniment organizat de publicaţia americană „The Wall Street Journal”.

Jake Sullivan FOTO EPA-EFE
Jake Sullivan FOTO EPA-EFE

Dacă asistenţa SUA pentru Ucraina va înceta, atunci ar fi afectată capacitatea acesteia de a-şi păstra teritoriul, nemaivorbind de recuperarea zonelor ocupate de ruşi, a transmis Sullivan, citat de Reuters.

Oficialul american de rang înalt a făcut aceste remarci în contextul vizitei lui Volodimir Zelenski la Washington, unde președintele american speră să obţină deblocarea asistenţei financiare din partea SUA, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Zelenski a sosit marţi la sediul Congresului SUA. Întâmpinat cu aplauze, șeful statului ucrainean a intrat apoi într-o întâlnire cu uşile închise cu membrii Senatului. El a fost însoţit de liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, şi de cel al senatorilor republicani, Mitch McConnell, doi partizani ai ajutorului pentru Ucraina.

Volodimir Zelenski are programată și o întrevedere în cadru privat cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson. Acesta din urmă s-a declarat în principiu pentru alocarea de noi fonduri pentru Ucraina, dar trebuie să convingă şi facţiunea republicană care îl susţine pe fostul preşedinte Donald Trump și insistă pentru înăsprirea regulilor de imgrație pentru deblocarea ajutorului.

În cursul serii, Zelenski va fi primit la Casa Albă de Joe Biden, cu care va avea o conferinţă de presă comună la ora locală 16.15 (23.15 ora României).

Congresul SUA nu a reuşit săptămâna trecută să adopte un pachet în valoare de peste 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina propus de Joe Biden, iar Volodimir Zelenski speră ca prin vizita lui la Washington să sporească presiunea asupra facțiunii republicane care blochează ajutorul.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite