Atentat la Moscova. Kremlinul îl consideră pe Volodimir Zelenski „un evreu un pic special”

0
Publicat:

Kremlinul a declarat marţi că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este un evreu „un pic special", ca răspuns la o întrebare despre probabilitatea de a face legătura între el şi Ucraina şi jihadiştii din gruparea jihadistă Stat Islamic care au revendicat responsabilitatea pentru atacul de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova în care au fost ucişi 139 de oameni, informează AFP.

Dmitri Peskov
Atacul sângeros a fost revendicat de Statul Islamic. FOTO Profimedia (Arhivă)

Rusia, care acuză autorităţile ucrainene de „nazism" pentru a-şi justifica invazia asupra Ucrainei, a dat de înţeles că Kievul ar putea fi implicat în cel mai letal atac de pe teritoriul Rusiei de la începutul anilor 2000 şi care a fost revendicat deja de Stat Islamic, scrie Agerpres.

Ei bine, acolo este un evreu un pic special. Un evreu care, în multe privinţe, dă dovadă de simpatie şi înclinaţie pentru spiritul naţionalist care pătrunde în liderii regimului de la Kiev", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Vladimir Putin a recunoscut luni, la trei zile după atac şi după revendicarea grupării SI, că masacrul a fost comis de islamişti, dar a insistat din nou asupra unei piste ucrainene, afirmând că cei patru atacatori, cetăţeni tadjici, încercau să ajungă în Ucraina.

Peskov a refuzat să ofere detalii despre subiect.

Când anchetatorii consideră că este oportun şi posibil, informaţiile vor fi furnizate, desigur", a spus el. „În timp ce ancheta este în desfăşurare, autorităţile nu îşi pot permite să facă nicio declaraţie pe acest subiect", a adăugat Peskov.

Propagandista rusă Margarita Simonian, şefa postului Russia Today, a negat public implicarea ISIS şi a acuzat Ucraina şi pe preşedintele Zelenski că au organizat atacul asupra Crocus City Hall.

La rândul său, Vladimir Putin a afirmat marţi că atacul asupra Moscovei se înscrie în logica Ucrainei, pe care a acuzat-o între altele că a recreat „tineretul hitlerist".

Online, meme-urile luau în derâdere declaraţiile ruse despre presupusa legătură dintre Ucraina şi islamism. Într-o astfel de meme se putea vedea un portret al lui Zelenski, cu barbă şi purtând un turban, însoţit de cuvintele: „conform propagandei de la Kremlin, Ucraina este acum un stat islamist neonazist gay, condus de un evreu".

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite